Radu Berceanu: Autostrada Transilvania nu reprezinta o prioritate; a fost si este o prostie

de D.G.     HotNews.ro
Marţi, 17 mai 2011, 21:05 Actualitate | Esenţial

Democrat liberalul Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, marti, la Craiova, in cadrul unei dezbateri a Comitetului National pentru Dezvoltare (CND), ca lucrarile de constructie la autostrada Transilvania nu reprezinta o prioritate pentru Romania, pentru ca acest proiect a fost si este "o prostie".

Directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Vest (ADR S-V) Oltenia, Marilena Bogheanu, a afirmat, marti, la dezbaterea CND, ca pentru judetele din Transilvania, in strategia nationala de autostrazi si drumuri expres au fost prevazute mai multe coridoare europene pentru infrastructura rutiera.

"Vreau sa va spun ca ne comparam cu alte regiuni care, oricum, erau mai dezvoltate ca noi si stiti mult mai bine ca mine ca in strategia nationala de autostrazi si drumuri expres trec foarte multe coridoare europene prin Transilvania, dar nu mai continuu, pentru ca se intelege ce vreau sa spun", a adaugat Marilena Bogheanu.

La randul sau, fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a intervenit spunand ca autostrada Transilvania 'a fost o prostie si este o prostie'.

"Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru ca am vorbit cu Uniunea Europeana, noi, Romania, si am spus: 'vrem Culoarul IV' si dupa aceea nu am fost seriosi sa ne tinem de Culoarul IV. De aceea nici nu ne sprijina UE si de altfel nimeni pentru Transilvania. Am facut acea bucata, pentru ca era inceputa 80 la suta si trebuia facuta, pentru ca era pacat sa aruncam pe geam toata munca aia si banii aia. Dar nu e o prioritate. In domeniul autostrazilor, autostrada Transilvania este prioritatea doi. Daca mergem pana la Cluj, ne omoara pe strazi", a spus Berceanu, citat de Agerpres.

La dezbaterea CND care a avut, marti, la Craiova, la sediul Consiliului Judetean Dolj, au participat presedintele Senatului, Mircea Geoana, secretarul Senatului, Petru Filip, reprezentanti ai autoritatilor locale din judetele Olteniei si ai mediului de afaceri.


Citeste mai multe despre   






















10097 vizualizari

  • +33 (47 voturi)    
    Prostie (Marţi, 17 mai 2011, 20:27)

    Florin [anonim]

    Eu am impresia ca domnul Berceanu este o gluma proasta a naturii. Dar bine, nu stiu de ce ne mai mira, avand in vedere ca provine din partidul al carui minunat conducator, spunea candva ca, pentru Romania, autostrazile nu sunt o prioritate.. A, da si as mai completa ca "o prostie" a fost politica dusa de catre guvernele post 1989 in domeniul transporturilor. Amin!
    • +1 (29 voturi)    
      berceanu nu mi-e simpatic (Marţi, 17 mai 2011, 22:59)

      spoof [anonim] i-a raspuns lui Florin

      dar acum are dreptate. Orice om cu scaun la cap cheltuieste in primul rind pe lucrurile de prima importanta si cu un randament financiar cit mai bun. Exista un proiect de autostrada convenit cu Comunitatea Europeeana pe traseul Nadlac-Deva-Sibiu-Pitesti, asa numitul culoar IV. Exista si o hotarire de guvern publicata de vreo 8 ani in Monitorul oficial in acest sens. Pe acest traseu care ne leaga de autostrazile Europei de Vest via Ungaria e si cel mai mare trafic auto in Romania iar la constructia lui primim muult ajutor financiar europeean. Si totusi Romania pune proiectul in cui si se apuca sa construiasca (din bani proprii 100%) autostrada Transilvania. Berceanu nu spune ca autostrada Transilvania nu e buna ci ca e prioritatea doi iar renuntarea la prioritatea 1 in favoarea prioritatii 2 si sa mai si dai o gramada de bani pe ea este clar o prostie. QED
      • +4 (8 voturi)    
        UE este interesata (Miercuri, 18 mai 2011, 7:36)

        ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui spoof

        de traversarea rapida a Romaniei ca autotrenurile sa ajunga in asia mica. Romania este interesata ca odata cu autostrazile, sa fie dezvoltate si zonele inclusiv orasele mari ale Romaniei. Prin ce orase trece culoarul IV si prin ce orase trece autostrada Transilvaniei ?! In plus, mult solicitata sosea (in majoritate pe 2 benzi) Bucuresti - Brasov va fi in sfarsit descongestionata. De domnul Berceanu, vreme rea, ce sa mai zic. N-are bani pentru reabilitarea soselei Ploiesti Targoviste iar dupa cateva saptamani este gata. Nu face nimic constructiv e priceput la lupta de partid, denigrarea si demascarea mismasurilor adversarilor politici. Nu se poate spune, astfel, ca nu e un om valoros pentru PDL.
        • +8 (8 voturi)    
          orase (Miercuri, 18 mai 2011, 10:37)

          gechi [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

          De Arad, Timisoara, Alba Iulia sau Sibiu ai auzit?
          • +6 (6 voturi)    
            e din ploiesti (Miercuri, 18 mai 2011, 14:09)

            sellerman [utilizator] i-a raspuns lui gechi

            nu avea cum sa auda de orasele amintite de tine .............
      • +8 (14 voturi)    
        poate pentru tine (Miercuri, 18 mai 2011, 8:41)

        radu [anonim] i-a raspuns lui spoof

        poate pentru tine nu e o prioritate, pentru cei care stam in zona respectiva e o prioritate.
        Iar legat de tranzit de frontiera, Vama Bors e aprox similara vamii Nadlac si de acolo exista legatura cu Autostrada M3 care ajunge tot la Budapesta.

        Iar o autostrada Bors- Oradea - Cluj - Brasov mi se pare la fel de oportuna si folositoare ca cea mentionata de tine
      • +6 (6 voturi)    
        Berceanu e un dobitoc... (Miercuri, 18 mai 2011, 12:31)

        Surfer [utilizator] i-a raspuns lui spoof

        .. iar daca nu era dobitoc si incompetent ar fi facut ceva pentru coridorul 4, care e finantat de UE.
        Dar, cat timp a fost la conducerea MT nu a fost capabil sa creasca gradul de absortie a fondurilor europene. Sau pardon, a crescut de la 1 la 2%. Or, cineva care are asemenea "performante" in 2-3 ani de cand se afla la carma MT se numeste intr-un singur fel: incompetent.
    • +2 (18 voturi)    
      discutabil (Marţi, 17 mai 2011, 23:25)

      dman [anonim] i-a raspuns lui Florin

      Daca s-ar citit cu mai multa atentie, s-ar intelege ca Berceanu are cumva dreptate. In sensul ca ne-am apucat sa facem autostrada pe cont propriu cand puteam sa o facem cu fonduri UE.
      Dar cheltuim 3-4 miliarde de euro ca sa construim ceva care putea fi macar cofinantat de UE.
    • +7 (9 voturi)    
      Berceanu vorbeste sa se afle in treaba... (Miercuri, 18 mai 2011, 10:13)

      jay [anonim] i-a raspuns lui Florin

      Autostrada Transilvania poate fi facuta si cu fonduri private. SI sunt convinsa ca se va amortiza in maxim 10 ani prin dezvoltarea economica pe care o poate genera in zona pe care o traverseaza. Cred ca jumatate din economia Italiei e situata de-a lungul autostrazii de Nord, de la Triest la Torino...

