In 2004, Romania obtinea - prin "Trafic" si "Un cartus de Kent si un pachet de cafea"- cele mai importante doua premii pentru scurtmetraj ale celor mai importante festivaluri din lume. Era ca si cum ar fi castigat in acelasi an si UEFA Champions League, si UEFA Europa League. Pentru juniori, daca vreti, caci 2004 a fost anul scurtmetrajelor. Generatia de aur isi facea incalzirea pentru lungmetraj.
Un cartus de Kent si un pachet de cafea
In februarie 2004, "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", scurtmetraj realizat de Cristi Puiu dupa succesul cu "Marfa si banii", primea Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin. Cristi Puiu nu s-a asteptat sa castige chiar Ursul de Aur si, in consecinta, n-avea haine potrivite pentru gala. "Mi-a dat Mungiu puloverul lui negru cu fermoar", avea sa declare pe urma.
Un tata (Victor Rebengiuc) si fiul lui (Mimi Brănescu) se intalnesc intr-un restaurant pentru a pune la punct reangajarea tatalui si ciubucul ce trebuie dat. Tatal, fost sofer, a fost dat afara cu preaviz cu doi ani inainte de pensie, iar fiul e dispus sa mearga cu spaga pentru ca tatal sa fie angajat ca paznic de noapte la Depoul din Dudesti.
Omagiu declarat adus lui Jim Jarmusch, filmul lui Cristi Puiu surprinde prin dialogul (imortalizat de o camera fixa) dintre tatal umil si nepriceput si fiul descurcaret, aproape insolent, o societate in care relatiile de putere sunt bine stabilite. Cadrul fix decupat de aparatul de filmat e fereastra prin care societatea romaneasca se vede limpede.
Pentru Puiu, filmul consfintea directia in care dorea sa mearga - foarte aproape de cinema-ul direct si recreand realitatea intr-un mod cat mai fidel cu putinta, chiar daca facea fictiune, nu documentar, si folosea actori profesionisti.
"Nu stiu cat de important e acest film azi - nu stau sa ma gandesc la lucruri din astea -, dar l-am revazut intamplator acum cateva zile, cand a aparut pe Facebook, si am constatat ca e la fel de actual", marturiseste Victor Rebengiuc pentru HotNews.ro. "Mi-a placut chiar mai mult acum. E o poveste frumoasa de viata.
Dar nu cred ca as fi facut altfel rolul. Nu aveam cum, poate doar stand in picioare.
Totul a fost atat de rapid... Filmarea a durat trei zile: intr-una Cristi a facut un prim plan cu mine, in alta unul cu Mimi, pe urma impreuna. Am discutat, nu au fost niciun fel de probleme.
Cand mi-a povestit despre film, Cristi a spus ca vrea sa continue relatia tatalui cu fiii din "Morometii". Nu cred ca a spus asa doar ca sa ma convinga sa accept. Nu prea avea nici ce sa-mi explice. Personajul meu e un om simplu, cu o sotie bolnava si fara serviciu, care are bunul-simt sa nu cada pe spinarea copiilor. El cere un loc de munca, nu cere bani."
„Un cartus de Kent si un pachet de cafea”
Regie – Cristi Puiu
Scenariu – Cristi Puiu
Cu: Victor Rebengiuc, Mimi Branescu, Mihai Bratila
Ursul de Aur pentru scurtmetraj - Berlin, 2004
"Pentru mine, „Trafic” a fost ca un fel de revelatie"
.... recunoaste azi Catalin Mitulescu. Multi au spus atunci: „Uite un cinema matur. Uite cum se exprima. Nu e vorba numai de subiect. Subiectul e universal, dar mijloacele cinematografice sunt foarte noi.”
Expert in scenarii de scurtmetraj care privesc lumea printr-un mic ciob de fapt cotidian, Catalin Mitulescu vorbeste la primul nivel din „Trafic” despre un tanar de o anumita situatie sociala (Bogdan Dumitrache) al carui program de peste zi se modifica din pricina ambuteiajelor din Bucuresti.
La un nivel mai profund, filmul sondeaza capacitatea noastra de a ne controla viata aleasa si felul cum (ne) percepem libertatea. Potrivit regizorului, atunci cand primul nivel al unui film e spectaculos si consistent, e greu sa le construiesti pe urmatoarele.
Cand am luat Palme d’Or-ul, nu mi-am imaginat ca va urma un val puternic, desi m-am gandit ca suntem tari, pentru ca deja erau cativa ani de cand eram prezenti la Cannes si se vorbea foarte laudativ despre noi, spune azi Catalin Mitulescu.
