Tigarete contrafacute in valoare de peste o jumatate de milion de euro au fost confiscate de vamesi, vineri, in Portul Constanta Sud-Agigea, anunta Agerpres. Potrivit unui comunicat de presa al Directiei Regionale de Accize si Operatiuni Vamale Constanta, lucratorii Biroului Vamal Constanta Sud au descoperit, vineri dimineata, tigarete contrafacute in valoare de 577.000 de euro, intr-un container sosit din Egipt.

Marfa, 144.372 de pachete de tigari contrafacute, sosise din Egipt pentru o firma din Constanta. Potrivit vamesilor, valoarea de piata a tigaretelor este estimata la 577.000 de euro.

Intreaga cantitate de marfa de contrabanda a fost confiscata.