      Culoarul IV se face cu fonduri europene dar va traversa o zona slab atractiva economic, cu mici exceptii. Va fi doar o centura de traversare a Romaniei si atat...

      D-nul Berceanu dovedeste ca are o mentalitate de Serie B, asa ca echipa orasului domniei sale...
    • +1 (1 vot)    
      Raspuns lui Florin (Miercuri, 18 mai 2011, 10:31)

      salaul [anonim] i-a raspuns lui Florin

      De acord !
    • +1 (1 vot)    
      @Florin re Prostie (Miercuri, 18 mai 2011, 16:14)

      AFM [anonim] i-a raspuns lui Florin

      Curat murdar! Romania are nevoie de o autostrada prin Brasov, catre Sibiu si mai departe Baia Mare si Satu Mare; de o autostrada spre Oltenia, Timisoara, Arad si Oradea; de o autostrada catre Buzau, Suceava, Iasi; de o autostrada catre Delta (Galati, Braila, Tulcea); si de o autostrada catre Constanta. Ce s-a facut pana acum? Mai nimic, si ce s-a facut a fost pe chiul si pe furate.

      Starea de fapt, unde trebuie sa se aleaga intre diverse zone ale tarii, este o prostie. Caile rapide de transport sunt absolut necesare pentru o dezvoltare regionala EGALA si UNIFORMA. Deci sa ne certam unde sa plasam o singura autostrada cand de fapt avem nevoie de cel putin 6, este o prostie.
  • +14 (16 voturi)    
    Bechtel (Marţi, 17 mai 2011, 20:35)

    Adrian C. [utilizator]

    Oare ce-or zice cei de la Bechtel acum? E posibil ca declaratia asta sa fie parte dintr-o strategie ptr. scaderea pretului autostrazii, parca am citit ca o se renegocieze contractul.
    • -1 (5 voturi)    
      Bechtel - putina istorie (Miercuri, 18 mai 2011, 12:57)

      Schopenhauer [anonim] i-a raspuns lui Adrian C.

      De curiozitate intrati putin pe www.bechtel.com ca sa vedeti ce lucrari au in portofoliu. Cine a fost cu masina prin Turcia stie cam ce autostrazi face Bechtel-ul, adica bune.

      Berceanu are probleme mari la mansarda, el nu stie, bunaoara, ca TRAFICUL SE MULEAZA PE INFRASTRUCTURA, ca si dinsul, in marea sa eficienta economica nedemonstrata cit a fost ministru, ar face bucuros un ocol de 100 km pina sa ajunga la Satu-Mare sau Oradea, ca sa prinda 2-300 km de autostrada... sau ce-si spune dinsu': da-i incolo de fraieri pe ardeleni, bine ca sint primii contributori la PIB!
  • +17 (29 voturi)    
    asa? (Marţi, 17 mai 2011, 20:39)

    vlad dracul [anonim]

    Autostrazile sunt o prostie?

    Intr-o tara pe care ati furat-o de 20 de ani si in care se merge bara la bara din cauza voastra, voi imi spuneti ca autostrazile sunt o prostie?

    Va tinem minte hotilor si veti ajunge la mana noastra.
    • +1 (17 voturi)    
      pai nu vezi? (Marţi, 17 mai 2011, 23:29)

      MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui vlad dracul

      Berceanu vorbeste deja ca un vajnic reprezentant al USL
      • +6 (8 voturi)    
        Ce treaba are USL acum? (Miercuri, 18 mai 2011, 8:34)

        a_claudiu [utilizator] i-a raspuns lui MirceaA

        Deocamdata vorbeste ca un vajnic reprezentant al PDL.
        • +2 (2 voturi)    
          are (Miercuri, 18 mai 2011, 14:12)

          sellerman [utilizator] i-a raspuns lui a_claudiu

          pentru ca e postac pdlist, citeste-i comentariile si o sa te convingi singur.
    • -3 (7 voturi)    
      avem o problema mai mare (Miercuri, 18 mai 2011, 8:55)

      Paul [anonim] i-a raspuns lui vlad dracul

      Intr-o tara in care spitalele arata cum arata, consider ca autostrada Transilvania chiar este o prostie.
  • +2 (20 voturi)    
    hahahaha (Marţi, 17 mai 2011, 20:53)

    necajitul [anonim]

    am luat bechetel in contract, nastase s-a imbogatit, geoana a pupat talpa lu bush sperand ca rahatul gasit acolo il va face no 1, UE nu ne baga in seama.. stie berceanu ce stie.. straduta asta suge singele romanilor de 10 ani... asta datorita lu sa-mi numarati oule. si mai apare un lazaroiu bufon al curtii care le stie pe toate.. maaaama ce destept este... tripleta bvb e mic copil pe langa ce fura reformistii pdl in prezent. botis juma de miliard de euroi sa invete 100 de sudori, rizii tot atat pt o taraba de concert, udrea rade tot ce misca, loteria asijderea, pana nici circul n-a scapat.. tripleta bvb a fost naiva.
  • +28 (32 voturi)    
    barcene, mucles... (Marţi, 17 mai 2011, 20:53)

    ion [anonim]

    bercene, te-ai trezit vorbind/? ca atunci cand ai fost tu la transporturi numai aragonta a fost de tine, in rest n-ai asfaltat nimic...esti o rusine si un politroc imbecil si parvenit! taca-ti fleanca si lasa-i pe altii!
  • +28 (32 voturi)    
    Bercene... (Marţi, 17 mai 2011, 21:01)

    Kuku [anonim]

    Bercene... nu-mi place sa injur, dar cuvantul care te caracterizeaza este idiotenie. Fara ghilimele si in stare pura.
  • +11 (11 voturi)    
    DE CE (Marţi, 17 mai 2011, 21:08)

    Pros [anonim]

    Daca este o prostie ... de ce sa facut si s a inaugurat cu fast si atat
  • +24 (28 voturi)    
    Radu Berceanu (Marţi, 17 mai 2011, 21:10)

    neimportant [anonim]

