​INTERVIU Cum explica presedintele CSM, Horatius Dumbrava, controversele legate de procedura promovarii magistratilor la ICCJ

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Marţi, 30 august 2011, 20:45 Actualitate | Esenţial

Horatiu Dumbrava
Foto: AGERPRES
"Decizia de a continua procedura de promovare la ICCJ a fost luata in iulie. De ce in tot acest timp nu a spus nimeni nimic si apar acum atacuri? (...) Nu am facut-o in graba. Ministerul Justitiei a promovat un proiect de lege care s-a blocat in Parlament. Chiar daca ar fi adoptat in luna septembrie, promovarea efectiva nu ar fi putut avea loc mai devreme de luna decembrie sau ianuarie 2012. Tocmai pentru faptul ca nu s-a gasit o solutie pentru a adopta legislatia necesara privind o promovare la ICCJ am fost criticati de Comisia Europeana in Raportul din iulie, critici legate si de faptul ca nu sunt solutionate dosarele de mare coruptie. Cum sa ajungi sa fii performant cu aproape o treime din oameni?", a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro, presedintele CSM, Horatius Dumbrava.

Reporter: UNJR a acuzat nelegalitatea procedurii de promovare sustinand ca ea a inceput in martie, iar regulile s-au schimbat de atunci pana acum si ca normal ar fi fost sa se reia procedura. Doamna Codruta Kovesi sustinea ca ar fi fost mai normal reluarea procedurii de promovare pentru a da sansa si altor magistrati sa se inscrie. Ce raspuns poate da CSM-ul la cele doua acuzatii in parte?

Horatius Dumbrava: CSM-ul a raspuns la data de 21 iulie, fara indoiala, odata cu adoptarea a doua hotarari de Plen prin care s-a decis, pe de-o parte, modificarea propriului Regulament de organizare si functionare si, pe de alta parte, prin faptul ca a decis ca procedura inceputa in luna martie poate continua conform modificarilor operate in Regulamentul propriu.

Trebuie spus ca toata lumea, inclusiv asociatiile profesionale sau Ministerul Public, a fost de acord cu aceste noi modificari aduse Regulamentului. UNJR si Ministerul Public nu a inteles sa atace acest nou Regulament. Aceste modificari nu au fost de altfel decat rezultatul unor ample dezbateri la care au participat judecatori, procurori, asociatii profesionale, inclusiv UNJR, precum si Ministerul Public si societatea civila.

Ratiunea pentru care s-a decis continuarea procedurilor initiate in luna martie este una simpla: nu este vorba
 
Personal, da, as fi optat pentru declansarea unei noi proceduri de promovare la ICCJ, motiv pentru care am si votat in iulie impotriva reluarii procedurii.
 
 
H. Dumbrava
de o noua reglementare, ci de Ghidul privind promovarea la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Din acest text a fost eliminate doar cateva paragrafe legate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, paragrafe care de altfel au fost puse sub semnul intrebarii de hotararea Curtii de Apel Bucuresti.

Cu alte cuvinte, regulile nu s-au schimbat asa incat procedura din luna martie putea fi continuata. Mai mult, s-a apreciat de catre Plen ca obligatoriu trebuia continuata procedura.

Totodata, prin aceeasi hotarare s-a decis ca pentru celelalte posturi care se vacanteaza sa se declanseze o noua procedura: cum nu s-au vacantat alte posturi, evident ca nu a putut fi declansata o alta procedura.

Daca e sa ma intrebati cum as fi procedat personal, da, as fi optat pentru declansarea unei noi proceduri, motiv pentru care am si votat la data de 21 iulie impotriva reluarii procedurii. Insa, eu nu pot sa nu respect regula majoritatii, cu atat mai mult cu cat aceasta este si indatorirea mea ca Presedinte al CSM.

In plus, trebuie sa recunoastem ca opinia majoritara, care a si condus la finalizarea actualei proceduri, are argumente rationale care ar putea fi considerate in aceeasi masura ca fiind aplicabile. Doar instanta, in masura in care va fi atacata actuala procedura, va fi in masura sa spuna care din argumente prevaleaza; pana atunci, insa, ceea ce sustine UNJR, ca si d-na Procuror General sunt doar simple supozitii care ar trebui luate ca atare.

Ce este curios, insa, e faptul ca desi aceasta decizie, de a continua procedura, a fost luata in data de 21 iulie, atat Procurorul General, cat si Ministrul Justitiei ataca procedura numai acum. De ce in tot acest timp nu au spus nimic? Mai ales ca Ministrul Justitiei a participat la sedinta de Plen din luna iulie, deci stia foarte bine ce s-a decis atunci. Oare e mai important un efemer joc de imagine decat a spune lucrurilor pe nume atunci cand trebuia si nu cand, aparent, e mult prea tarziu? Cine are de castigat pana la urma din astfel de declaratii acuzatoare in conditiile in care atunci cand s-a luat decizia, si ai fost prezent, ai preferat sa taci?