Regizorul si-a amintit pentru HotNews.ro cum a perceput schimbarile de imagine a cinematografiei romane la Festivalul de la Cannes:
Trafic
Foto: Hotnews
Cand a fost episodul cu „Marfa si banii” la Cannes, in 2001, eu eram cu scurtmetrajul „Bucureşti-Wien ora 8:15” in sectiunea Cinéfondation. Tin minte ca s-a marcat acest inceput, adica s-a vorbit despre faptul ca, timp indelungat, aproape singurul roman selectionat la Cannes a fost Lucian Pintilie.
Nimeni nu se gandea, insa, ca valul va fi atat de mare. Atunci, in 2001, am simtit ceva, asa, de inceput, mai ales ca totul era frumos pe Croazeta: imi luasem o bicicleta, ma imbracam in smoking, vedeam cum e cu marketul...
Pe urma, in 2002, am fost cu „17 minute intarziere” tot in Cinéfondation, iar in 2004 cu „Trafic” in competitia scurtmetrajelor. Asa ca atunci cand am luat Palme d’Or-ul, in 2004, trecusem deja de perioada de inceput. Dar incepusem sa luam premii - ca si Cornel (n.red.- Corneliu Porumboiu) a luat cu „Calatorie la oras” Premiul II la Cinéfondation.
„Trafic”
Regie – Catalin Mitulescu
Scenariu – Catalin Mitulescu
Cu: Bogdan Dumitrache, Maria Dinulescu
Palme d’Or pentru scurtmetraj - Cannes, 2004
Corneliu Porumboiu: Pentru mine, "Calatorie la oras" e ca un film de scoala
Si pentru Corneliu Porumboiu, Cannes 2004 a fost de neuitat:
calatorie-la-oras
Foto: Hotnews
Am multe amintiri legate de acel Cannes. Tin minte ca nu aveam badge ca sa intru in Palatul Festivalului, unde la etajul V era sediul Cinéfondation. Noroc ca m-am intalnit cu Boogie (n.red. – actorul Bogdan Dumitrache), venit cu echipa lui Catalin Mitulescu de la „Trafic”, si l-am rugat pe el sa ma ajute.
"Calatorie la oras" a fost atunci prezentat in sectiunea studenteasca Cinéfondation. Un invatator (Constantin Dita) si un sofer (Ion Sapdaru) dintr-un sat din Moldova merg la oras cu misiunea de a aduce un computer pentru primarie si un scaun de closet pentru primar (Teodor Corban).
Ca de obicei, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Calculatorul n-are unitate, iar soferul fura un scaun de closet in loc sa cumpere unul pentru ca din banii primiti plateste consumatia la restaurant.
Nu am mai vazut „Calatorie la oras” de nu stiu cand, recunoaste Corneliu Porumboiu. E, pentru mine, ca un film de scoala. Evident ca vad in el si lucruri nereusite, legate de felul cum sunt construite personajele, detalii de incadratura, lungimi, pozitia camerei. Uneori ma deranjeaza, alteori ma duc in actiune si nu le mai bag in seama.
Corneliu Porumboiu s-a remarcat inca din facultate si multi ii prevedeau un viitor stralucit. In 2004 el era recompensat cu Premiul II la Cinéfondation, Cannes, desi tot in 2004 facuse si „Visul lui Liviu”, un mediumetraj cu Dragos Bucur in rolul principal, care va fi prezentat la Berlinala in 2006:
De Festivalul de la Cannes, unde am fost pentru prima oara cu „Calatorie la oras”, imi aduc bine aminte pentru ca a fost un moment foarte important pentru mine. Abia terminasem scoala si nu stiam daca o sa fac lungmetraj, iar la petrecerea de dupa premiere Nuri Bilge Celyan, care fusese in juriu, mi-a spus ca i-a placut foarte mult filmul, mai ales secventa finala, cea cu artificiile. Acest lucru a contat foarte mult pentru mine.
Cel mai greu lucru la acest film au fost artificiile pentru ca trebuia ca ele sa fie coordonate. Nu aveam multe (erau si scumpe), asa ca le-am dat pe toate odata si am filmat. Se si insera, deci era la limita.
Si a mai fost si porcul ala, saracul, care adormea la filmare...
„Calatorie la oras”
Regie – Corneliu Porumboiu
Scenariu – Corneliu Porumboiu
Cu: Ion Sapdaru, Constantin Dita, Teodor Corban
Premiul II la sectiunea Cinéfondation - Cannes, 2004
Liviu Marghidan: "Toata scoala visa sa filmeze cu Nemescu"
In 2004 incepea sa se vorbeasca prin UNATC si de Cristian Nemescu. Acesta reusise performanta de a fi nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film cu un scurtmetraj de scoala, "Poveste la scara C", dupa ce in ianuarie 2004 fusese premiat la Angers.
Un adolescent indragostit in secret de o fata de varsta lui suna la o linie erotica fara a sti ca la capatul firului se afla chiar mama sa, care completeaza anonim bugetul modest al familiei.