    Domnul Berceanu sa isi vada de treburile lui nu de autostrada Transilvania. Vreau sa-i aduc aminte ca legatura cu Europa nu se face pe la Iasi. De cati ani asteapta Ungaria sa se finalizeze aceasta autostrada ca sa o poate lega de autostrazile lor. O autstrada importanta este culoarul 4 pentru ca va trece prin sud? Sau o autostrada prin centrul tari de unde poti sa mai dezvolti alte autostrazi sau drumuri rapide!!!! Care este parerea unei minti luminate ca si marele fost minstru al Transporturilor Berceanu? Cand va fi totusi reabilitata soseaua dintre Oradea si Deva? Dar Oradea si Arad? Cat a fost la ministerul Transporturilor nu a facut nimic doar a dat dingura.
    • +1 (7 voturi)    
      mama ce ghiveci (Marţi, 17 mai 2011, 22:29)

      corbul [anonim] i-a raspuns lui neimportant

      coridorul IV nu trece prin sud, ci prin Sibiu, Orastie, Deva Timisoara Arad
      Si cu asta cred ca ti-am raspuns si cand se vor reabilita soselele dupa care plangi :))
  • +7 (11 voturi)    
    mda... (Marţi, 17 mai 2011, 21:22)

    all [anonim]

    marea prioritate a romanilor e bucuresti-brasov sau bucuresti-sibiu.. ideea este sa se traverseze muntii.. restu sunt secundare....
    • +5 (5 voturi)    
      Pardon !! (Miercuri, 18 mai 2011, 7:56)

      polonyca [utilizator] i-a raspuns lui all

      Ai uitat de Bucuresti-Dabuleni si Bucuresti -Caracal !!
    • 0 (0 voturi)    
      Prioritatea bucurestenilor... (Miercuri, 18 mai 2011, 15:48)

      mimo [utilizator] i-a raspuns lui all

      ... nu a romanilor...

      Odata ce se face una din ele (Sibiu sau Brasov), celalalta va stagna din lipsa de inters.

      Sibiul si Brasovul ar trebui sa impuna acum taxe locale de trecere in scopul fundarii locale a autostrazilor - nu asteptati de la Bucuresti ca nu se intimpla. Sa vezi ce repede se agita guvernatorii atunci... Se vor si gasi fonduri - nu as fi surprins...

      Guvernatorilor - in special celor din managementul de mijloc se concentreaza numai pe intersele lor.

      Cu cit mai repede devine autonomia locala o realitate, cu atit mai bine pentru toti...

      Treziti-va Romani!!!
  • +23 (25 voturi)    
    Pai de ce n-ati facut-o prin Oltenia? (Marţi, 17 mai 2011, 21:30)

    Andradda [utilizator]

    sa fi facut o autostrada pe placul tau bai Bercene.
    O autostrada Paris-Istanbul-Caracal-Bucuresti!
    Intrai si in cartea recordurilor cu ea!
    • +11 (13 voturi)    
      Cati ani au trecut din 1918? (Marţi, 17 mai 2011, 23:28)

      traian [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      Pe bune,traiesc cu impresia ca unii ca berceanu de prin Oltenia au fost tare necajiti cand pe sangele si lupta romanilor ardeleni s-a intregit tara.
      Sunt ardelean si consider ca dincolo de bancuri strambele dintre locuitorii diverselor regiuni frizeaza prostia si nu servesc interesului general.Dar apar astfel de declaratii la Craiova(nu ma refer numai la fostul ministru) si ma gandesc ca este tare greu sa traiesti cu sentimentul inferioritatii in familie si intr-o regiune din tata in fiu sau in fiica.Si sa faci pe grozavul la Craiova,tu cu tine si ai tai...Nu generalizez dar constat cu ironie ca tare bine va intelegeti voi,unii de prin Banie,atunci cand vreti sa demonstrati ca lumea si tara se termina acolo unde se termina Oltenia...
  • +15 (17 voturi)    
    prioritate maxima (Marţi, 17 mai 2011, 21:34)

    Jolly Roger [anonim]

    daca se leaga arad de constanta, sunt cele mai mari sanse sa intre investori cu punguta mare in romania, dl berceanu e dus rau cu pluta daca afirma ca autostada nu este necesara.
    cati invatati, inetelpti vrajitori si vrajitoare sunt in romania pentru a intelege un singur lucru elementar:
    pe camp nu se transporta marfa si cine vine sa investeasca in romania, nu are timp s astepte pana-i va veni candva marfa, deeriorata, furarta si prafuita.
    de ce voi credeti ca audi si mercedes au ales ungaria ?
    eu zic ca ei au o mare de 2 metri si cel mai bun gulas...
    • +4 (10 voturi)    
      prioritate (Marţi, 17 mai 2011, 22:32)

      corbul [anonim] i-a raspuns lui Jolly Roger

      Arad e legat de Constanta prin coridorul IV European, care nu are nimic de-a face cu autostrada Transilvania. Asta leaga pentru moment 2 campuri aflate la 50 km unul de altul
      • +5 (9 voturi)    
        "2 campuri aflate la 50 km unul de altul " (Miercuri, 18 mai 2011, 3:25)

        Socrates [anonim] i-a raspuns lui corbul

        Excelenta descriere :)))))

        Cred ca ar trebui o banda rezervata pentru tractoare.
        • 0 (4 voturi)    
          nervi (Miercuri, 18 mai 2011, 11:54)

          corbul [anonim] i-a raspuns lui Socrates

          In scurta mea vacanta am planificat si o vizita la Cluj. Cum eram deja la Turda la neamuri ma gandeam ca o sa sar pe noua autostrada si cobor undeva sa ajung in centrul Clujului... MARE BIZON MAI SUNT. Nu am inteles ca daca urc pe ea nu mai pot cobora pana la Gilau :)). Asa ca ideea mea era ceva de genul : Turda - Iesire Turda (SUD)-Aut Trans-Gilau-Intors in Cluj... Rezultat : Utilizat vechiul drum :))
  • +17 (21 voturi)    
    A fost o prostie conceptul (Marţi, 17 mai 2011, 21:36)

    checu [anonim]

    In sine nu este o prostie. Nu poate fi o prostie o autostrada care leaga Bucurestiul de Europa. Prostia a fost modul in care s-au atribuit contractele si s-au cheltuit banii publici. Si faptul ca Berceanu a spus asa o gogomanie.
  • +9 (17 voturi)    
    Desigur.... (Marţi, 17 mai 2011, 21:39)

    buni [anonim]

