FOTOGALERIE Epava distrugatorului rusesc Moskva a fost descoperita, dupa aproape 70 de ani, la circa 20 de km de tarmul romanesc

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 16 mai 2011, 19:24 Actualitate | Esenţial

FOTOGALERIE Epava distrugatorului Moskva
Societatea Respiro a descoperit, dupa aproape 70 de ani, epava distrugatorului "Moskva", scufundat in conditii controversate in apropiere de Constanta, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Descoperirea a fost prezentata, luni, in cadrul unei conferinte de presa in care s-a discutat si despre posibilitatea exploatarii in scop turistic a acesteia.

La discutii au fost prezenti comandorul (r.) lector univ. dr. Ioan Damaschin, presedintele Retelei Nationale a Muzeelor din Romania, Dragos Neamu, presedintele Respiro Society, Mircea Popa si Victor Codescu, partener al Respiro Society, relateaza Agerpres.

Pe data de 3 mai, Respiro Society a localizat zona unde se putea afla epava distrugatorului "Moskva", iar doua zile mai tarziu o echipa formata din scufundatori romani, ucraineni si rusi, respectiv ai Respiro Society si ai Global Underwater Explorers a identificat nava ca fiind distrugatorul rusesc.

Nava se afla la 45 de metri adancime si la aproximativ 20 de kilometri distanta de tarmul romanesc.

"Un astfel de subiect nu are voie sa fie ratat din punct de vedere muzeografic. Se poate face un muzeu cu machete, reconstruiri, planse si modele 3D, exista astfel de muzee in toata lumea, nu trebuie sa existe artefactul fizic", a declarat presedintele Retelei Nationale a Muzeelor din Romania, Dragos Neamu.

Acesta a propus crearea unui parteneriat public-privat cu scopul valorificarii descoperirii epavei ce apartinea fostei Armate Rosii.

"Turismul cu scopul vizitarii relicvelor scufundate este foarte profitabil. 'Diverul' este o categorie de turist cu venituri peste medie. Un turist de acest fel poate aduce venituri cat 10 turisti traditionali. Acesta poate fi o alternativa la litoralul romanesc, care nu este atat de dezvoltat. La momentul actual exista cam 15 nave descoperite care pot fi vizitate in Marea Neagra. Numarul celor scufundate in zona romaneasca a Marii Negre se ridica la cateva sute", a spus Victor Codescu, partener Respiro Society.

Povestea naufragiului distrugatorului "Moskva"

In timpul luptei navale din 25-26 iunie 1941, liderul "Moskva" si distrugatorul "Harkov", parte din grupul operational "Vorosilov" s-au apropiat de tarmul romanesc si au deschis focul asupra portului Constanta, a povestit comandorul (r.) lector univ. dr. Ioan Damaschin.

Distrugatoarele romanesti "NMS Regina Maria" si "NMS Marasti" s-au angajat in lupta si impreuna cu bateria de coasta germana "Tirpitz" au reusit sa respinga atacul. In timpul retragerii, liderul "Moskva" a suferit o explozie, s-a rupt in doua si s-a scufundat foarte repede. Cauzele exploziei sunt necunoscute. Versiunea romaneasca este ca "Moskva" a lovit o mina din barajul Tuzla, iar versiunea ruseasca neoficiala este ca "Moskva" a fost lovit din greseala de o torpila trasa de pe un submarin sovietic.

"Acum ca epava a fost descoperita se va putea stabili adevarul, pentru a se putea elucida acest important moment al luptelor pe mare din cel de-al Doilea Razboi Mondial", a declarat comandorul (r.) lector univ. dr. Ioan Damaschin.

Marina Romana a salvat din naufragiu 69 de supravietuitori, inclusiv pe comandantul navei, A.B. Tuhov. Ulterior, acesta impreuna cu 22 de prizonieri au reusit sa evadeze.

70 de ani de la naufragiul distrugatorului "Moskva"

"Au fost anuntate si autoritatile rusesti de descoperirea facuta. Pe 26 iunie, cand se vor implini 70 de ani de la eveniment, vor fi invitati in Romania pentru o actiune de comemorare", a spus presedintele Respiro Society, Mircea Popa.

Acesta a precizat ca epava nu va fi penetrata, deoarece este considerata mormant, cercetarile vizand numai exteriorul navei. Aceasta este conservata destul de bine, partea principala aflandu-se cu chila pe nisip, putin inclinata, iar in acest fel se vad foarte bine tunurile si alte elemente ale navei de razboi.

Mircea Popa a aratat ca exista si riscul unor tentative de furt a artefactelor de pe nava, insa acest lucru va fi ingreunat din cauza adancimii destul de mari la care se afla, insa datoria statului este sa protejeze aceste valori.


Creata in 2009, 'Respiro Underwater Research Society' este o fundatie non-profit, de voluntariat, dedicata cercetarii, documentarii si protejarii mediului subacvatic si a tuturor componentelor acestuia.

"Scopul nostru este de asemenea sa trezim interesul publicului roman asupra trecutului nostru prin initierea de proiecte menite sa exploreze siturile arheologice importante din Marea Neagra si nu numai, inainte ca acestea sa fie distruse sau pierdute pentru totdeauna", se arata in prezentarea Respiro.