Filmul de absolvire al regretatului Cristian Nemescu foloseste tema sa predilecta – iubirea adolescentina a unui baiat timid pentru o fata de care nu se stie apropia-, pe care o exploateaza intr-o constructie plina de umor si de candoare.
Interviuri cu actorii si clip:
Poveste-la-scara-C
Foto: Hotnews
„Poveste la scara C” e povestea lui Nemescu, spune azi Liviu Marghidan, care a fost directorul de imagine preferat si prieten apropiat al lui Cristian Nemescu. Chiar ne amuzam: „Hai ma, asa ceva nu poate poate fi real!”... „Ba da, mi s-a intamplat mie”, spunea el. Pentru mine, „Poveste la scara C” a fost prima colaborare cu Nemescu. Toata scoala visa sa filmeze cu el.
Eram prieteni, eram in aceeasi clasa, dar la celelalte filme il avusese pe Ovidiu Margineanu director de imagine.
A fost o mega-miza filmarea cu liftul pentru ca, pana la urma, liftul l-am facut eu. Am fost cu Nemescu la Fabrica de ascensoare, de unde am luat doua usi vechi si am filmat liftul in platoul de la scoala. Interiorul, camera lui Alex, l-am filmat la Cristutiu (n.red. - Catalin Cristutiu, monteurul filmului) acasa.
Nemescu stia sa povesteasca cu camera. Am etalonat de curand „Poveste la scara C” si am admirat din nou cum merge camera, cum se joaca cu degetele de la picioare si urca. Nemescu stia de la inceput exact cum o sa monteze, cum o sa taie… Nu vreau sa spun patetisme, dar iti inchidea gura cu argumente. Noi doi am gandit foarte tare pe aceeasi lungime de unda.
Din cate stiu, filmul a iesit asa cum si-a dorit. Nu i-a placut finalul pe care l-am refilmat la cateva zile dupa, de aia e si o saritura de racord.
„Poveste la scara C”
Regie – Cristian Nemescu
Scenariu – Cristian Nemescu
Cu: Maria Dinulescu, Catalina Mustata, Alexandru Margineanu
Premiul UIP, Premiers Plans - Angers 2004; Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film – 2004
"Apartamentul" - bucuria de a filma
Apartamentul
Foto: Hotnews
Cand ma gandesc la acest film imi vin in minte teama si frigul diminetii cand am dat primul motor, spune azi Constantin Popescu despre primul sau scurtmetraj care i-a adus si un prim premiu important. Popescu n-a studiat filmul, ci filologia, dar legatura cu filmul se datoreaza tatalui sau, Titi Popescu, producatorul lui Lucian Pintilie.
Dintr-o poveste care circula ca gluma prin UNATC, Constantin Popescu face un film elegant despre firescul tradarii si monotonia traiului in doi. Imaginea lui Mihai Malaimare Jr. si regia ingrijita, descriptiva fac si mai rafinata ironia.
Constantin Popescu a continuat pentru HotNews.ro seria amintirilor:
Imi amintesc cum imi batea inima in timp ce ma pregateam sa dau primul motor. Indoielile legate de film, de cum va fi primit. Lucrul cu Mihai Malaimare. Travellingul acela lung de la inceputul filmului. Detaliile. Orele pe care le-am petrecut filmand o fotografie care se afla pe o directie de lumina imposibila, iar noi n-aveam chiar tot ce ne-am fi dorit din punct de vedere tehnic. Defectele pe care trebuia sa le transformam in efecte.
Oboseala echipei dupa atatea ore de filmare a unor detalii al caror scop nu il întelegeau in totalitate. Complicitatea perfecta dintre mine si Mihai. Constructia unei secvente, in timp ce mi-o imaginam pe holul blocului, unde mirosea a tocanita si chiftele, ca in orice scara de bloc uneori, si cum mi-era teama sa ridic privirea spre Mihai Malaimare dupa ce am terminat explicatia, gandindu-ma ca o sa spuna ca nu-i place si ca sunt pe dinafara.
N-a spus. I-a placut la nebunie. Si asa am reusit sa construim un plan lung intr-un spatiu ingust, dand senzatia unui apartament mult mai mare decat era in realitate, doar prin pozitia aparatului fata de spatiul de joc si prin folosirea anumitor obiective. Experimentam. E un sentiment pe care nu il uit si pe care cred ca trebuie sa il simta orice regizor la inceputul fiecarui film. Bucuria de a filma.
„Apartamentul”
Regie: Constantin Popescu
Scenariu: Constantin Popescu
Cu: Nicodim Ungureanu, Laura Ilica, Dana Nedelcu
Marele Premiu, Festivalul „Circuito Off” – Veneţia, 2004