    Autostrada Transilvania e o aberatie, insa Autostrada Soarelui e o prioritate.... Cu altfel sa ajunga bucurescenii la mare?
    Oltenia e fruncea!
    • +1 (5 voturi)    
      portul (Marţi, 17 mai 2011, 23:14)

      dman [anonim] i-a raspuns lui buni

      O fi oltenia fruncea dar port nu are caci parca Oltul nu e asa de mare.
      Nu stiu daca stii dar portul constanta e cam al doilea din europa. Care e normal sa fie legat de principalele orase ale tarii cu o infrastructura pe masura fluxului de trafic pe care il induce. Stii ca marfa descarcata in port trebuie transportata mai departe si vice versa.
      • +10 (12 voturi)    
        dupa vorba, dupa port... (Miercuri, 18 mai 2011, 3:30)

        Socrates [anonim] i-a raspuns lui dman

        Constanta nu e nici pe aproape de porturile mari ale Europei, nici dupa tonaj, nici dupa traficul de containere:

        http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_busiest_ports_in_Europe

        Nu prin ce e Constanta "cam al doilea din Europa" - poate la contrabanda.
        • +2 (2 voturi)    
          serios nici pe aproape? (Miercuri, 18 mai 2011, 9:44)

          dman [anonim] i-a raspuns lui Socrates

          Constanta is the fourth largest port in Europe, ranked just after Rotterdam, Antwerp and Marseille.

          http://en.wikipedia.org/wiki/Port_of_Constan%C5%A3a
          • +2 (2 voturi)    
            Dman, ghici pe cine credem? (Miercuri, 18 mai 2011, 15:04)

            WolfyTM [anonim] i-a raspuns lui dman

            Linkul de Wiki pe care l-ai prezentat isi bazeaza faptele pe siteuri de ziare romanesti supercunoscute ca: www.cugetliber.ro, www.stirilocale.ro... printre altele la fel de serioase, si pe
            www.portofconstantza.com.

            Linkul pe care l-a prezentat Socrates se bazeaza pe documente ale:
            - Deutsche Bank Research
            - American Association of Port Authorities' (AAPA)
            - Institute of Shipping Economics & Logistics, Containerisation International Yearbook 2010;
            - U.S. Army Corps of Engineers' W Waterborne Commerce Statistics
            Center,
            - Secretariat of Communications and Transport (Mexico),
            - Waterborne Transport Institute (China);
            • 0 (0 voturi)    
              pe cine credem.. (Miercuri, 18 mai 2011, 17:42)

              vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui WolfyTM

              In primul rand sursa cea mai credibila este cea oficiala, si anume:
              www.portofconstantza.com
              Institutiile pe care le-au enumerat mai mult ca sigur lucreaza cu date oficiale prezentate de fiecare port in parte.
              Daca ai fi mai atent ti-ai dat seama ca sunt cu totul alte clasificari. Eu vorbeam de al 4'lea port ca marime pe cand socrate vorbeste de tonaj si trafic de containere.
              • 0 (0 voturi)    
                masuratori si dimensiuni (Miercuri, 18 mai 2011, 18:13)

                Socrates [anonim] i-a raspuns lui vindicomvs

                Dman,

                sincer nu cred ca are rost disputa asta.
                Si eu cred ca o autostrada spre Constanta e mai mult decat binevenita si utila, sunt de acord cu tine aici.

                Dar site-ul portului Constanta nu stiu cat de credibil e, au tot interesul sa-si laude marfa.
                Tonajul si traficul de marfa in general sunt cele mai bune masuratori, nu stiu altfel ce inseamna "marime" la un port maritim.
                Daca dimensiunea conteaza, am si eu un laptop vechi si mare (3kg) pe care vreau sa ti-l vand.

                Eu personal prefer informatiile agregate de asociatii internationale.

                Peace, brother!
      • +2 (4 voturi)    
        mda... (Miercuri, 18 mai 2011, 10:06)

        buni [anonim] i-a raspuns lui dman

        Pai da, ii forte important ca tot ce misca in portul Constanta sa ajunga pana in Bucuresci... Nu-i bai, ca ardelenii is mai aproape de portul Budapesta...
  • +21 (21 voturi)    
    prostu' nu e prost destul daca nu e si fudul (Marţi, 17 mai 2011, 21:41)

    gigel [anonim]

    Si asta a fost domnul berceanu care a fost ministrul transporturilor de doua ori. Aplauze!
    • +2 (10 voturi)    
      multumim (Miercuri, 18 mai 2011, 1:41)

      taranistu [utilizator] i-a raspuns lui gigel

      din inima partidului! PDL!
  • +17 (17 voturi)    
    distrusule (Marţi, 17 mai 2011, 21:52)

    ion [anonim]

    a fost o prostie ? hotomanule dar banii pe drumuri ai stiut sa ii iei asai ? cfr-uu ce ai facut cu el ? cand ai fost ministru al transporturilor ce ai facut ca ai fost un deceniu la putere gunoiule, ti-ai facut linii particulare concurand cu cfr-uu cu banii furati de la acesta iar acum sunt o groaza de someri distrusule .
  • +11 (15 voturi)    
    Stim bine ca Nastase tam-nesam s-a apucat de (Marţi, 17 mai 2011, 22:02)

    revelare [anonim]

    Autostrada asta, cand UE dorea Culoarul IV si a zis ca nu da bani pt Transilvania. Nu stim ce a vrut sa mai ciupeasca nastase, stim ca nu era prioritatea UE, dar sa spui ca e o prostie, arata cat de idiot a fost si este Berceanu. PD-L, bine ca l-ati bagat in culise...
  • +3 (15 voturi)    
    autostrada (Marţi, 17 mai 2011, 22:03)

    claudiu [anonim]

    adica noi cei din Transilvania care contribuim la bugetul statului cel mai mult nu suntem prioritari , suntem buni sa dam bani doar. Hotilor va mai voteaza diavolul
    • +6 (10 voturi)    
      tratare preferentiala a unor regiuni? (Marţi, 17 mai 2011, 23:25)

      bucurestean [anonim] i-a raspuns lui claudiu

      Daca aplicam aceasta logica (nu 100% corecta) , trebuie sa gandim ca cel mai mult contribuie la buget cei din Bucuresti / Ilfov, similar cat Transilvania+Banat+Crisana. Daca mai consideram contributia celor din Prahova, Arges si Constanta, contributia zonei " Valahia" depaseste clar contributia cumulata a zonelor "transilvane".
      Este un fapt clar ca marea majoritate a proiectelor de dezvoltare regionala / investiile sunt numai in Transilvania sau zone adiacente, chiar daca sunt alte prioritati nationale (Bucuresti-Brasov), europene (Arad, Sibiu, Pitesti, Bucuresti-Constanta) sau ale investitorilor de marca si de maxima importanta (Pitesti-Craiova-DrobetaTr Severin, atat Ford cat si Renault, care impreuna fac mult mai mult decat investitiile din industria auto in Ungaria).
      Berceanu a spus o concluzie pe care o afla oricine evalueaza fara prejudecati (si fara discriminare).
      Ardeal este o parte a tarii unde traiesc compatriotii nostrii, cu multe calitati pozitive, si multi valahi au partial stramosi veniti din Ardeal ( nu numai etnici romani), veniti in Bucuresti sau in alte zone valahe mai ales din cauza discriminarii care exista in Ardeal, oportunitatilor economice si o "better life" in fosta Valahia inainte de 1945.
      O tratare preferentiala a unor regiuni si discrimininarea crasa a altora (evident in cazul Moldova si Sud-Vest Valahia, si chiar intreaga Valahie dunareana) nu face decat sa provoace conflicte regionale care nu au sens si nici motive reale.
      Folosesc doar celor ce ne vor raul ... din pacate sunt din acestia si unii dintre ei decid in numele nostru si folosesc banii nostrii .
      Sa speram ca atat ardelenii & banatenii & comp cat si "regatenii" vor avea suficient bun simt si ratiune sa nu strice ce sa construit in timp cu multe eforturi si chiar sacrificii ...
      • +3 (7 voturi)    
        Va puteti lauda (Miercuri, 18 mai 2011, 8:29)

