VIDEO Cum se sinucid copiii cu parinti la munca in strainatate, intr-un documentar ravasitor prezentat la ASTRA Film Fest

Vineri, 28 octombrie 2011, 15:51 Actualitate | Film

In "Singur acasa - O tragedie romaneasca", Ionut Carpatorea a ales din 20 de cazuri de copii care s-au sinucis deoarece parintii lor erau la munca in strainatate doar trei. A stat de vorba cu parinti si rude pentru care s-a dus si in Italia daca acestea nu puteau veni acasa. Filmul e cofinantat de RAI si a fost prezentat deja la televiziunea italiana. Am inteles ca va fi aratat in curand si la TVR.

Cele trei familii sunt din Moldova, zona unde - se stie - oamenii sunt saraci, multi dintre ei muncind in strainatate. Nu stiu ce le-a spus regizorul membrilor celor trei familii, dar a stiut sa le castige increderea, dupa cum a stiut si ce sa selecteze din materialul filmat, respectiv sa monteze intr-un mod curat si fluent, straduindu-se pe cat putea - desi era imposibil, sa nu cada in melodrama.

Istoria celor trei tragedii e narata de la inceput, cu parintii povestindu-ne cum s-au cunoscut, cum s-a nascut copilul, cum a venit sansa de a lucra temporar in strainatate, cum n-au putut-o refuza pentru ca aveau nevoie de bani, cum au aflat ca baiatul lor s-a sinucis.

Detaliile sunt ingrozitoare si nici un scenarist de fictiune n-ar fi capabil sa le inventeze. O mama care muncea in Italia a fost anuntata de rude sa vina acasa, sugerandu-i-se ca mama ar fi patit ceva. Cand se urca in autocar, soferul care stia la fel cu tot autobuzul ce se intamplase, o  intampina cu cuvintele: "Sunteti cea cu copilul mort?"

"Nu", raspunde ea, fara sa se gandeasca macar ca ar putea fi adevarat.

Un alt parinte, tatal unui copil de 10 ani care s-a spanzurat in curte, povesteste cu amanunte cum s-a intamplat totul: Era in casa, l-a auzit ca bate un cui, dar nu s-a ingrijorat, de ce s-ar fi ingrijorat cand el batea cuie des, iar cand a iesit in curte, i-a vazut picioarele pe sub usa, leganandu-se, dar si-a imaginat ca face gimnastica pana cand, vazand ca nu raspunde, a deschis usa si l-a vazut cu limba scoasa pe dinafara.

Acest copil si-a luat zilele chiar de 8 martie (ca sa-si pedepseasca mama, probabil), iar tatal povesteste cum s-a dus el la serbarea de la scoala, pe post de mama. Impreuna cu bunica ii construisera si costumul, mesterindu-i niste aripi de inger.

Bunica unui alt baiat povesteste printre lacrimi cum a decurs ultima zi din viata nepotului care era atat de cuminte: a venit de la scoala, a dat de mancare la animale, s-a dus sa se scalde (tatal spune ca prietenii ar fi zis ca baiatul le-ar fi spus calm ca e ultima lui baie), dupa care a venit acasa, si-a imbratisat bunica, s-a dus afara si s-a spanzurat.

Cutremurator e ca, din spusele familiilor, copiii n-au dat niciun semn ca ar trece printr-o depresie. Plangeau cand mama (de regula) se urca in autocar sa plece in Italia, dar pe urma se duceau la scoala, se jucau, comunicau normal cu restul familiei, vorbeau cu mama la telefon cand suna, se bucurau de cadouri, isi vedeau de viata lor.

"Nu sunt psiholog ca sa-mi fi dat seama ca ceva nu era in regula cu el", spune un tata inghitindu-si lacrimile. "Avea tot ce-i trebuie. Mergea curat la scoala, avea ce manca. Nu parea sa aiba nicio problema". Filmul nu ii invinuieste pe parinti ca si-ar fi neglijat copiii, dar la un moment dat pune tunurile pe conducatorii politici care au adus tara intr-un hal de saracie care ii determina pe oameni sa-si lase copiii pentru a-i putea creste - un paradox imposibil de rezolvat.

Desi nu exista un comentariu din off  al autorului - doar imagini, interviuri talking-heads si inserturi, esti liber sa intelegi si printre randuri  - vezi, de pilda, gestul stupid al bisericii care i-a interzis familiei unuia dintre copii sa-l inmormanteze in cimitir, ci undeva acasa, langa alt sinucigas. Esti liber si sa intelegi ca acesti copii nu au nevoie de dovezi materiale ca se simta iubiti - de un calculator, de blugi sau de mancare pe masa, cat de iubirea parintilor.

Razvan era un copil cu mult mai intelept decat cei de varsta lui si si-a dorit ca mama lui sa plece la munca (spunea ea azi), Claudiu nu era niciodata obraznic, Nicolae era atat de legat de mama lui incat vorbea cu ea despre orice, iar vecinii spuneau despre el ca gandea ca un om mare; mama l-a visat intr-o noapte imbracat in alb, spunandu-i ca e tot timpul cu ei - cu asta ramanem din amintirea celor trei copii sacrificati. Si cu fotografiile unor copiii frumosi, absolut normali, ca orice copil pe care il vezi azi in parcul de langa bloc.

350.000 de copii ramasi fara parinti pentru ca acestia au plecat la munca in strainatate e o cifra mare, iar tragediile care continua sa apara - vezi cazul recent al fetitei moarte prin inanitie, fac ca urgenta macar consilierea psihologica a copiilor aflati in aceasta situatie.

Printr-un carton, filmul ne spune ca un raport UNICEF afirma ca o treime din acesti copii cu parinti care munesc in afara sunt deprimati. E greu, probabil, pentru un parinte mai putin educat sa-si dea seama ca ceva nu e in regula cu copilul sau. De multe ori, mai ales in familiile sarace, copiii sunt pusi la treaba, iar nevoile lor sufletesti ignorate. Si oricum, rolul psihologului e in continuare subestimat intr-o societate tot mai bolnava in toate segmentele de varsta.

Regizorul filmului a ales trei cazuri din peste 20 pe care le-a gasit in presa dar, de fapt, nu exista nicio statistica oficiala. Nu se stie cati copii au avut tentative de suicid si cati au reusit.

Ti se rupe inima cand intelegi din cuvintele rudelor ca suicidul era pregatit cu ceva timp inainte. Acesti copiii au rumegat in ei ideea mortii - nu se stie cat timp - si absolut nimeni nu s-a prins. Tatal unuia dintre copii isi aminteste ca baiatul vazuse cu cativa ani in urma un localnic spanzurat. L-ar fi intrebat la un moment dat pe tatal sau daca te doare cand te spanzuri.