Vladimir Tismaneanu a declarat joi, la Radio Romania Actualitati, ca are rezerve fata de "stilistica exprimarii" presedintelui Traian Basescu in ceea ce priveste rolul istoric jucat de regele Mihai, dar a precizat ca pentru el raman importante "opiniile oficiale ale presedintelui Basescu in fata Parlamentului din decembrie 2006".

Vladimir TismaneanuFoto: AGERPRES

"Ca profesor de stiinte politice si istoric al comunismului imi exprim rezervele fata de stilistica exprimarii", a spus Tismaneanu, solicitat sa comenteze afirmatiile facute miercuri de seful statului, care a calificat abdicarea regelui Mihai drept "un act de tradare a interesului national".

Descarca fisierul audio in format MP3

El a notat insa ca "presedintele a reiterat caracterizarea regimului Antonescu drept criminal si a deschis o pista de interpretare pe chestiunea responsabilitatii unui sef de stat in perioada respectiva".

"Pentru mine sunt importante opiniile oficiale ale presedintelui Basescu in fata Parlamentului in decembrie 2006 care, fara indoiala, raman valabile si la acest moment.

Pozitia mea pe acest subiect este cea exprimata in raportul final al Comisiei prezidentiale pe care am condus-o", a subliniat acesta.

In raportul final al comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania se arata ca "distrugerea continuitatii constitutionale a statului roman prin abdicarea fortata a Regelui Mihai in decembrie 1947 ramane unul din marile abuzuri ale comunismului in Romania".

"Ca presedinte al Consiliului stiintific al Institutului pentru investigarea crimelor comunismului in Romania si a memoriei exilului romanesc, exprim opiniile mele si nu am obligatia de a comenta opiniile personale ale presedintelui Traian Basescu", a comentat Vladimir Tismaneanu.

El a precizat insa ca intre logica academica si cea politica exista diferente" si nu este in pozitia de a o judeca pe cea de-a doua.

"Observ insa ca in discutia publica pe acest subiect s-au inregistrat de acum numeroase derapaje, presedintelui Traian Basescu fiindu-i atribuite fraze si atitudini care nu ii apartin", a mai spus Tismaneanu.

Traian Basescu a declarat miercuri seara ca "abdicarea regelui Mihai a fost un act de tradare a interesului national".

"Vedeti, noi inca nu ne asezam corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toti si pentru istorie, Antonescu ramane responsabil de Holocaust impotriva evreilor si a tiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu stiu ce. Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci. Asta (maresalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe altii ii consideram criminali de razboi - seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare il iertam, de toate pacatele?", a sustinut Traian Basescu.