        Liviu [anonim] i-a raspuns lui bucurestean

        ca voi contribuiti cel mai mult la PIB cand, toate marile companii cu mii de angajati si sedii (industria petroliera, bancile, firmele de telefonie, etc) au agentii in toata tara dar banii se varsa in Bucuresti. Toate acestea au sediul acolo ca sa poata fi aproape de influenta politica si sa ciupeasca contractele grase. Cat din munca se produce efectiv la Bucuresti si cat in restul tarii. Cat din banii varsati la visteria Bucurestiului s-au obtinut din Moldova, Oltenia, Transilvania, etc? Asa ca nu v a mai laudati cat de bravi sunteti...
      • +2 (4 voturi)    
        motivul contributiilor mai multe... (Miercuri, 18 mai 2011, 9:26)

        robbie [anonim] i-a raspuns lui bucurestean

        firmele, mai ales cu capital serios, sunt aproape fortate sa mearga la bucuresti. am lucrat la o firma cu centrala in cluj si era f greu cu legile existente si presiunea venita dinspre bucuresti sa rezisti. atunci si normal ca aveti contributii mai mari. dar nu asa ar sta lucrurile daca ar fi o organizare statala ca in germania sau slovacia.
      • +2 (6 voturi)    
        autostrada (Miercuri, 18 mai 2011, 9:30)

        bula [anonim] i-a raspuns lui bucurestean

        Nu sunt adeptul unui discurs care sa propovaduiasca dezbinarea romanilor dar am senzatia ca d-l Berceanu s-a imbatat cu "zama de plosnita". Fata de comentariile de mai sus vreau sa va spun ca foarte multe companii care lucreaza in toata tara, depun declaratii la Bucuresti, pe cale de consecinta se raporteaza cota parte din PIB mare in capitala, desi munca se face in alta parte, vezi inclusiv bancile, posta,cfr si multe altele.Deci pe partea de direct productiv Bucuresti= mai putin decat se lauda, pe partea de indirect productiv Bucuresti =capitala, adica administratie, deci ...... intelegeti voi ce vreau sa spun , mai ales cei care trebuie sa va duceti des la capitala.E nevoie de autostrada macar pentru a putea sa-si care bucurestenii plocoanele mai usor din controalele dese ce se fac in provincie.
        Cat il priveste pe Berceanu il asteptam pe la noi (10km de granita cu Ungaria) sa ne explice cum sta problema, verde in fata.
        Ca sa inchei intr-o nota moderata i-mi pare rau ca a fost ministru al transporturilor, si-i transmit ca toata tara asta asteapta autostrazi indiferent de zona, dar oamenii mici ca el nu vad asta din cauza gramezii de rahat pe care au facut-o in ultimii 20 de ani, le opreste perspectiva spre orizonturi indepartate.
      • +4 (6 voturi)    
        @bucurestean (Miercuri, 18 mai 2011, 10:13)

        Pista [anonim] i-a raspuns lui bucurestean

        Nu te speria draga, nu o sa aram autostrada Transilvania, inceputa cu atata jertfa de sine de Adrian si continuata de asta micu'.
        Si in plus vom vorbi si mai mult la telefoane pentru ca sa ajutam contributia companiilor din Bucuresti ca Orange, Vodafone, Romtelecom la bugetul Valahiei.
      • +2 (4 voturi)    
        Erori peste erori... (Miercuri, 18 mai 2011, 10:23)

        Zsolt Bodola [utilizator] i-a raspuns lui bucurestean

        1. Bucuresti face mult fiindca asa numitii "contribuabili mari" din toata tara sunt inregistrati la fisc in Bucuresti. O porcarie centralista fara margini
        2. Industria auto din RO e inferioara celei din HU atat ca numar de unitati produse, cat si ca valoare. O declaratie mai tampita ca asta nu am auzit in viata mea. Sa compari doua fabrici mici (da, fabrica Dacia e mica), care produc masini ieftine, cu 2 fabrici mari ce produc masini scumpe (Audi si Mercedes), o fabrica mare cu masini ieftine (Suzuki) si inca doua fabrici de motoare este o dovada a necunostiintei subiectului.
        3. Nu vrea nimeni tratamente preferentiale. Doar un tratament corect. Deocamdata, Transilvania a dat "tarii mama" mai mult decat a primit. Si asta o face din 1918 incoace....
        • 0 (0 voturi)    
          declaratii tampite (Joi, 19 mai 2011, 23:48)

          bucurestean [anonim] i-a raspuns lui Zsolt Bodola

          Hubertus din pacate in mail-ul tau sunt 3 declaratii in (mare) parte sau 100% tampite (daca pastrez modul tau de exprimare) .
          In rest apreciez faptul ca ai raspuns la obiect si precis, desi am impresia ca nu ai citit tot mail-ul meu (mea culpa, este destul de lung).
          Sper ca la urmatorul schimb de replici si discutam si sa purtam o polemica fara jigniri; cred ca este de dorit pentru ambele parti, si eu as prefera acest mod de a dialoga si polemiza.
    • -1 (7 voturi)    
      Gresesti (Miercuri, 18 mai 2011, 0:08)

      Gigel de luxembourg [anonim] i-a raspuns lui claudiu

      Cel mai mult contribuie bucuresti+ilfov
  • +7 (7 voturi)    
    da (Marţi, 17 mai 2011, 22:08)

    Costin [anonim]

    Tu esti o mare eroare a naturii...
    O spune un constantean care nu prea circula prin zona Cluj - Tg Mures dar care stie cat rau ai facut prin faptul ca nu ai reusit, impreuna cu madam Dorin Tiron, cea cu bijuteriile, sa supravechezi si sa coordonezi evolutia lucrarilor la tronsonul Cernavoda -Constanta. Nici ala nu e important ?
  • +6 (6 voturi)    
    esalonu 2 (Marţi, 17 mai 2011, 22:17)

    ady [anonim]

    se confirma esalonu 2 din PCR inca e la putere..
  • +8 (12 voturi)    
    Din putzul gandirii (Marţi, 17 mai 2011, 22:25)

    gmarga [anonim]

