​Exista in Romania, la nivel cotidian, capacitatea de a trece de bascalie si de a genera coagulare sociala in jurul unei idei/actuni care sa fie dusa pana la capat? Cu alte cuvinte, suntem o cultura de neispraviti – in sensul literal? Sau nu?

Alexandru BalasescuFoto: Hotnews

E o intrebare careia eu ii caut inca raspunsul. Probabil ca nu exista unul singur. Cu siguranta ca trecerea brusca de la o abordare defetista si cu jumatate de masura, la una completa care sa contina idealul ducerii la bun sfarsit a lucrului inceput se va face treptat. Doar o abundenta de exemple de buna practica care sa puna accentul pe intruparea ideii, ne poate scoate din apatia lui “oricum nu se poate, hai sa facem bascalie”. Totusi, de unde vine si cum se perpetueaza aceasta tendinta generala in Romania? Intai cateva observatii:

in discutiile cotidiene multi dintre noi sunt grabiti sa spuna “ideea conteaza” si, eventual, daca altcineva a infaptuit ceva, ne ascundem invidia spunand “eu am avut primul ideea asta”. Dar intrebarea mea este: “si ce daca”? O idée nedusa la bun sfarsit este o samanta pe un teren sterp. Oare fertilitatea actiunii sa fie ingredientul lipsa in Romania?

Proverbe care incapsuleaza intelepciune si care indeamna la actiune sunt trunchiate la jumatate in uzul cotidian, parca pentru a confirma neispravirea: “capul ce se pleaca, sabia nu-l taie” “insa lanturi grele, spatele-ncovoaie” a adaugat poetul. Sau “pestele de la cap se impute” “ dar de la coada se curata” – noi uitand sau lasand la o parte curatatul si preferand evacuarea vinei numai asupra capului.

Raportarea la orice munca/sarcina ca o corvoada de care “trebuie sa scapi” – “am facut si asta, am scapat”. Tocmai din dorinta de escapism capitulam in fata unei munci neduse la capat. Pentru ca “merge si asa”.

Se pare ca, in Romania, oamenii se coaguleaza usor impotriva a ceva si greu sau deloc pentru ceva – o reactivitate care depaseste cu mult sau acapareaza spatiul proactivitatii. 1989 in Romania nu este o exceptie.

Exemplele ar putea continua. La intrebarea referitoare la generatorul acestei abordari, raspunsurile din nou pot fi multiple – putem vorbi despre precaritatea istoriei, despre tineretea statului national roman si a ideii de unitate, sau putem spune “lasa ca merge si asa”. In ultimii ani pe mine m-a preocupat mai mult perpetuarea acestor atitudini si facilitatea cu care ele se perpetueaza. Care este catalizatorul lor? Unul din raspunsuri sta in educatia infantila si in modul in care interdictia este omniprezenta in viata copiilor in Romania. Nu va faceti iluzii. A oferi totul acasa si a rasfata copilul (a-i face toate voile) nu inseamna a-i da libertate si autonomie ci, dimpotriva, a crea dependente si impresia ca actiunea este futila si mai rau, interzisa in spatiu public. De unde si apetenta spre inactivitate, caci oricum mi se da acasa – generand un refugiu in spatiul domestic.

O alte sursa este poate incapacitatea de a planui pe termen mediu si lung si a persevera in actiune in directia propusa – dar asta suna mai degraba a efect decat a cauza…

De cateva luni traiesc la Istanbul, un oras atat de aproape de Bucuresti, insa atat de departe de modul nostru de a fi. Interactionez des cu localnici si am inceput sa cunosc modul de viata a multora dintre ei. Ce-i deosebeste radical de noi este seriozitatea cu care se apropie de munca, seninatatea in raportul cu celalalt si capacitatea de a-si uni eforturile pentru un tel comun. Rezultatul muncii in echipa este suma actiunilor individuale ale fiecaruia. Fiecare pare a se autosupraveghea cu atentie si, in niciun caz, nu se pot vedea acele scene care au generat in Romania personajul iconic “Dorel”. In ciuda prejudecatilor pe care le-ati putea avea, va invit sa faceti o mica excursie pentru a putea simti ca un spatiu public gandit de oameni care isi imbina eforturile arata cu totul altfel decat unul in care oamenii se considera monade independente si nu indivizi interdependenti. Inclusiv in trafic, politetea si rabdarea prevaleaza.

Avem nevoie de un restart, intr-adevar, ca un modem care si-a pierdut semnalul ce il leaga de alte retele sau unitati. Lansarea initiativei Restart Romania in retelele sociale este un lucru bun, insa fetisismul retelelor nu este. Ele sunt doar cutia de rezonanta a culturii in care sunt folosite. Daca ele au reusit sa coaguleze si sa genereze actiune in Egipt sau Tunisia, este pentru ca ideea de unitate si comunitate pre-exista in acele spatii. Nu vom invata de la internet sa actionam pentru bunul comun, insa ar fi periculos daca ne-am opri la postarea comoda caci, nu-i asa, ideea conteaza. Am ramane neispraviti, ca si pana acum. Atunci cand restartezi ceva, nu inseamna ca incepi de la zero, ci ca speri ca anumite erori de functionare (ca cele 4 enuntate mai sus) sa fie corectate – cateodata magic. Folosim acelasi hardware, dar vrem un soft mai bun.

Nu exista solutie magica. Exista actiune dusa la capat. Iar un restart are nevoie intotdeauna si de un obiectiv clar – cat mai indepartat si greu de obtinut tocmai pentru ca progresul vine din drumul spre atingerea scopului. Romanii vor sa invinga, dar aleg calea usoara si specifica copilului rasfatat*. Cutia de rezonanta deschisa de Restart Romania poate sa demonstreze contrariul. Internetul este in acest caz unealta, nu scopul in sine. Eu sper ca initiativa sa reflecte o societate in schimbare si e bine sa ne amintim ce spunea Gandhi: “fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Ce-ar fi sa ispravim cu neispravirea?

  • In momentul in care un copil rasfatat nu primeste ce isi doreste, el promite prin actiune sa distruga totul (urlete, plansete, “dat cu fundul de pamant”). Teoria jocului explica cum aceasta este calea cea mai simpla pentru a obtine ce doresti: daca demonstrezi intr-o disputa cu un actor rational ca esti determinat in mod irational sa distrugi tot daca nu obtii ce vrei, cu siguranta vei obtine. Actorul rational nu urmareste distrugerea si va fi mai dispus sa faca un compromis.

***

Restart Romania este o platforma online, initiata de TechSoup cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, care permite cetatenilor sa-si defineasca problemele, sa vina cu idei care le pot rezolva, sa primeasca feed-back si apoi, daca acestea sunt bune, sa le vada transformate in proiecte online care pot schimba comunitatea. Si, daca aceste proiecte sunt cu adevarat bune, atunci vor primi o finantare care sa le faca durabile.