Premierul Emil Boc afirma ca nu a fost niciodata un fan al proiectului de exploatare a aurului de la Rosia Montana, iar actualul contract trebuie renegociat, deoarece este in defavoarea statului roman.

"Nu am fost si nu sunt un fan ala acestui proiect dar astept pozitia oficiala a specialistilor", a afirmat Emil Boc, la postul public de radio, adaugand ca exista cel putin doua mari pobleme: una de mediu si una economica.

Primul ministru a spus ca acest proiect este "prost incheiat" si trebuie renegociat: "In aceasta forma nu poate fi promovat din punct de vedere economic, e in defavoarea statului roman si formula actuala trebuie rediscutata".

La inceputul acestei saptamani, presedintele Traian Basescu a declarat ca isi doreste ca acest proiect sa demareze.

"Eu as vrea sa vad inceputa exploatarea aurului la Rosia Montana. (...) Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce in rezerva BNR. Cred ca Romania trebuie sa-si mareasca rezerva de aur pentru viitor. Cum sa fie renegociat contractul, nu ma pricep. Trebuie sa iesim din demagogie, am discutat cu ministrul Mediului angajamentul companiei mixte. Statul roman are o redeventa de 4% care vine automat, ceea ce inseamna la 300 de tone ca 20 de tone vin gratis in rezerva BNR. Probabil o renegociere ne-ar aduce ceva mai mult", afirmase seful statului.