Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat luni dislocarea si operarea pe aerodromuri din Romania a unor aeronave ale fortelor aeriene ale SUA, pentru realimentare in aer, utilizate in operatia de impunere a Rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Decizia a fost luata in cadrul unei sedinte a CSAT desfasurata luni dupa-amiaza, la Palatul Cotroceni.

Iata comunicatul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii:

"Luni, 28 martie a.c., ora 18.00, a avut loc, la Palatul Cotroceni, sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, condusa de presedintele Romaniei, Traian Basescu.

La sedinta au participat primul-ministru al Romaniei, Emil Boc; ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas; ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea; ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu; ministrul Justitiei, Catalin Marian Predoiu; directorul Serviciului Roman de Informatii, George Cristian Maior; directorul Serviciului de Informatii Externe, Mihai Razvan Ungureanu; seful Statului Major General, general-maior Stefan Danila; consilierul prezidential pentru securitate nationala, Iulian Fota; consilierul prezidential Anca Ilinoiu, sef al Departamentului Relatii Internationale; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprisor; consilierul prezidential Valeriu Turcan, purtatorul de cuvant al Presedintelui Romaniei.

In cadrul sedintei s-a analizat dislocarea si operarea pe aerodromuri din Romania a unor aeronave ale fortelor aeriene ale SUA, pentru realimentare in aer, utilizate in operatia de impunere a Rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.

In conformitate cu procedurile juridice legale, presedintele Romaniei, dupa consultarea membrilor Consiliului, a aprobat aceasta solicitare, urmand ca, ulterior, sa informeze Parlamentul Romaniei".

In ultima sedinta a CSAT, desfasurata la 22 martie, oficialii romani au decisca Romania va participa cu 205 militari si doi ofiteri la operatiunile din Libia, cu fregata Regele Ferdinand, care va fi trimisa in 30 de zile in Marea Mediterana. "Guvernul trebuie sa aloce fondurile necesare acestei operatiuni; 4,5 milioane euro pentru a opera 3 luni in Marea Mediterana...suntem stat NATO, Guvernul va trebui sa gaseasca resursele... am decis sa fie gata de plecare in 30 de zile", a spus atunci presedintele Traian Basescu.