Conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Iasi a inceput, luni, o ancheta, dupa ce mai multe bucati de tencuiala din tavanul unei camere dintr-un camin al universitatii s-au desprins si au cazut peste o studenta, ranind-o usor, transmite Mediafax.

Bucati de tencuiala din tavanul unei camere din caminul "1 Decembrie" al UMF Iasi s-au desprins, duminica dupa-amiaza, pe o suprafata de aproximativ doi metri patrati, si au lovit o studenta in anul IV, care invata pe pat in momentul producerii incidentului.

Tanara a spus ca a avut noroc intrucat se afla cu capul sub dulapul etajat. Ea a spus ca bucatile de tencuiala au lovit-o in zona spatelui, dar ca nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.

Celelalte trei colege de camera ale tinerei nu se aflau in camin in momentul respectiv.

Rectorul UMF Iasi Vasile Astarastoae a declarat, luni, ca a fost inceputa o ancheta in acest caz, urmand sa fie verificate toate camerele caminului.

"Am trimis reprezentantii Serviciului Tehnic al universitatii sa faca o expertiza, pentru a stabili cauzele desprinderii bucatilor de tencuiala. Am fost si eu la fata locului. E un camin mai vechi, dar materialul desprins din tavan este unul usor. Vor fi controlate toate camerele. Nu putem vorbi despre sanctiuni pana cand nu vedem despre ce este vorba", a declarat rectorul UMF Iasi.

Caminul UMF Iasi functioneaza intr-o cladire veche, fiind renovat partial in urma cu patru ani. In camin sunt cazati aproximativ 350 de studenti medicinisti, fiecare dintre acestia platind o taxa lunara de 130 de lei.