Aderarea Romaniei si a Bulgariei la Spatiul Schengen s-ar putea face in mai multe etape si ar putea deveni efectiva la sfarsitul anului 2012, a anuntat joi, la Luxemburg, ministrul francez de Interne Claude Guéant, citat de AFP. El a precizat ca la granitele Romaniei vor fi si politisti din UE.

"Avem nevoie de garantii in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei, ceea ce impune ca noi am putea proceda in etape, asa cum a propus Germania", a explicat ministrul, care participa la o intalnire cu omologii sai din UE.

"O prima etapa ar fi in toamna (2011) cu deschiderea frontierelor aeriene, in prezenta ofiterilor de politie din alte state", a precizat acesta. "Romania si Bulgaria sunt de acord", a afirmat el.

"Etapa a doua ar interveni mai tarziu, in 2012, cu deschiderea frontierelor terestre, si aici cu ajutorul politistilor de frontiera din alte tari ale UE", a adaugat oficialul francez.

"O aderare deplina la finele lui 2012 este o ipoteza de lucru pe care toti o avem in minte", a sustinut el.

Declaratia sa vine dupa ce ministrul pentru Imigratie, Gerd Leers, afirmase in cursul diminetii ca guvernul olandez se va pronunta in 2012 asupra cererilor de adeziune ale Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, dupa o perioada de proba.

"Este inca prea devreme pentru a lua o decizie si fara indoiala acest lucru va mai dura un timp, pana cand vom fi in masura sa o facem", a declarat el, a doua zi dupa votul Parlamentului European in favoarea aderarii celor doua tari, membre ale UE din 2007.

Pentru integrarea unui nou stat este nevoie de votul unanim al celor 26 de tari membre ale Spatiului Schengen.