​Trei institutii publice cauta de trei zile un crocodil in raul Lapus, ca urmare a unui zvon aparut printre copii in comuna Recea din Maramures. Informatia a fost publicata joi, 14 iulie, de eMaramures.ro. HotNews.ro a incercat sa inteleaga cum e posibil ca trei institutii sa se mobilizeze pe baza unor simple zvonuri si sa caute crocodilul in rau. Vezi in articol declaratiile primarului, ale comisarului Garzii de Mediu si ale inspectorului piscicol care incearca sa gaseasca reptila din Lapus.

  • Garda de Mediu: "Urcam in barca, punem sonarul, doi merg pe mal, doi in barca. Si ne uitam, incepem sa mergem 7-10 kilometri pe rau, unde se poate merge cu barca. Unde nu, jos, luam barca in brate, unde e apa prea mica, si mergem cu ea in spate, deci cautam in toata zona".

Cronologia unui zvon: Cum s-a dat alarma pe raul Lapus

Zvonul a aparut acum doua saptamani, cand "cineva ar fi auzit ca ceva baiat dintr-un sat alaturat ar fi fost atacat, i-ar fi vazut falcile" crocodilului, povesteste primarul comunei Recea, Octavian Pavel. Nimeni nu stie sa spuna cine a fost copilul, toata lumea zice "doar ca a auzit, ca a vazut acela, cand il intrebi pe acela zice ca a auzit de la celalalt si cred ca e numai ceva transmis prin viu grai". Vorbele s-au raspandit insa rapid in tot targul, "si pe autobuz, prin tot locul se vorbeste numai de chestiile astea, si-apoi… odata trebuie sa se elucideze sa vedem: e neagra sau e alba".

Asculta aici ce spune primarul comunei Recea, Octavian Pavel

Descarca fisierul audio in format MP3

In plus, locurile de scalda sunt acum goale. "Nu ne-a facut nimeni solicitare scrisa sa intervenim in acest caz, dar eu locuind chiar in Mocira si baietii mei umbla la scaldat in raul respectiv", spune primarul. "Era de datoria noastra sa vedem, daca am auzit si dintr-o parte, si din alta parte, sa vedem daca e real si se intampla ceva. Cineva trebuie sa verifice".

Asa ca a sunat la Garda de Mediu si la Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura. Calin Ardelean, comisar la Garda de Mediu Maramures, povesteste ca a primit de la primar solicitarea telefonic la ora 16:00, iar dupa program s-a dus direct la Recea, sa vada care este situatia. A sunat la randul lui la Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura, catre care a trimis solicitare scrisa pentru a pune la dispozitie un sonar (detector subacvatic).

"Marti au inceput cautarile cautarile cu sonarul, urmand ca astazi domnii de la ANPA sa reia cu sonarul de la un pod pe teritoriul comunei noastre si sa scaneze cu un sonar, sa vada daca este ceva sau sunt numai povesti vanatoresti", explica Octavian Pavel.

Si miercuri specialistii au fost cu sonarul, insa doar pe tarm. Au descoperit ca nu pot detecta nimic astfel, "fiindca trebuie sa fii tot timpul in miscare si fiind multe tufisuri pe marginea apei nu poti sa te duci". "Si atunci s-a luat decizia cu barca", spune primarul. Ar fi incercat sa mobilizeze oameni inca de saptamana trecuta, insa "a fost apa mare si nu am putut sa vedem. Acum s-au mai retras apele si se vor putea vedea si eventuale urme in zonele cu pietris sau mal".

Oamenii sunt cu atat mai speriati cu cat, in urma cu doi ani, a fost gasit un piton mort, "care nu avea ce cauta la noi", intr-o localitate din apropiere. "Presupun ca exista destui pasionati de plante si animale exotice si probabil ca a avut, cineva l-a crescut, daca cumva e adevarat, si saturandu-se de el, presupun ca l-a aruncat sau i-a dat drumul pe rau", continua primarul.

Din echipa de specialisti care ajuta la scanarea apei se afla si "ceva biolog care s-a specializat in America pe chestii de genul acesta si a zis ca ziua se poate sa stea ascuns si prin tufe, dar noaptea sta in apa, si atunci a luat decizia sa verifice noaptea".

