Primaria Capitalei anunta ca a decis constituirea unui nucleu de mobilizare pentru combaterea "atacurilor masive" ale omizii paroase, reclamate in ultimele zile de sute de cetateni din trei sectoare, specialistii de la Centrul de Protectia a Plantelor estimand stoparea "fenomenului" in 4-5 zile.

"Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul de Protectie a Plantelor, a decis constituirea unui nucleu de mobilizare in vederea combaterii atacurilor masive de Hyphantria Cunea (omida paroasa), inregistrate in trei sectoare din Capitala. Canicula din ultimele zile a reprezentat un factor favorabil dezvoltarii acestor omizi", se arata intr-un comunicat de vineri al municipalitatii, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, echipa formata din specialisti ai Centrului de Protectie a Plantelor "actioneaza cu substante fitosanitare in fiecare zi", folosind "concentratia lor maxima". Astfel, specialistii primariei estimeaza ca in fenomenul va fi stopat in urmatoarele patru-cinci zile.

"Echipele se deplaseaza in teren in functie de sesizarile primite, termenul de finalizare al acestora fiind de 48 de ore. Precizam ca pana la data de 25 august au fost primite 234 de sesizari de la autoritatile locale, precum si de la cetatenii Capitalei, 63 dintre ele din Sectorul 3, 111 din Sectorul 4 si 60 din Sectorul 5.

Pana vineri dupa-amiaza, 154 din cele 234 de sesizari fusesera solutionate, insa alte 93 au fost primite vineri.