Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis ca Inspectia Judiciara sa verifice toate instantele implicate in cel mai vechi proces din Romania, de aproape 27 de ani, in care intreprinderea de comert exterior Metalimportexport a cerut despagubiri firmei Thyssen Stahl GmbH, relateaza Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presa, Inspectia Judiciara va efectua verificari la toate instantele implicate in cauza care a facut obiectul sesizarii de catre Thyssen Stahl GmbH cu privire la modalitatea de inregistrare si repartizare a cauzei in caile ordinare/extraordinare de atac, precum si a diferitelor tipuri de cereri incidentale si accesorii.

De asemenea, Sectia pentru judecatori a CSM a constatat durata excesiva a procedurilor judiciare in procesul respectiv.

CSM a mai hotarat monitorizarea, la nivelul Inspectiei Judiciare, a dosarelor mai vechi de 6 luni, respectiv 1 an, cu indicarea datei initiale de inregistrare a dosarelor in sistem.

Societatea Thyssen Stahl GmbH a sesizat CSM, in 23 februarie 2010, "caracterul vadit neechitabil" al procedurii judiciare derulate in cauza in care are calitatea de parata si cu care instantele romane au fost sesizate in anul 1983, incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice de catre instantele de judecata din Romania, care, pe de o parte, in mod repetat au desfiintat hotarari irevocabile urmare a admiterii contestatiilor in anulare promovate de reclamanta, iar pe de alta parte, si-au schimbat nejustificat viziunea asupra unor probleme de drept a caror interpretare este neechivoca si incalcarea flagranta a institutiei termenului rezonabil.

Din verificarile Inspectiei Judiciare a rezultat ca, in 30 decembrie 1983, pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, reclamanta Intreprinderea de Comert Exterior Metalimportexport Bucuresti a chemat in judecata paratele: Otto Wolff America Inc, cu sediul in SUA, Otto Wolff A.G. Koln, cu sediul in Germania, Otto Wolf GmbH, cu sediul in Germania, Comsteel AG, cu sediul in Elvetia, Cideco SA, cu sediul in Franta, C. Itoh, cu sediul in SUA, Cardinal Shipping, cu sediul in SUA, solicitand obligarea acestora, in solidar, la plata sumei de peste 22,2 milioane de dolari, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

In 14 aprilie 1988, pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti a fost inregistrata cererea aceleiasi reclamante in contradictoriu cu Banca Romana de Comert Exterior (Bancorex) si Chase Manhattan Bank din SUA, prin care a solicitat obligarea acestora la restituirea documentatiei originale aferenta incarcaturii de aproximativ 16.800 tone tabla groasa, in valoare de peste 5,5 milioane de dolari si la plata de daune de 1,2 milioane de dolari, iar in caz de nerestituire a documentatiei sa fie obligate la plata celor doua sume.