Reporter: UNJR ne-a declarat ca va ataca in contencios-administrativ la CAB procedura de promovare. Ce se va intampla cu magistratii promovati daca UNJR are castig de cauza?

Horatius Dumbrava: Sigur, UNJR si-a propus acest lucru, sa vedem daca si il va face, dar, dati-mi voie sa spun ca pentru mine, acum, o asemenea ipoteza este una marginala pentru ca, pana la urma, nici eu, nici UNJR nu decide, ci instanta e cea care se va pronunta.

Ceea ce conteaza e faptul ca a avut loc o promovare la Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca ea a avut loc in cadrul instituit de o procedura ce a intrunit un larg consens si, mai mult, ca ea a avut la baza transparenta si corectitudine in ceea ce priveste evaluarea magistratilor ce au candidat.

Reporter: Multa lume care a criticat interviurile de ieri se intreaba care este graba? De ce a tinut CSM sa organizeze acum interviurile, dupa ce s-a asteptat si asa destul de mult, iar actul normativ initiat de Ministerul Justitiei este in Parlament si ar putea fi votat chiar in Septembrie? Deci care a fost graba?

Horatius Dumbrava: Acum, graba nu a fost. Sa nu uitam ca prin indecizia Ministerului Justitiei de a se implica in procesul legislativ, care a promovat tarziu un proiect de lege, proiect de lege ce cuprinde de fapt in intregime dispozitiile fostului Ghid adoptat in luna martie si ale actualelor modificari ale Regulamentului de organizare si functionare a CSM.

Atunci cand Ministerul Justitiei a promovat proiectul de lege, s-a demonstrat ca l-a prins nepregatit in Parlament. Promovari la ICCJ nu au avut loc, in conditiile in care la Sectia Penala a ICCJ erau 9 posturi vacante din cele 33 de posturi prevazute in schema.

Mai mult, tocmai pentru faptul ca nu s-a gasit o solutie pentru a adopta legislatia necesara privind o promovare la ICCJ transparenta si obiectiva am fost criticati de Comisia Europeana in Raportul din iulie de anul acesta, critici legate si de faptul ca nu sunt solutionate dosarele de mare coruptie.

Cum sa ajungi sa fii performant, daca tot ti se cere performanta, cu aproape o treime din oameni, in conditiile in care numarul cauzelor la sectia penala a ICCJ a crescut in ultimii ani a crescut progresiv?

Asadar, nu a existat nicio graba in a lua aceaste decizii, dimpotriva, ele au o justificare cat se poate de obiectiva.

 
Daca s-ar fi asteptat ca legea sa treaca de Senat, s-ar fi pierdut luni importante, in conditiile in care exista dosare de mare coruptie la ICCJ care s-ar putea prescrie
 
 
H. Dumbrava
Da, proiectul de lege este in Senat, insa in chiar conditiile in care ar fi adoptat in luna septembrie (n.r. cand incepe sesiunea parlamentara), promovarea efectiva nu ar fi putut avea loc mai devreme de luna decembrie sau ianuarie 2012. Cu alte cuvinte, s-ar fi pierdut luni importante, in conditiile in care exista dosare de mare coruptie la ICCJ care s-ar putea prescrie, iar promovarea unor judecatori competenti ar fi fost o solutie pentru solutionarea acestor dosare.

In plus, cu ce sunt de vina judecatorii de la sectia penala ca nu se ocupa locurile din motive exterioare lor. Dar daca proiectul de lege din Senat nu va fi adoptat in septembrie? Ne multumim sa ne criticam unii pe altii sau incercam sa rezolvam o problema care arde?

Dimpotriva, CSM si-a asumat curajos deciziile in luna iulie 2011 si a si reusit, speram asta, promovarea unor oameni valorosi.

Reporter: A existat si vreo presiune din partea ICCJ pentru a realiza cat mai repede promovarile?

Horatius Dumbrava: Daca a cere public acest lucru saptamana de saptamana, avand la baza ratiunile anterioare, inseamna presiune, atunci, da, a existat presiune. Si, credeti-ma, in locul colegilor mei de la ICCJ faceam la fel: ceream autoritatilor publice responsabile sa gaseasca cat mai rapid posibil calea de a promova judecatori pe multele locuri vacante.

