Pasajul Basarab a fost deschis pentru vizitare sambata, la ora 10:00, iar o ora mai tarziu s-a dat startul "Bucharest Summer Parade", in cadrul careia urmeaza sa defileze motociclisti, masini retro, reprezentanti ai minoritatilor, ai Politiei Rutiere, Pompierilor, Politiei Locale si Jandarmeriei, anunta Mediafax. Cateva sute de bucuresteni de toate varstele au venit de la primele ore ale diminetii sa vada cum arata Pasajul Basarab la inaugurare.

Primarul Sorin Oprescu i-a invitat pe bucuresteni sa vina, sambata, de la ora 10:00, la Pasajul Basarab si sa participe la o parada prilejuita de inceperea vacantei: "Pasajul nu-i al lui Oprescu, nu e al politicienilor, este al bucurestenilor si pe acestia ii invit maine (sambata, n.r.) sa-l vizite. Ii asigur ca merita, las oamenii sa judece cu o zi inainte de deschiderea traficului auto", a spus, vineri, primarul general, care a anuntat ca Pasajul Basarab va fi deschis traficului auto incepand de duminica, de la ora 6:00.

Pietonii pot urca pe Pasajul Basarab numai din rampele de pe Soseaua Nicolae Titulescu si Bulevardul Vasile Milea, acestia putand merge doar pe un singur fir, pe sensul dinspre Soseaua Nicolae Titulescu spre Bulevardul Vasile Milea. Traversarea pietonilor de pe trotuare pe rampele pasajului se face sub protectia organelor de ordine.

"Bucharest Summer Parade", editia intai, eveniment organizat cu ocazia inaugurarii Pasajului Basarab, a inceput la ora 11.00 si are printre participanti Fanfara Angelys, Fanfara Valahia, Fanfara Ploiesti si Fanfara Jandarmeriei.

La parada vor defila motociclisti, masini retro si tunate, reprezentanti ai minoritatilor si ai constructorului, ai Politiei Rutiere, ai Pompierilor, ai Politiei Locale si ai Jandarmeriei, precum si Ansamblurile Ciuleandra, Doina Dunarii, Mugurel de Prahova. La finalul "Bucharest Summer Parade", la ora 12.30, va avea loc un concert sustinut de Horia Brenciu, in parcarea complexului comercial Carrefour.

Parada va avea loc pe Pasajul Basarab, pe sens invers intre Soseaua Nicolae Titulescu si Soseaua Grozavesti, apoi la sol pe Soseaua Grozavesti, cu traversarea Splaiului Independentei, si locala, la hipermarketul Carrefour Orhideea, potrivit municipalitatii.

La ora 21:00, primarul general Sorin Oprescu, se va intalni pe pasaj cu constructorii si echipa din Primaria Capitalei care a lucrat la acest proiect, "pentru a ciocni o cupa de sampanie si a le multumi pentru contributia pe care si-au adus-o la finalizarea celei mai mari lucrari de infrastructura din ultimii 20 de ani din Romania", a precizat municipalitatea intr-un comunicat de presa.

  • Bucharest Summer Parade si restrictii de circulatie

Pentru organizarea si desfasurarea paradei, sambata, intre orele 8:00 si 11:00, a fost restrictionat partial traficul rutier pe Soseaua Titulescu, intre rampa Pasajului Basarab si intersectia cu Bulevardul Banul Manta, iar inaintea momentului sosirii coloanei de masini si motociclete, din Piata Victoriei, va fi inchisa total circulatia. De asemenea, intre orele 10:30 si 13:00 este restrictionat gradual traficul rutier pe Soseaua Grozavesti, intre Bulevardul Iuliu Maniu si Splaiul Independentei, pe Bulevardul Vasile Milea, intre Bulevardul Iuliu Maniu si Splaiul Independentei si pe Splaiul Independentei, pe sensul dinspre Pod Cotroceni spre Pod Grozavesti.

In perioada restrictiilor de trafic, mijloacele de transport in comun vor circula pe trasee modificate.

Astfel, pe durata evenimentului "Bucharest Summer Parade", autobuzele liniei 182 vor circula pe un traseu modificat pe sensul spre Gara de Nord, de la intersectia Soselei Nicolae Titulescu cu strada Maltopol, pe strada Maltopol, Bd. Gh. Duca, Piata Garii de Nord, iar pe sensul spre Institutul Oncologic, din Piata Garii de Nord pe Calea Grivitei, str. Polizu, str. Buzesti, Piata Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, urmand apoi traseul de baza.

Linia 205 va functiona pe un traseu modificat pe sensul spre Strand Straulesti, din Piata Garii de Nord, pe Calea Grivitei, str. Polizu, str. Buzesti, Piata Victoriei, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul de baza. Celalalt sens nu se modifica.

De asemenea, autobuzele liniei 282 vor circula pe un traseu modificat pe sensul spre Gara Basarab, de la intersectia Bd. Ion Mihalache cu Bd. Banu Manta si str. Dr. Felix, pe str. Dr. Felix, Sos. Nicolae Titulescu, str. Maltopol, Bd. Gh. Duca, Piata Garii de Nord, Bd. Dinicu Golescu. Pe sensul spre Soseaua Fundeni, autobuzele liniei 282 vor circula pe traseul de baza intre Gara Basarab si Piata Garii de Nord, apoi pe un traseu modificat pe Calea Grivitei, str. Polizu, str. Buzesti, Piata Victoriei, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul de baza.

Linia 105 va functiona pe un traseu modificat in ambele sensuri, de la intersectia Bd. Vasile Milea cu Bd. Iuliu Maniu, pe Bd. Iuliu Maniu, Sos. Cotroceni, str. C. Noica, Calea Plevnei, Sos. Orhideelor, urmand apoi traseul de baza.

Si autobuzele liniei 601 vor avea traseu modificat sambata, in ambele sensuri, de la Podul Cotroceni, pe str. C. Noica, Calea Plevnei, Sos. Orhideelor, Splaiul Independentei, apoi traseul de baza.

Linia 635 va functiona de la terminalul Gara Basarab, pe Bd. Dinicu Golescu, Piata Garii de Nord, Calea Grivitei, str. Polizu, str. Buzesti, Piata Victoriei, Bd. Ion Mihalache, str. Dr. Felix, Sos. Nicolae Titulescu, str. Maltopol, Bd. Gh. Duca, Piata Garii de Nord, Bd. Dinicu Golescu, str. Stirbei Voda, Calea Plevnei, cu intoarcere prin str. Vasile Parvan, Bd. M. Kogalniceanu, Splaiul Independentei, str. Stirbei Voda, Bd. Dinicu Golescu, Piata Garii de Nord, Calea Grivitei, str. Polizu, str. Buzesti, Bd. Ion Mihalache, str. Dr. Felix, Sos. N. Titulescu, str. Maltopol, Bd. Gh. Duca, Piata Garii de Nord, Bd. Dinicu Golescu, revenind la Gara Basarab.

Pasajul Basarab face legatura rutiera si de tramvai intre Bulevardul Nicolae Titulescu - Soseaua Orhideelor - Podul Grozavesti - Bulevardul Vasile Milea (pentru circulatia tramvaielor), respectiv Soseaua Grozavesti, intregindu-se astfel inelul principal de circulatie al Municipiului Bucuresti in partea de nord-vest. Proiectul cuprinde doua traversari majore de obstacole, a raului Dambovita peste podul existent largit si a caii ferate in zona Garii de Nord.