Demonstraţia aeriană Otopeni Air Show, aflată la cea de-a III-a ediţie, va avea loc sâmbătă, 16 iulie 2011, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Organizatorii promit demonstraţii aviatice în premieră, acrobaţii aeriene de excepţie într-un spectacol aerian de anvergură. Mitingul aviatic se va derula între orele 9:00 şi 13:00, intrarea fiind liberă începând cu ora 8:00.

Iacarii Acrobati - Fly In 2008Foto: Hotnews

Cea de-a treia ediţie, Otopeni Air Show oferă publicului ocazia de a-i cunoaşte şi admira pe cei mai mai buni profesionişti ai manşei din aviaţia civilă, sportivă şi militară din România, piloţi de elită din cadrul Aeroclubului României, Tarom, Statului Major al Forţelor Aeriene Române, Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., Structurii de Aviaţie a S.R.I. şi ai Centrului de Încercări în Zbor Craiova. Programul include o demonstraţie a Iacărilor Acrobaţi, precum şi parada şcolilor de zbor – Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, Regional Air Services, Fly Level, Carpatair Flight Training.

Invitata specială a ediţiei din acest an este Svetlana Kapanina, Îngerul Siberian (Rusia), multiplă campioană mondială, considerată cea mai bună femeie-pilot de acrobaţie din toate timpurile.

Spectatorii care se deplasează cu autoturismele personale au la dispoziţie parcările publice ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în limita locurilor disponibile. În vederea evitării unor posibile congestionări ale traficului rutier pe DN1, organizatorii recomanda ca accesul să se facă până la ora 9:00.

Precizam totodata ca în intervalul orar 07:00 - 10:00 si, respectiv, 12:00 - 15:00, capacitatea de transport pe liniile R.A.T.B. 783, 780 si 449 va fi suplimentata. Pentru a ajunge în zona demonstratiei aeriene, spectatorii pot folosi autobuzele Shuttle care vor asigura un transfer la fiecare 10 minute.

În cazul în care conditiile meteo vor fi nefavorabile, mitingul va fi reprogramat pentru data de 17 iulie, între aceleasi ore, informeaza organizatorii.

Evenimentul este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.