Citeste mai multe despre   






















8869 vizualizari

  • +17 (17 voturi)    
    Felicitari acestor romani de la Respiro ! (Luni, 16 mai 2011, 19:36)

    Romania trebuie cu adevarat explorata [anonim]

    Iata ca pasiune si seriozitate exista destula si in Romania, sunt oameni care-si dedica timpul liber, voluntar, unor explorari care in final sunt in folosul tuturor romanilor!

    Intr-adevar, un parteneriat public-privat ar fi probabil cel mai potrivit, statul nu poate administra eficient asa ceva, iar cu o firma privata singura riscul e sa se ajunga la furt si distrugeri.
    Statul sa monitorizeze si sa protejeze, firma sa faca business-ul, profitul sa fie impartit, castiga economia locala (cateva locuri de munca in plus), bugetul local (taxe de la turisti) si bugetul national (impozit pe profit, tva, etc.).

    Civilizata si ideea comemorarii comune romano-ruse, razboiul e o tragedie si fiecare dintre acei marinari morti avea o familie, parinti, idealuri, vise.
  • -2 (2 voturi)    
    un curs de gramatica nu ar strica..... (Luni, 16 mai 2011, 19:40)

    gigi n [anonim]

    Banuiesc ca a fost scufundat-acum 70 de ani-distrugatorul Moskva si nu epava sa asa cum rezulta din text.......
    • +2 (2 voturi)    
      @gigi n (Marţi, 17 mai 2011, 7:39)

      croco [anonim] i-a raspuns lui gigi n

      distrugatorul a fost SCUFUNDAT. Daca se referea la epava era SCUFUNDATA. tot gramatica (si un pic de logica)
    • +1 (1 vot)    
      Chiar ca nu ti-ar strica! (Marţi, 17 mai 2011, 14:23)

      Andradda [utilizator] i-a raspuns lui gigi n

      ......
  • +2 (2 voturi)    
    ceva mai mult decat wiki ... (Luni, 16 mai 2011, 19:43)

    ionica fonosch [anonim]

    http://www.worldwar2.ro/forum/index.php?showtopic=2462
  • +2 (2 voturi)    
    delfinul (Marţi, 17 mai 2011, 1:07)

    andrei [anonim]

    wikipedia mentioneaza ca datorita singurului submarin romanesc NMS Delfinul a fost deconspirat convoiul rusesc si Moskva.

    mai apoi rusii l-au confiscat. mai apoi i-am manjit numele noi, romanii, cumparand un alt delfin..de la rusi

    http://en.wikipedia.org/wiki/NMS_Dolphin
  • +5 (5 voturi)    
    dar cu evadarea cum e? (Marţi, 17 mai 2011, 6:47)

    BuLiGaS [anonim]

    Mie cel mai interesant in toata povestea asta mi se pare partea cu evadarea celor 22 de rusi? Cum a fost asa ceva cu putinta? Au uitat poarta deschisa? I-au ajutat comunistii ilegalisti? Cine a fost responsabil de supravegherea lor?

    Astea-s niste lucruri mai interesant de aflat, si vorba aia, nu-i nevoie sa descoperi o epava scufundata pentru asta ....
  • -1 (1 vot)    
    mai greu cu turismul (Marţi, 17 mai 2011, 8:13)

    msl [anonim]

    In primul rand, felicitari celor care au gasit-o.
    Insa Marea Neagra are o vizibilitate destul de redusa, din acest motiv nu prea se inghesuie lumea la scufundari si pleaca la egipteni, asa ca nu prea vad eu cati turisti vor putea sa adune...
  • 0 (2 voturi)    
    diving in marea neagra?? (Marţi, 17 mai 2011, 10:01)

    moi [anonim]

    Tovarasi,

    diveri de agrement - chiar avansati coboara pana la 30 de m. De la 30 la 45 in conditiile de vizibilitate din marea neagra e cale lunga... da' nice try!!
  • +1 (1 vot)    
    desene/poze MOSKVA (Marţi, 17 mai 2011, 11:34)

    ionica fonosch [anonim]

    { http://www.wunderwaffe.narod.ru/Magazine/MK/1998_06/Draw/index.htm }

    { http://www.wunderwaffe.narod.ru/Magazine/MK/1998_06/Pictures/page_01.htm }
  • 0 (0 voturi)    
    HA HA HA (Marţi, 17 mai 2011, 13:21)

    Eu [anonim]

    Versiunea ruseasca este amuzanta rau :)))) Tipic
  • +1 (1 vot)    
    bravo! (Marţi, 17 mai 2011, 14:35)

    mark_atmail [utilizator]

    Felicitari Respiro Underwater Society pentru activitate! Cei de la Romania te iubesc, uite un subiect beton!
  • +1 (1 vot)    
    dezmembrary@yahoo.com (Marţi, 17 mai 2011, 23:58)

    and liv [anonim]

    cam tarziu dar e bine si acum la ce aparatura au saraci oameni !! sa aiba grija la hoti ca sunt dotati bine si poate o duc cu totul la fier vechi !! in fine felicitari pentru descoperirea facuta!!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version