    Sa ne traiesti coane Berceanu.
    Deh, cinele cu prietenul Adriean te-au facut mai intelept.
    P.S. Multumesc hotnews.ro pentru cenzura continua...
  • +15 (17 voturi)    
    iar radu berceanu a fost si e un .... (Marţi, 17 mai 2011, 22:40)

    gogu [anonim]

    B-- . Pentru repetentul asta cu facultatea de metalurgie (unde se duceau toti care nu intrau nicaieri) nici de aeroport la Brasov nu era nevoie, caci ar fi luat 25% din traficul Otopenilor si ar fi scazut incasarile multor prieteni.
    • +8 (10 voturi)    
      a facultatea de aeronave (Miercuri, 18 mai 2011, 0:56)

      rov1 [anonim] i-a raspuns lui gogu

      dar stai linistit ca tampiti sunt peste tot.
      Partea proasta e ca un asemenea gunoi a fost de 2 ori ministru.
  • +7 (7 voturi)    
    Asta nu e noutate (Marţi, 17 mai 2011, 22:45)

    Petru Moldovan [utilizator]

    Eu stiam de prin '94-'96 ca am putea primi fonduri europene (chiar daca nu eram membru UE) ca sa facem o autostrada care sa dea la Arad, nu la Oradea. Dar ministrii au fost de la Cluj, nu de la Arad sau Timisoara, asa ca se construieste o autostrada care pana mai ieri ducea nicaieri, noroc ca s-au orientat ungurii sa ia repede fonduri UE ca sa-si faca inca o autostrada care duce la autostrada noastra care nu se stie cand va fi gata ca nu are nici finantare UE nici finantare romaneasca...
    • +2 (12 voturi)    
      Va insult... (Marţi, 17 mai 2011, 22:57)

      GiovanuBecalul [anonim] i-a raspuns lui Petru Moldovan

      Interesant ca toate merg la cluj, la timisoara, la iasi, la brasov si la bucuresti in tzara asta. Sa va mai duceti voi dracului cu centralizarea si regionalizarea voastra. "Provincialii" care nu se nasc in marile municipii cu stea in frunte mor dracului pe drumuri distruse si nu beneficiaza cu anii de nicio investitie de la guvern sub tot felu de pretexte. Bine ca ati strans toate firmele mari la directia marilor contribuabili din bucuresti ca nu cumva sa ramana ceva bani necentralizati. Sper sa dea rusii peste tzara asta.Sictir ! pasalac oriental.
      • 0 (0 voturi)    
        ai dreptate (Joi, 19 mai 2011, 23:30)

        bucurestean [anonim] i-a raspuns lui GiovanuBecalul

        Marea majoritatea a discutiilor sunt mult prea focusate spre interesul regional, si cred ca mai toti cetatenii romani au de pierdut din asemenea antipatii, prejudecati (aproape rasiste) si discriminari;
        Paradoxal impactul se resimte dramatic in Bucuresti, unde un guvern anti-bucurestean si anti-valah poate face o politica de dezavantajare anti-bucuresteana si forta de ocupatie chiar datorita asa numitei centralizari (chiar daca in unele parti ale tarii legile romanesti si europene nu se aplica).
        Impact care se resimte de la investitii mai mult decat urgente care nu se efectuaeza (vezi traficul din Bucuresti), distrugerea nesimtita a mediului, inlaturare din jobs din administratie de stat pe motive etnice sau de loc de provenienta (precizez ca eu lucrez din 1992 numai la companii private, dar am constatat total surprins aceasta practica).
        Am vazut ca si in alte locuri locuri ale tarii sunt multe probleme si abuzuri nesimtite, si cred ca cei ce locuiesc acolo le resimt la fel cum eu le resimt pe cele din Bucuresti.
        Orice investitie si decizie trebuie sa considere (si) interesul general, exista in practica europeana niste guidelines destul de pragmatice si pentru Romania (si inventate in State din 1934) , trebuie doar sa se doreasca sa fie aplicate, si niste fonduri euporene care sunt acolo pentru a fi utilizate.
        Normal ca dupa aceste norme prioritare sunt autostrada Bucuresti -Brasov, coridorul Arad-Sibiu-Pitesti- Bucuresti-Costanta, drumul-expres Pitesti-Craiova, tocmai pentru ca acestea duc in acest moment la un take-off economic pentru intreaga tara.
        Dar drumuri de buna calitate si adaptate traficul local, telecomunicatii peformante sunt strict necesare oriunde si nu costa mult.
        Este penibil ca unele zone cu un potential uman cel putin performant (vezi Iasi cu poate cea mai veche politechnica din Europa de Est), sau zona Giurgiu, Calarasi, Braila (potential agricol si tranzit) sa nu fie luate in seama in aceste planuri de dezvoltare.
  • +12 (12 voturi)    
    lasa-ne Berceanu (Marţi, 17 mai 2011, 22:47)

    dorul [utilizator]

    hai, treci in linia a doua, ca nu degeaba nu te mai vrea lumea. Esti un mafiot, lasa-i si pe altii sa faca ceva la transporturi, tu ai "facut" destul.
  • +3 (3 voturi)    
    Autostrada Transilvania si Berceanu (Marţi, 17 mai 2011, 23:27)

    Ghimpele Clujean [anonim]

    Sa isi reaminteasca domnia sa vorbele Berceanu, realist: Nu ne permitem sa reziliem contractul cu Bechtel http://www.autostrada-transilvania.ro/articole/zfin/zf36.htm
  • +5 (7 voturi)    
    strica doua autostrazi precum doua batai???? (Marţi, 17 mai 2011, 23:28)

    mary [anonim]

    Dupa cum copiilor mici, se zice, nu este asa, ca nu le strica doua batai cred ca si in RO nu ne strica sa avem cel putin doua culoare - autostrazi.

    Asadar pe langa coridorul IV hai sa avem si autostrada Transilvaniei. Bani se gasesc, ca zice guvernatorul BNR ca se inghesuie in RO "maruntisurile fierbinti", asa ca numai de noi depinde daca ii fixam in autostrazi sau ii bagam din nou in imobiliare.

    Parca mai utile sunt acum drumurile, si mai apoi, odata cu transporturile, dezvoltarea afacerilor, o sa vina si timpul pentru mai multe imobiliare, dar acum hai sa facem autostrada Transilvaniei ca domnul Berceanu a fost prea ocupat cu altele si nu a vazut chiar toate prioritatile...

    Ce este grav la domnul Berceanu este persistenta cu care neaga adevarurile evidente...Deh, daca americanii nu i-au dat un Chrysler, ci numai nemtii i-au "infipt" un Mercedes...