Reporter: Noul CSM a criticat interviul ca metoda de promovare la Curtea Suprema asa cum era facut el pe vremea fostilor membri, dar acum a revenit si el tot la un interviu de promovare in fata plenului Consiliului. Cum difera interviurile de luni fata de cele din trecut? Ce este in plus si ce asigura o corectitudine si o transparenta mai mare?

Horatius Dumbrava: Daca-mi dati voie, nu i-as spune interviu, pentru ca interviul e doar o metoda, printre altele, de evaluare. Mai degraba l-as numi un proces de evaluare, proces cu care au fost de acord inclusiv asociatiile profesionale si Ministerul Public si la care au si contribuit de altfel.

Instrumentele noi de evaluare au constat in raportul consultativ intocmit de Colegiul ICCJ. Si aceasta pentru prima data de cand s-au organizat de catre CSM promovari la ICCJ, desi legea cerea expres acest raport.

Alte instrumente noi au fost fisele profesionale ale candidatilor, prezenta la interviu a presedintilor de sectii a
 
In proiectul adoptat de Camera Deputatilor, care acum se afla in Senat, se prevede metoda concursului pentru a promova la ICCJ
 
 
H. Dumbrava
ICCJ, precum si a unui psiholog, care au avut posibilitatea sa puna intrebari candidatilor.

Evaluarea nu a fost una doar din punct de vedere professional, ci ea a vizat si etica si integritatea candidatilor, capacitatea emotionala si psihica de a face fata unei astfel de inalte functii, cum e cea de judecator la ICCJ. In plus, procedura a fost una publica, transparenta. Sedinta s-a transmis in direct, online, pe site-ul CSM-ului.

Reporter: Care va fi metoda de promovare data de actul legislativ initiat de Ministerul Justitiei si care e acum la Parlament? Mai multa lume, si dintre magistrati si din societatea civila, sustine ca cel mai echitabil mod de a promova la ICCJ ar trebui sa fie printr-un examen.

Horatius Dumbrava: In proiectul adoptat de Camera Deputatilor, care acum se afla in Senat, se prevede metoda concursului. Evaluarea urmeaza s-o faca o comisie formata dintr-un judecator de la ICCJ, un profesor universitar si un formator al Institutului National al Magistraturii

Sigur, modul de organizare si derulare a concursului vor fi prevazute intr-un regulament ce va fi adoptat de CSM. Si va asigur, asa cum si actuala procedura este una ce asigura transparenta si obiectivitate, ca noul regulament va fi unul la fel, adica care sa asigure corectitudinea procedurii, dar si sa conduca la promovarea celor mai buni judecatori la ICCJ.

Reporter: Mai multe voci sustin ca promovarea judecatoarei Aurelia Rusu la Sectia Civila a fost nelegala pentru ca ea obtinut initial doar 7 voturi si ca apoi s-a reluat votul, desi nu a fost balotaj. Ce s-a intamplat de fapt?

Horatius Dumbrava: Nici vorba, nu a fost nimic ilegal, s-a respectat procedura interna in ce priveste balotajul in astfel de situatii. Mai mult, nu doar in cazul d-nei Rusu Aurelia a fost balotaj, ci si la alti trei candidati. S-a procedat la fel. S-a constatat ca e un numar egal de voturi pentru unul din candidati, voturi de admitere si de respingere. S-a procedat la reluarea votului, iar la reluarea votului procentul de voturi in favoarea admiterii pentru trei candidate a fost zdrobitor in acest sens. Au fost doar cateva voturi pentru respingere la reluarea voturilor.
 
Regret ca in proiectul adoptat de Camera Deputatilor s-a renuntat la participarea unui psiholog in comisia de concurs pentru promovarea la ICCJ
 
 
H. Dumbrava

Reporter: Inainte de interviurile de luni, la Sectia Penala erau 9 locuri vacante. Luni au fost promovate doua judecatoare, dar inca mai raman locuri libere. Cand are de gand CSM-ul sa initieze o noua procedura de promovare si dupa ce regulament sau lege?

Horatius Dumbrava: Asteptam sa vedem care este parcursul proiectului de lege in Senat. Miercuri am fost prezenti la Comisia Juridica a Senatului si avem speranta ca acest proiect va trece rapid in Senat, adica in luna septembrie. Asta din cauza conditiilor exceptionale si grave in care se afla sectia penala a ICCJ.

Singurul regret al meu personal este faptul ca s-a renuntat, in proiectul adoptat de Camera Deputatilor, la participarea unui psiholog in comisia de concurs. Psihologul ne-a ajutat realmente la actuala procedura in conturarea profilului psihologic al candidatilor. A fost un instrument util alaturi de celelalte in conturarea unei imagini pentru fiecare candidat.

