Judecatorul care a respins recent cererea procurorilor de a emite un mandat de arestare preventiva pe numele omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu in dosarul favorizarii lui Nicolae Popa arata ca Tribunalul nu poate sa verifice sau sa probeze daca acesta a comis o noua infractiune, cea de santaj, relateaza Mediafax.

Tribunalul Bucuresti a dat publicitatii, joi, incheierea de sedinta din dosarul in care Sorin Ovidiu Vintu este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de inchisoare in dosarul FNI.

In documentul citat, judecatoarea Viorica Dinu scrie: "Tribunalul observa ca Ministerul Public si-a intemeiat motivarea acestei cereri pe imprejurarea ca inculpatul S.O.V.a incalcat cu rea-credinta obligatiile ce i-au fost impuse in cadrul obligatiei mai sus prezentate , dar acest aspect nu-si gaseste corespondent in realitate, din probatoriile depuse nerezultand ca inculpatul nu s-a prezentat la organul de urmarire penala sau instanta de judecata ori de cate ori a fost chemat sau ca nu s-a prezentat la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, de organul judiciar care a dispus masura".

Totodata, mai noteaza judecatorul, "nu s-a dovedit ca inculpatul ar fi incalcat obligatia de a nu-si schimba locuinta, fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura sau ca ar fi incalcat obligatia de a nu detine, de a nu folosi sau de a nu purta nicio categorie de arme".

Instanta mai noteaza ca Vintu a respectat inclusiv obligatia de a nu se apropia de inculpatul Octavian Turcan, de fratele lui Nicolae Popa, invinuit in dosar, si de un martor din acest caz, de a nu comunica cu acestia, direct sau indirect.

Judecatoarea Viorica Dinu noteaza ca "Ministerul Public a invocat imprejurarea ca s-ar impune inlocuirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, fata de inculpatul S.O.V., cu masura arestarii preventive, intrucat sunt indeplinite prevederile articolului 148, literele f si d, Cod procedura penala, respectiv ca pe timpul masurii preventive existente, a savarsit cu intentie o noua infractiune, infractiunea de santaj, pentru care este cercetat in dosarul penal al Parchetului de pe langa ICCJ, fiind arestat preventiv, in acest sens".

"Aceasta motivare nu este intemeiata deoarece, in prezenta cauza, Tribunalul nu este abilitat sa constate ca inculpatul S.O.V.a savarsit cu intentie o noua infractiune, caz in care, ar fi fost necesara administrarea de probatorii, pe situatia de fapt, cu privire la infractiunea de santaj, ceea ce ar fi fost nelegal, deoarece s-ar fi depasit atributiile unei instante judecatoresti", contraargumenteaza judecatoarea Dinu.

In opinia acestei judecatoare, "doar instanta judecatoreasca, investita cu cercetarea infractiunii de santaj poate sa se pronunte daca inculpatul S.O.V.a savarsit cu vinovatie si intentie aceasta fapta, nefiind posibil ca un inculpat sa fie cercetat si sa raspunda pentru aceeasi fapta, de doua instante paralele, in dosare diferite".

Sorin Ovidiu Vintu a fost arestat pentru santajarea managerului Realitatea TV, Sebastian Ghita, fapta fiind comisa dupa ce el a fost inculpat pentru favorizarea infractorului (Nicolae Popa), intr-un alt dosar si in care s-a cerut arestare, insa instanta a apreciat ca poate fi cercetat in stare de libertate, insa i-a impus o serie de interdictii, care la urmatoarea fapta penala savarsita si constatata judecatorul ar fi trebuit sa aplicate sanctiunea ceruta initial de Parchet.

In opinia judecatoarei Dinu de la Tribunalul Bucuresti, in acest moment procesual (in cazul de favorizare a infractorului) si in prezenta cauza, "nu se poate afirma ca inculpatul S.O.V.a savarsit cu intentie infractiunea de santaj, fata de partea vatamata Sebastian Ghita, pentru care este cercetat in cauza ce face obiectul dosarului 347/P/2011 al Parchetului de pe langa ICCJ".

In aceste conditii, mai noteaza instanta, nu exista date din care sa rezulte ca sunt indeplinite prevederile art. 148 lit. f si d Cpp, astfel cum a motivat Parchetul sustinerea pentru inlocuirea masurii obligarii de a nu parasi tara, cu masura arestarii preventive".

Tribunalul admite ca SOV a mai fost, anterior, arestat in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, aratand ca "instanta poate dispune din nou aceasta masura, daca au intervenit elemente noi care sa faca necesara privarea sa de libertate".

Judecatoarea Viorica Dinu a preluat dosarul de la o alta judecatoare care a fost pusa in postura de a se retrage intrucat tatal ei ar fi fost investitor la FNI, fond fraudat de Nicolae Popa si altii.

Anterior retragerii judecatoarei, Vintu formulase cerere de stramutare a dosarului, insa dupa ce a fost desemnata Dinu in caz, el si-a retras solicitarea de mutare a procesului la alta instanta, sugerand ca este multumit de noua magistrata, care, potrivit declaratiei de avere, este detinatoarea din 2007 a unui autoturism Volkswagen, din 2008 a unui teren de 700 de metri patrati in Buftea, precum si a doua apartamente in Bucuresti, avand bijuterii de 10.000 de euro.