    In ceea ce priveste coridorul IV - care musca doar putin din Transilvania - trebuie sa privim corect lucrurile pe harta si vedem o Transilvanie izolata, ceea ce zau ca nu este bine.

    Doare ca sunt interese la Cluj? Pai, uite, sunt si in Craiova, acasa la Berceanu! Iar daca vrea Timisoara- Arad sa traga si ele interesele italo-franco-nemtesti, si pa si pusi!

    Sa auzim de bine de cel putin doua coridoare - autostrazi!
  • +4 (4 voturi)    
    Berceanu Mon Amour (Marţi, 17 mai 2011, 23:33)

    Berceanu Mon Amour [anonim]

    Sa ne reamintim aceste cuvinte ale lui Berceanu :Ziarul Financiar 12.02.2009
    Ministrul a mai spus ca in cazul unui esec al negocierilor "ne indreptam spre un adio care va fi foarte complicat si probabil ca Transilvania va fi in lacrimi".
    "Cu riscul de a pierde doi ani, vom rezilia contractul cu Bechtel. In mod cert vom pierde procesul la cum este facut contractul. Vom plati penalitati de 50 – 60 mil. euro, dar vom putea sa organizam o licitatie si sa derulam acest contract in mod normal. Probabil voi fi demis din guvern, dar urmatorul ministru va putea sa organizeze o licitatie si sa deruleze un contract normal", a spus Berceanu.
  • -3 (7 voturi)    
    De ce oare nu intelegeti nimic ? (Marţi, 17 mai 2011, 23:46)

    Cap de mason 33-34 [anonim]

    Este absolut necesara pentru caci nu-i asa cand va fii gata iata Ungaria Mare o va primi pe de-a moaca ,nu trebuia platit ceva pentru ocuparea Transilvaniei atata amar de vreme? si muntii de ce vrei sa treci , ai treaba in Ungaria?....prost popor care ajunge in 1918 la Budapesta si pleaca ....prost si plini de alogeni binevoitori ca bercovici....ca basesc....ca urdea....ca ilici ....ca tismenski....patapievici,,,,,sa mai enumar?
  • +1 (7 voturi)    
    Bercene numai fii frustrat... (Miercuri, 18 mai 2011, 0:53)

    radu [anonim]

    Bercene..mucles. Pentru cei care nu stiu Berceanu pe numele real Bergovici nu este oltean get-beget. S-a aciuat in Craiova de prin Valcea si a reusit sa faca de ras spiritul oltenesc. Mars acasa la tine la Valcea, Bercene !
  • +10 (10 voturi)    
    Concluzie (Miercuri, 18 mai 2011, 1:19)

    Vizitiul [utilizator]

    Putem afirma, cu mana pe inima (sau pe alt organ) ca in Romania, in general, autostrazile nu sunt o prioritate.
  • 0 (2 voturi)    
    parerea mea (Miercuri, 18 mai 2011, 8:06)

    ploiesteanu [utilizator]

    e ca UE nu trebuie sa-si dea acordul pentru finantare din moment ce Romania isi cunoaste prioritatile si contribuie vartos la bugetul uniunii (fara sa ia inapoi mai nimic, dar asta-i alta treaba). Un raspuns consultativ si-l poate exprima UE, dar hotararea definitiva trebuie s-o ia tara beneficiara. Autostrada Transilvaniei se va ramifica spre Moldova creand un drum rapid (autostrada sau drum expres) care sa lege Transilvania de uitata Moldova. Berceanu e pe dinafara, ca deobicei.
    • 0 (0 voturi)    
      esti pe dinafara! (Miercuri, 18 mai 2011, 15:48)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

      "Coridoarele de transport" ale UE au fost stabilite de MULT, dinainte ca Romania sa ajunga stat membru! UE da bani pentru "prioritatile" ei (adica pentru "coridorul IV", cand e vorba despre transport auto, al cariu traseu a fost negociat indelung, inca dinainte de aderare)! Ni s-a atras atentia inca din 2004 ca "autostrada Transilvania" nu este o "prioritate UE", NEmai vorbind ca s-au incalcat toate regulile UE (NU s-a facut o licitatie, contractul a fost atribuit direct Bechtel, fara nici o justificare valabila; au fost falsificate rapoartele de mediu; nu s-au respectat consultarile publice sa,d.). pentru "autostrada Transilvania" Romania nu o sa vada NICIODATA bani de la UE (ceea ce e foarte corect, mai ales daca se tine cont si de faptul ca s-au incalcat TOATE regulile UE). Pentru asta trebuie sa ii multumesti PSD (unul din "artizanii afacerii") dar si sa-l pupi in bot pe Boc - care, desi se prefacea a fi in "opozitie", pe cand a fost primar la Cluj s-a pupat si el toata ziua in bot cu alde Dancu, Rus si Mitrea, ba chiar si cu Nastase, ca sa se vada cu autostrada - si anume, NU cu licitatie, ci facuta cu Bechtel!!! Stau marturie fotografiile in care ipochimenul ranjea multumit, cot la cot cu alde Nastase, in iunie 2004, la taierea panglicii pt. deshideea lucrarilor! Un ziarist BUN mai degraba ar investiga interesele economice din spatele "autostrazii" si afacerile cu terenurile expropriate samd. - dar de la o publicatie pedista nu ma astept la asa ceva, bineinteles!

      Altfel... sunt absolut de acord cu aceia care sustin ca Berceanu e o jigodie - ba chiar o jigodie corupta!
  • +4 (4 voturi)    
    aberatie (Miercuri, 18 mai 2011, 8:30)

    steve [anonim]

    UE nu poate sprijini financiar autostrada transilvania pentru ca alegerea constructorului, Bechtel, nu s-a facut prin respectarea normelor de achizitie publica, ceea ce este o conditie esentiala a acordarii de sprijin din fonduri UE.