Reporter: Una dintre judecatoarele promovate la Sectia Penala a primit un aviz consultativ negativ din partea magistratilor de la ICCJ. Cu toate acestea CSM-ul a decis promovarea ei la Curtea Suprema. Cum credeti ca o vor primi in sanul lor magistratii care i-au dat un aviz negativ?

Horatius Dumbrava: Aici ar fi cateva lucruri de spus. In primul rand, asta demonstreaza ca intreaga procedura derulata luni a fost una serioasa. In al doilea rand, raportul este unul consultativ. Asta inseamna ca Plenul CSM il apreciaza ca un element pe langa celelalte elemente pentru a decide asupra promovarii unui candidat.

Nu in ultimul rand, raportul consultativ are la baza o evaluare profesionala, pe cand Plenul, pe langa evaluarea profesionala, a avut in vedere si o evaluare din punct de vedere al integritatii si eticii profesionale, al capacitatii psihice si emotionale.


Citeste mai multe despre   






















4141 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    CSM - aparatorul coruptiei (Marţi, 30 august 2011, 22:50)

    mircea [anonim]

    CSM este o adunatura de indivizi stransi sa apere judecatorii corupti care-si bat joc de tara si de cetatenii cinstiti. Decat independenta unor judecatori corupti mai degraba sa fie subordonati guvernului si dati afara cand mai elibereaza criminali desi toata lumea stie ca sunt vinovati, cand treneaza procesele de corupti ani, dupa ani doar o sa se prescrie.

    Ce nevoie are Romania de astfel de judecatori 'independenti' si o porcarie de CSM daca ei sunt platiti de noi sa-si bata joc de legi, dreptate si drepturile noastre??
  • +4 (6 voturi)    
    Are tupeul sa creada ca o poate face logic? (Marţi, 30 august 2011, 23:17)

    Colette [utilizator]

    Deoarece CSM si tot ce inseamna Justitie in Romania se indeparteaza, din ce in ce mai mult, de ideea general valabila in toata lumea asta de ceea ce trebuie si este sistemul juridic al unei tari civilizate! Hora este mare, se apara unii pe ceilalti si toti se invart intr-un cerc al intereselor de grup sau personale, al influentelor politice, al mitei si coruptiei generalizate! Asa ca sa ne cam lase cu explicatii, nu de ele este nevoie ci de un sistem juridic curat si cu respectul fata de lege!
    • +1 (1 vot)    
      9 posturi vacante din 33 , TUTAncamon !!! (Miercuri, 31 august 2011, 11:44)

      Porumbelul Pacii [anonim] i-a raspuns lui Colette

      Nu lipsesc peste doua treimi,
      cum calculeaza băiatul acesta grăsuliu
      (eu asa inteleg estimarea lui...”aproape
      o treime din oameni).
      Totusi lipsesc mai mult de un sfert .
      *
      Prin urmare o oarecare logică si ceva bun simt există in argumentatia lui.
      *
      Spre deosebire de furturi, talharii si alte omoruri,
      faptele de coruptie sunt incomparabil mai greu de dovedit (...se intreba alta TUTAncamoanca cu breton europarlamentar cum de primele se judeca repede...exact de-aia...daca ai mortul si langa el pe cocalarul cu cutitul in mana e mai simplu...in schimb comisioanele sunt greu-greu de dovedit...cum poti demonstra ca salariul de 5000 de euro luat de fiica lui X de la angajatorul Y e o recompensa pentru cele 10 milioane de becuri cumparate de X de la Y cu suprapret...?)
      *
      Partea de urmarire penala e facuta de procurori care - oricat i-ar lauda UE - e cert ca nu dispun de rafinament profesional ... Bombonel si ceilalti i-au jucat cum a vrut el cativa ani doar pe chestii de procedura. De ce am crede ca dosarele facute de respectivii procurori sunt beton sub aspectul probelor?
      *
      In plus inculpatii VIP se prezinta asistati de cate o duzina de avocati - fosti procurori sau judecatori in materie penala sau profesori universitari ...etc ...(tot romani desigur...sa nu ii supralicitam deci) ...dar platiti regeste...mai mut decat orice judecator sau procuror.
      *
      In aceste conditii sa pronunti si sa redactezi o hotarare de condamnare sau achitare
      e o leaca mai greu decat sa-ti dai cu parerea pe net.
      *
      Pentru ca daca dupa ce e condamnat
      in Romanica - Copos se duce la CEDO si castiga - iubita lui Jean Tom va fi din nou prima cu o postare in care va cere ca amenda sa nu fie suportata de Statul Roman si de ea in calitate de contribuabil ci de judecatorul incompetent, chiar daca ăla a muncit cu 25% mai mult decat prevedea legea.
  • +2 (4 voturi)    
    am o parere dar nu-s de acord cu ea! (Miercuri, 31 august 2011, 7:15)

    bula [anonim]

