Acordul pentru amplasarea unor elemente ale sistemului american de aparare impotriva rachetelor balistice in Romania a fost parafat luni, la Washington, de sefii celor doua echipe de negociere, secretarul de stat Bogdan Aurescu si Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor si securitate internationala, anunta ministerul roman al Afacerilor Externe, intr-un comunicat de presa.

Discutiile dintre Bogdan Aurescu, care efectueaza o vizita de lucru in Statele Unite ale Americii, si Ellen Tauscher si Frank Rose, asistentul adjunctului secretarului de stat pentru politica de aparare si operatiuni de verificare, s-au axat pe discutarea problematicii conexe incheierii Acordului, in conditiile in care, cu prilejul celei de-a saptea runde de negociere (4 mai 2011, Bucuresti), textul Acordului a fost finalizat la nivelul echipelor de experti.

Cele doua parti au procedat la realizarea ultimelor corecturi tehnice ale Acordului, respectiv la compararea textelor in cele doua limbi (romana si engleza), precizeaza MAE.

"Etapa procedurala a parafarii marcheaza formalizarea incheierii fazei de negociere a Acordului, si consta, conform legii 590/2003 privind tratatele, in aplicarea, pe paginile Acordului, a initialelor numelor reprezentantilor partilor la negociere in vederea autentificarii cu caracter provizoriu (pana la semnare) a textului convenit in negociere; parafarea este un moment procedural prealabil semnarii si distinct de aceasta", potrivit sursei citate.

In cadrul tuturor intrevederilor pe care le-a avut la Washington cu oficialii americani, Bogdan Aurescu a ridicat problema admiterii Romaniei in programul Visa Waiver, inclusiv in contextul noii legislatii promovate in Congres, care urmareste inlocuirea criteriului ratei de refuz cu cel al ratei de sedere, precizeaza MAE.