"La noi, adultii beau mai mult de 18,5 litri de alcool pe an, in timp ce media in Uniunea Europeana se afla in jurul a 15 litri. In Romania, sunt aproximativ doua milioane de persoane care consuma alcool in exces", a precizat sursa citata.
De asemenea, potrivit ALIAT, pana la 20 la suta dintre persoanele care se adreseaza unui medic de familie si pana la 40 la suta dintre pacientii sectiilor de medicina generala si chirurgie, fara diferente semnificative intre specialitati, "au consumul de alcool la originea cererii de asistenta medicala".
"Romania ocupa locul al doilea in ceea ce priveste binge drinking-ul (cele mai mari procente de binge drinking sunt in Irlanda, 44 la suta, urmand Romania cu 39 la suta, Germania si Austria cu 36 la suta). Binge drinking-ul este o forma episodica de consum excesiv de alcool si reprezinta un factor de risc pentru suicid, se asociaza cu deteriorarea relatiilor sociale, accidente, incalcarea legii (in special, vandalism si violenta). De asemenea, se asociaza cu sexul neplanificat, neprotejat si cu risc ridicat de sarcini nedorite si infectii cu HIV", arata comunicatul Aliantei pentru Lupta Impotriva Alcoolismului si Toxicomaniilor.
"Dintre persoanele care ocupa functii manageriale, 28 la suta consuma alcool peste limita admisa. Limita legala a concentratiei de alcool in sange, permisa de codul rutier, nu este stiuta de 76 la suta dintre romani", mai arata ALIAT.



















Era mai bine "betoceala episodica" ? I seriously doubt it.
Get on with the times, bitch.
:))
Fag.
citez " o forma episodica de consum excesiv de alcool ". Dupa cum vezi, cele 2 cuvinte in engl sunt traduse prin mai multe in romana si la care se mai pot adauga si altele. Eu am auzit de binge drinking sau de binge eating tot din articole romanesti si, ne place sau nu, engleza este mult mai vorbita decat romana. Nu strica sa stim cateva cuvinte in engleza, mai ales ca, repet, autorul explica ce inseamna binge drinking, asa ca nu inteleg de ce te-ai suparat! Sunt termeni deja internationali, ca de ex brainstorming etc si pe care ar trebui sa ii folosim, deoarece daca e sa ii inlocuim prin cuvinte romanesti, necesita o intreaga definitie
"Engleza e mult mai vorbita decat romana" - ei bine in Romania nu e (inca) mai vorbita decat romana si tocmai asta si vrem, sa NU fie engleza mai vorbita decat romana, intelegi demersul asta? "Ne place sau nu" = nu ne place, adica unora ca tine le place, mie nu-mi place si s-ar putea sa fim mai multi astia carora nu le place treaba asta. Dar asta ramane de vazut, evident, fiindca evolutia unei limbi reflecta starea de educatie si de spirit a unei natii. Cu cat mai proasta si mai joasa starea asta, cu atat mai relaxata e limba si oamenii gata sa accepte orice forma de viol lingvistic venit din afara si nemestecat. Cu cat e mai buna starea de educatie a oamenilor, cu atat vor voi mai mult sa-si conserve propria limba.
Patetic.
Nu sunt deloc de acord sa inlocuim definitii din romana cu englezisme, chiar sunt o impatimita a limbii romane. Repet, e vorba de insusirea unor cunostinte generale, adica sa (re)cunoastem si termenul original care denumeste conceptul. Mi-as dori ca multi care scriu aici chiar sa foloseasca limba romana corect (inclusiv eu).Llimba (oricare) este intr-o continua evolutie si se imbogateste prin neologisme. Ascendenta culturala a englezei face ca sa impuna neologisme in romana, si ceea ce e evident si ar trebui sa observati cu totii, aceasta rezulta in imbogatirea limbii romane, deoarece SUNT ADAUGATE LA VOCABULAR SI NU INLATURA /ELIMINA CUVINTE ROMANESTI
N-am putea sa comparam invers si sa constatam ca suntem destul de echilibrati ca popor, dar saraci lipiti din cauza jafului organizat?
Pai schimbam sistemul de referinta la care ne raportam asa cum bate vantul?
Acolo bautura e la loc de arta .Sportul asta se practica de la virste juvenile 14 -15 ani si nu tine cont de sex.Am vazut cu ochii mei si nu mi-a venit sa cred .
Au inventat inclusiv alcool-turismul.
Exista autocare care culege betivi din satele de linga orase apoi ai debarca in PAB-uri si la miezul noptii ai culege beti prastie si ai duce inapoi .Mi-am facut cruce cit se poate bea in fiecare seara.
Dar virful consumului intrece orice asteptari vineri-simbata si dumunica .
asa ca mai lasati cit beau romanii
Cât timp nu se precizează o limită legală minimă (mai multe ţări vest-europene au 0,05 la mie) rezultă în mod logic că ORICE fel de îmbibaţie alcoolică atâta vreme cât conduci este contravenţie, fie că e 0,00001, fie că e 0,79999999 la mie.
Eroarea unui alcooltest (limita minimă sub care nu înregistrează) e cam 0,05 la mie, dar e irelevantă. Ca să ai 0,05 ar trebui să fi băut berea cu fiola făcută pentru medicamente, şi în acest caz nu mai văd vreo raţiune de a bea.
Da ' si la mine la bloc sint doi recordmeni-si unul din ei are la vreo 65 ani- pe care nu ii vad treji de 3 ori pe an,itidai seama cam cit ingurgiteaza aia....
Hmmm, eu cred ca e o jignire (la adresa bautorilor adevarati) sa-i spui alcoolist unuia care bea o bere pe zi