    Reuseste acest presedinte sa se contrazica pana si pe sine insusi: "Daca e sa ma intrebati cum as fi procedat personal, da, as fi optat pentru declansarea unei noi proceduri, motiv pentru care am si votat la data de 21 iulie impotriva reluarii procedurii. Insa, eu nu pot sa nu respect regula majoritatii, cu atat mai mult cu cat aceasta este si indatorirea mea ca Presedinte al CSM."
  • +1 (3 voturi)    
    pfuuuuu,... presedinte al CSM.... (Miercuri, 31 august 2011, 7:43)

    resita31 [utilizator]

    la varsta asta, presedinte al CSM... trebuie sa fie "dat naibii" de bun...
  • 0 (0 voturi)    
    Intrebare! (Miercuri, 31 august 2011, 7:55)

    banateanul. [utilizator]

    Dece promovarea se putea face doar in decembrie sau ianuarie , daca se adopta legea in luna septembrie?
  • +1 (3 voturi)    
    Nu are ce sa explice. Nici nu poate (Miercuri, 31 august 2011, 8:04)

    george [anonim]

    Deci, sa plece !
  • +1 (1 vot)    
    CSM egal adunatura de indivizi :bine zis! (Miercuri, 31 august 2011, 8:05)

    CD [utilizator]

    ...indivizi si nu magistrati asa cum este prorfesia in acceptiunea general umana :sinonima cu demnitatea ,onoarea,credinta in dreptate si adevar,sacrificiu profesional si uman in numele adevarului ! Acesti indivizi ,judecatorii din Romania ,cu rari exceptii in procent de circa 1 % cel mult si din nefericire pentru romani ca popor ,fac din justie un act de comert si de traficare a functie in interes strict ...patrimonial:batjocorind adevarul , cu interpretari care mai de care mai sofisticate ,dar lipsite de logica si substanta juridica ,legala si porbatorie ... si...relational ,pentru ca raspund la comanda politica .... in scop relational si de promovare in functie ,care se face ...atentie..la influenta si interesul PSD SI PNL ,adica USL,formatiune politica agreata , pentru ca acopera coruptia din sistem !
  • +2 (2 voturi)    
    Jalnic...... (Miercuri, 31 august 2011, 8:09)

    polonyca [utilizator]

    E demn de mila acest presedinte.....Crunta deziluzie cu el...Asa se intampla cand sistemul de selectie pt ocupare acestor inalte functii nu exista !! Ajung in posturi de unde ar trebui sa miste lucrurile, tot felul de....nechemati....inodori , incolori , care de abia isi plimba limba-n gura!!! Tipul asta nu e bun nici de presedinte de...bloc !!! Incredibil de penibil....
    • -1 (1 vot)    
      cum explica (Miercuri, 31 august 2011, 10:44)

      soy [anonim] i-a raspuns lui polonyca

      nu vreau sa fiu rau da' nu ma pot abtine...
      e de ajuns sa te uiti un pic la domnul in cauza si-ti dai seama ca orice explicatie ar vrea sa dea, ii iese cu greu...
      pur si simplu mie imi face impresia unui ratutit pus pe pozitia aia tocmai pentru ca face ce i se spune...
      sau poate gresesc eu si el e o capacitate intelectuala... doar ca nu arata si nici nu o arata....
  • +1 (1 vot)    
    atentie! (Miercuri, 31 august 2011, 12:21)

    Dura Lex [anonim]

    Poti pacali mereu pe cineva anume,
    Poti pacali pe toata lumea de cateva ori,
    Dar nimeni nu poate atinge performanta de a pacali pe toata lumea, in permanenta.

    Valabil si pentru dl. Dumbrava ca si pentru ceilalti ca el, care incep sa creada ca in cazul lor regula asta nu mai e valabila.
  • 0 (0 voturi)    
    Brodeala (Miercuri, 31 august 2011, 12:46)

    denvarel [utilizator]

    Le-au brodit pana a iesit cum au vrut ei. Altii sunt de vina ca au obtinut rezultatul pe care il doreau ei.
  • 0 (0 voturi)    
    dezamagire (Miercuri, 31 august 2011, 17:24)

    mimidelabtt [anonim]

    incep sa cred ca mai buni erau cei de dinainte

    cam slabut domnul , a facut cam multe gafe

    asta e


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version