    Greseala enorma e a Romaniei. A Guvernului Nastase, i primul rand ca a incheiat, si in al doilea rand a PDL ca nu a reziliat contractul.
  • +3 (3 voturi)    
    traiasca... (Miercuri, 18 mai 2011, 9:19)

    robbie [anonim]

    republica federativa romania! singura solutie pentru astfel de probleme...
  • +3 (9 voturi)    
    Mitici (Miercuri, 18 mai 2011, 9:21)

    adi [anonim]

    Normal ca nu este important, toata tara plateste taxe si impozite dar cand trebuie investiti banii undeva atunci numai in zona capitalei se fac investitii, toti banii sunt investiti in sud si in zonele Bucuresti - Brasov sau Bucuresti Sibiu ca sa aiba pe unde circula miticii in weekend.
    • +1 (5 voturi)    
      mitici si venetici (Miercuri, 18 mai 2011, 10:29)

      anonim [anonim] i-a raspuns lui adi

      Limbajul si afirmatiile sunt aberante si primitive.
      Daca emitentului acestui mail ii este permis sa foloseasca termenul "mitici" si noi il putem denumi "venetic primitiv rudimentar".
      In conditiile in care guvernul Boc discrimineaza cras Bucuresti, Brasov, Ploiesti si alte zone din sudul Romaniei este flagrant aberant sa faci asemenea afirmatii , care totusi sunt pe masura limbajului folosit ...
  • +2 (2 voturi)    
    Domnule Berceanu (Miercuri, 18 mai 2011, 10:18)

    HESS [utilizator]

    O prostie a fost cine te-a pus in ministerul transporturiilor sau alt minister.Acum sant strugurii acrii .,ai?Acum sant de vina cei din UE ca nu va sprijina.?Voi santeti de vina si dumneata ca nu ati fost in stare sa atrageti fonduriile Europene pt dezvoltarea infrastructurii.Asta ar fi insemnat munca dedicatie profesionale etc etc.Dar bine zice vorba romaneasca .,nu se poate cu fundul in doua barci.Adica si cu munca pt cetatenii care va platesc salariul si luxul si afaceriile personale ori ale baietiilor sau baiatului.
  • +4 (6 voturi)    
    ce ciudat (Miercuri, 18 mai 2011, 10:34)

    antonio [anonim]

    Dl. Berceanu este o mare pacoste pe capul politicii romanesti.
    Autostrada Transilvania este foarte utila tarii, chiar daca nu este prioritatea nr. 1, dar este prioritatea nr.2, si nu are cum sa fie un dezastru. Cel mai rau este ca nu s-a facut, iar ceea ce s-a facut ne costa mult prea mult. O autostrada care leaga orase mari ale tarii precum Oradea, Cluj N., Tg. Mures si Brasov, nu are cum sa fie decat un sprijin pentru dezvoltarea economica a zonei.
  • +3 (5 voturi)    
    RUSINE (Miercuri, 18 mai 2011, 10:44)

    EU [anonim]

    cum adica nu era o prioritate??? glumeste? a consumat ceva inainte de interviu? sa se uite la bulgari si sa vada ce autostrazi si-au construit ce tunele moderne...la noi in romania nimic nu este prioritar doar furatul este prioritar...ne pierdem timpul cu despagubirea smecherilor care vezi doamne intamplator au terenuri pe unde trec autostrazile...sa va fie rusine si sper ca intr-o buna zi veti plati toate daunele aduse acestei tari!!!(editat de HotNews.ro)
  • +1 (5 voturi)    
    Autostrada TRANSILVANIA (Miercuri, 18 mai 2011, 12:26)

    HESS [utilizator]

    Este benefica intregii tari.Deschidere spre Ungaria ,Austria,Germania .,OCCIDENT.Transport de marfuri,turism, etc etc.Sa trezit Berceanu cu scuzele.
  • +1 (3 voturi)    
    NU stiu ce vrea sa zica (Miercuri, 18 mai 2011, 14:27)

    Marius [anonim]

    Am fost martor direct cand Basescu a zis ca Romania nu are nevoie de autostrada. Se pare ca si Berceanu a dat in accelas sindrom retard.... Cred ca ne am lamurit cu totii de activitatea dansului la minister,cat si altor incompetenti care s au perindat pe acolo. De douazeci de ani faptele vorbesc... SA NU VA LASATI IMBATATI DE IDEEA CA NU SUNT BANI PT AUTOSTRAZI IN ROMANIA!!! E O MARE MINCIUNA. Gradul de colectare din ultimii ani ai taxei e cel mai mare. Ma refer la RO VIGNIETA si la accizele rezultate din combustibil care sunt calculate procentual din valoarea litrului (luati in calcul ultimele majorari).Sa nu uitam imprumuturile publice facute de la FMI.
  • +1 (1 vot)    
    kariekt! (Miercuri, 18 mai 2011, 15:53)

    Codruta N [utilizator]

    Dar atunci, DE CE ai prelungit contractul, tovarashe?
    Ca rezilierea lui ne-ar fi adus o paguba de "doar" vreo 2 miliarde - pe cand, cu prelungirea, paguba se ridica (numai la preturile actuale) la cel putin vreo 5!
  • +1 (1 vot)    
    aotostrada Transilvania (Miercuri, 18 mai 2011, 16:21)

    sandu59 [utilizator]

    daca berceanu era o piesa facuta pe strung si eu eram CTC-ist sigur piesa era rebut
  • 0 (0 voturi)    
    Romania (Miercuri, 18 mai 2011, 17:57)

    Chris [anonim]

    are nevoie de minim 3 autostrazi .
    Mangalia-Constanta- Bucuresti- Ploiesti -Brasov-Tirgu Mures- Oradea.
    Bucuresti- Ploiesti-Buzau- Focsani- Iasi-
    Giurgiu- Bucuresti-Pitesti - Sibiu- Deva- Nadlac

    Transilvania este deja inceputa, ungurii au facut deja portiunea de legatura cu noi, asa ca trebuie sa fi un idiot notoriu ca Berceanu ca sa zici ca nu avem nevoie si ca nu putem.
    La cite miliarde de euro se risipesc si se fura in tara asta( vezi cazul Vosganian- 3 miliarde de euro din rezerva bugetara "topite"pe prime si cadouri) puteam sa facem 10 autostrazi, nu una.
    Autostrazile sunt arterele unei tari, turismul ar creste cu 50 la 100 daca am avea o autostrada care sa traverseze tara. La noi oricum vin amarastenii cu rulota, macar ei sa aiba pe unde sa vina.
    Nu mai vorbesc de cei ce si-au deschis fabrici de masini sau de componente si trec cu tirurile prin sate sau orase printre carute si bivolite ce se intorc de la pascut. Sa tot faci afaceri in Romania.
  • 0 (0 voturi)    
    autostrada (Miercuri, 18 mai 2011, 19:27)

    xil [anonim]

    In tara in care locuiesc, autostrazile se fac in functie de densitatea traficului... In zonele rurale unde traficul e mai scazut, se construiesc sau se repara drumurile(dar mult, mult, inimaginabil de mult mai bine decat drumul european B-BV-SB-AR)
    apropo: am vazut in tara asta (Spania) cum in 12 ani, de cand sunt aici, s-au construit mii si mii de km de autostrazi, mii de km de cale ferata de mare viteza 250-300 km/h.. ca sa nu mai vorbesc de alte infrastructuri....! Sunt mahnit ca dupa 20 de ani in tarisoara noastra inca nu avem o autostrada care sa
    traversze Romania.... nici nu mai conteaza pe unde.... De la Arad si pana acasa la Brasov am nevoie de exact acelasi timp ca sa ajung de la Arad la Venetia...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version