Calin Ardelean - comisar la Garda de Mediu Maramures

Pana acum specialistii au mers pe mal, "ca este obligatoriu, daca este crocodil, sa iasa sa faca aceasta baie solara", spune comisarul Garzii de Mediu Maramures, Calin Ardelean. "Deci am facut trasee pe mal, la locul unde a fost semnalat atacul. Tot in aceeasi zona s-a facut o monitorizare, o scanare cu un sonar, dar acum s-a extins practic zona de cautare. Chiar daca ar fi un rapitor mare, sa fie o stiuca, totusi ar fi un exemplar mare, din moment ce a atacat un copil", explica acesta.

"Dar povestea crocodililor este la stadiu de poveste, noi nu am reusit sa discutam cu niciun martor ocular care sa fi vazut direct crocodilul", spune Ardelean. Potrivit acestuia, Garda de Mediu a trimis catre ANPA "o solicitare de operare pentru identificarea unui rapitor, eventual de talie mare, eu stiu, sa fie o stiuca de talie mare sau ceva de genul asta". Au fost mobilizate asadar Garda de Mediu, Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura, specialisti biologi si la cautari participa si primarul comunei Recea.

Comisarul Garzii de Mediu Maramures spune ca putea sa refuze solicitarea de a cauta crocodilul in raul Lapus, insa "ne-am temut sa nu fie ceva iminent". Si apoi, "sa semnaleze cineva un crocodil este o chestiune serioasa si atunci noi… chiar in aceeasi zi sau a doua zi am fost, pentru ca sesizarea a venit undeva la ora 16:00 si eu chiar in ziua respectiva, dupa program, am fost la fata locului sa vad. Pe urma m-am intors a doua zi cu un coleg si am zis dupa aia ca nu merge treaba asa si am zis sa facem o solicitare oficiala la ANPA sa aduca un aparat, un sonar".

"Exista o triere a solicitarilor. (…) Acum, venind din partea unei oficialitati, din partea unui primar, (…) era totusi o persoana cu o anumita autoritate. Nu ne-am gandit nicio clipa ca poate sa vorbeasca prostii sau sa fie ceva aiurea", a explicat acesta.

Laurentiu Muresan, inspector piscicol la Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura

Descarca fisierul audio in format MP3

"Continuam cautarile astazi de la ora 17:00. (…) S-ar putea sa fie la nivel de zvon, ca sa umbli dupa un crocodil pe 25 kilometri e mult de lucru, si echipa nu…", spune Laurentiu Muresan, inspector piscicol la Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura. A fost sunat de primar si a primit solicitare de la Garda de Mediu sa intervina, asa ca si-a dat "concursul": "am adunat o barca si-un sonar".

De doua zile de cand scaneaza apa nu a gasit nimic, asa ca e hotarat sa puna punct operatiunilor, daca nici maine dimineata nu va identifica "picior de crocodil". Echipa de specialisti este formata dintr-un "inspector piscicol, din comisarul de la Garda de Mediu si doi voluntari - doi pescari care au sonar si barca".

Cum se desfasoara operatiunea crocodilul din Lapus:

"Urcam in barca, punem sonarul, doi merg pe mal, doi in barca. Si ne uitam, incepem sa mergem 7-10 kilometri pe rau, unde se poate merge cu barca. Unde nu, jos, luam barca in brate, unde e apa prea mica, si mergem cu ea in spate, deci cautam in toata zona.

Sonarul are o putere mare de penetrare, vede pe o distanta de 10 metri, iar raul Lapus nu are mai mult de 10 metri de la un cap la altul. Dar acum, pe timp de caldura, s-ar putea sa fie ascuns pe fundul raului, dupa o cioata si sa nu-l vezi nici cu sonarul. Sau sa fi iesit pe ceva brat mort al raului Lapus si sa se bage in mlastina undeva sau la umbra", povesteste Laurentiu Muresan.

Acesta a explicat ca l-a rugat pe seful Garzii de Mediu sa-i faca adresa scrisa, "ca stiti cum e, umbli dupa crocodili pe povesti. Mi-a facut adresa scrisa, atunci sigur ca a trebuit sa le dau curs si sprijin".

"Sunt fel de fel de circari, fel de fel de hobbysti din astia care se duc in concediu in Africa si isi aduc un pui de aligator ca sa il creasca mare. Ajunge dupa 2 ani sa nu-l mai poata stapani, sa devina agresiv si sigur ca atunci l-a dus langa rau si a scapat de el. E posibil si asta, altfel nu are cum", spune inspectorul piscicol.

"Maine mai caut dimineata si gata. Daca domnul primar doreste, eu mai am si alte activitati. Am mai multe linii, nu pot sa umblu", incheie Laurentiu Muresan.