"Twilight" isi descopera reteta ideala de-abia spre final. Penultimul film al seriei, "Breaking Dawn - Part 1", regizat acum de Bill Condon, isi asuma ironiile care i s-au adus in trecut devenind pe alocuri autoironic, dar combina fericit romance-ul cu fantasy-ul, fiind mai mult ca pana acum oglinda a adolescentei. Nu degeaba e un fenomen social.
Ideea de fenomen social nu se refera la cate milioane de exemplare a vandut cartea sau la cate miliarde de dolari scot filmele seriei (cifrele sunt apanajul oamenilor mari - spunea Saint Exupery), ci la motivul pentru care cartile lui Stephenie Meyer si filmele realizate dupa ele se bucura de atata succes in randurile adolescentilor. (Cel putin in Romania, limita de varsta a fanilor se opreste totusi pe la 16 ani.)
Ecoul seriei "Amurg" furnizeaza material consistent psihologilor si sociologilor. In penultima parte a seriei, "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I", paralela e mai mult decat evidenta. Filmul le pune tinerilor spectatori oglinda in fata, iar acestia se identifica fie cu Bella (cel mai adesea), fie cu Edward sau cu Jacob, recunoscandu-si emotiile, fricile si motivatiile care se schimba odata cu cresterea lor biologica.
Regizat de Bill Condon (autorul lui "Dreamgirls") care a invins doi adversari si mai cunoscuti - Gus Van Sant si Sofia Coppola, filmul tradeaza mult mai multa intelegere pentru varsta adolescentei decat filmele precedente, desi scenariul poarta semnatura aceleiasi Melissa Rosenberg.
Nu e un film pentru publicul matur decat in masura in care publicul matur e dispus sa-l vada ca pe o mare alegorie si daca se poate transpune in pielea unui spectator de 16-17 ani, cu toate emotiile acestuia - de la sentimentul de excludere pana la fiorul erotic, furia varstei si nerabdarea, spiritul crescand de independenta si dorinta de contopire cu persoana iubita (care implica inclusiv sau, mai ales, autodistrugerea).
Cel mai bine ar fi ca spectatorul matur (daca e parinte, cu atat mai mult) sa vada filmul fara sa se gandeasca ca trebuie luat mot-à-mot, ci sa-l ia ca pe un portret miscat al adolescentului contemporan cu care, de cele mai multe ori, nu mai reuseste sa comunice.
"Gimmick"-urile cu varcolaci si lupi care vorbesc printre doua maraituri trec astfel in planul doi. Ceea ce conteaza e felul in care filmul desavarseste tabloul primei iubiri si maturizarea eroilor.
Toata scenografia - de la nunta invaluita in alb pana la vila eleganta din Brazilia, unde eroii isi petrec luna de miere, dormitorul devastat si plin de puf de dupa prima noapte de amor, sau cascada paradisiaca in care Bella si Edward se scalda ca doi eroi originari - este exact pe orizontul de asteptare al adolescentilor. Asa isi imagineaza ei iubirea implinita.
E normal ca totul se desfasoara in lumea adolescentilor pe repede-inainte, deci nu e de mirare cand Bella descopera ca e gravida la doar doua saptamani dupa ce au plecat in luna de miere, iar micutul/micuta incepe deja sa loveasca in burta.
Punctul forte al filmului nu e atat faptul ca reuseste sa impace seriozitatea love story-ului cu auto-mistocareala (Edward, care de obicei se deplaseaza rapid, e pe Very Fast FWD cand trebuie s-o duca pe Bella acasa, pentru a fi consultata).
Filmele precedente si-au integrat la inceput deloc, pe urma incert si timid ridicolul de situatie. Faptul ca seria isi permite acum sa se ia din cand in cand peste picior e un semn de maturitate.
Deci nu integrarea autoironiei e marele castig al filmului, ci felul cum implineste iubirea dintre Bella si Edward, gasind in experienta maternitatii (dominate de imaginea incubusului) si transformarea finala a Bellei doua metafore eficiente pentru evolutia biologica a eroinei si maturizarea ei emotionala (filmul fiind spus mai ales din punctul ei de vedere, dar si din cel al lui Jacob).
Daca "sex was bad" in partile precedente (eroii fiind prea tineri si, mai ales, necasatoriti), acum nici maternitatea nu mai e ceva rau - pana cand nu e inteleasa pe deplin.
De fapt, despre asta trateaza filmul in principal, iar trimiterile pe care le face la imaginea incubusului si la teama Bellei si, mai ales, a anturajului ca va naste un monstru ce o va ucide nu sunt decat temerile legate de o maternitate venita prea repede.
Pe granita dintre real si fantastic, dintre uman si monstruos, maturizarea inclina cand intr-o parte, cand in cealalta pana cand ambii parinti, nu doar Bella, isi asuma noua situatie.
Un mesaj ca cel din "Amurg" e mai usor de asimilat decat 100 de ore de dirigentie sau de discutii plicticoase cu parintii, si e cu atat mai important – in ciuda inconsistentei intrigii sau a jocului uneori extrem de patruns si de artificial al actorilor.
Scenariul aduce multa delicatete in dozarea evolutiei psihologice a personajelor - cu atat mai mult cu cat foloseste o imagerie dificila, iar manopera tehnica e fluenta si discreta, desi foloseste CGI-ul pana la a crea (Frankenstein!), un pui de om care pare incredibil de viu. Pentru secventele nasterii, totusi, s-a lucrat in limita ratingului, desi cartea e mult mai dura.
"Zori de zi - Partea I" e, cred, cea mai reusita parte a seriei pentru ca are tot ce defineste adolescenta, cu tot cu componenta ei melodramatica si patetica - pastrand in permanenta nivelul secund de lectura (partile precedente deveneau ele insele patetice). Este – intentionat sau nu - un film despre cum se vad adolescentii pe sine, iar asta il face important.
Spre deosebire de seria "Harry Potter", aici eroii se maturizeaza, cresc, nu raman in aceleasi haine stramte, iar momentul cand inteleg ca tot ce li s-a intamplat pana atunci a avut un sens (ocazie pentru realizatori de rememorare nostalgica a partilor trecute) e emotionant nu doar pentru un adolescent, ci pentru orice om care are experienta pragurilor si stie ce simti cand te uiti la o perioada cu care ti-ai inchis conturile.
"Saga Amurg: Zori de zi - Partea I"/"The Twilight Saga: Breaking Dawn", regia Bill Condon, cu: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner, Billy Burke, Peter Facinelli. Premiera romaneasca - 18 noiembrie 2011
1
1
