WIKILEAKS Candidatul Antonescu si PNL vazuti de oficialii ambasadei SUA inainte de alegerile prezidentiale

de Departamentul Investigatii-Politic     HotNews.ro
Luni, 28 martie 2011, 1:17 Actualitate | Esenţial

”PNL, partid de centru dreapta, este dupa un sir de infrangeri consecutive. Dupa pierderea guvernarii, in urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, partidul a inregistrat o performanta slaba la europarlamentare in iunie 2009, iar candidatul PNL la prezidentiale sta rau in sondaje. O aparenta incercare de a diferentia partidul si pe Antonescu de imaginea pro-americana a lui Basescu risca sa indeparteze alegatorii si sa puna pe PNL stampila anti-Basescu si mai nimic altceva”, se arata intr-o telegrama din 2009, clasificata ”Confidential”. Subiectul telegramei: "Romania - Partidul National Liberal, prins in depresii estivale”.

”Analisti si insideri din partid il percep in mod corect pe Antonescu ca pe un candidat neconvingator, paralizat de catre o structura slaba de partid, de factiuni interne si de absenta unor idei proaspete pe parcursul campaniei. Pozitiile exprimate in cadrul platformei candidatului la prezidentiale, care sugereaza o usoara inclinare a politicii externe de la Statele Unite catre Rusia, par sa fie lipsite de substanta si menite sa distinga partidul de pozitiile lui Basescu percepute ca pro-americane. PNL risca sa fie definit de catre public (si de catre noi) ca visceral anti-Basescu si mai nimic altceva”, se arata in telegrama.

Oficialii americani noteaza ca ”slabiciunile PNL sunt numeroase: pierderea unor parlamentari si, in consecinta, caderea moralului in partid, o noua conducere, inca neprobata, activismul insuficient si numeroase filiale dezorganizate. In plus, cativa consultanti care lucreaza pentru Antonescu descriu procesul de decizie din partid ca fiind haotic, lantul de comanda raspunzand incet noilor provocari, si noteaza mesajele confuze de mobilizare la vot - in special in zonele urbane. Partidul nu are experienta PDL si PSD in numaratoarea voturilor si in identificarea comportamentelor electorale”.

In telegrama se mai arata ca ”leadership-ul lui Crin Antonescu este motiv de ingrijorari suplimentare pentru consultantii partidului. Multi il considera moale, coplesit uneori de numeroasele probleme din partid. Acestia ne spun ca disciplina in partid este slaba, la fel solidaritatea in jurul lui Antonescu. In ciuda faptului ca au fost adusi colaboratori ai fostului premier si lider PNL, Calin Popescu Tariceanu, in echipa de campanie a lui Antonescu, partidul continua sa para divizat, o dovada a inabilitatii lui Antonescu in a-si invinge rivalii”.

Oficialii americani mai noteaza ca, ”in ce priveste relatiile cu Statele Unite, platforma prezidentiala a lui Antonescu contine o vaga chemare la «refacerea parteneriatului cu Statele Unite» pe baza faptului ca Romania a devenit membru deplin NATO si UE”. Reprezentantii ambasadei SUA la Bucuresti precizeaza, in telegrama din 2009, faptul ca ”pana la mijlocul anilor 2000, PNL era cel mai pro-Occidental partid din Romania. Totusi, in perioada guvernarii PNL din 2005 - 2008 a premierului Calin Popescu Tariceanu, partidul s-a opus pro-americanismului lui Basescu. De exemplu, in 2006, membri de varf ai PNL au anuntat in mod unilateral retragerea Romaniei din Irak. Liderii partidului au sustinut mai tarziu ca pur si simplu au punctat pe terenul anti-Basescu. Lideri din noua conducere PNL ne-au spus in particular ca n-au fost consultati si ca au dezaprobat pozitia referitoare la Irak”.

”In timp ce sugereaza o abordare mai echilibrata a relatiilor cu Statele Unite, platforma electorala a lui Antonescu recomanda o schimbare pozitiva de atitudine fata de Rusia: ”Ca presedinte al Romaniei, relatiile cu Federatia Rusa reprezinta o prioritate a politicii mele externe….In relatiile cu Rusia au existat zone de incertitudine inadmisibila, care sugereaza incapacitatea de a constientiza importanta strategica a unor bune relatii cu vecinul din Est”.

Intr-un comentariu propriu, marcat ca atare in telegrama, oficialii Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti noteaza: ”Obiectivul principal al PNL este sa se diferentieze de Basescu si sa capitalizeze din perceptia faptului ca Basescu a gestionat gresit relatiile romano-ruse. In opinia liderilor PNL, Basescu a comis o eroare prin crearea unei relatii conflictuale cu Rusia in timpul crizei gazului din iarna 2008 - 2009, afectand astfel interesele economice ale Romaniei. Confruntat cu nemultumiri interne si cu un numar descurajant de probleme, in acest moment partidul pare incapabil sa depaseasca viziunea visceral anti-Basescu. Ar fi nevoie de o serioasa rasturnare de situatie (un scandal major de coruptie care sa implice liderii PDL sau PSD) pana la data alegerilor pentru ca situatia lui Antonescu sa se imbunatateasca”.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

7641 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    question (Luni, 28 martie 2011, 3:45)

    lady_c [utilizator]

    si asa a aparut palma lui Basescu?
    how convenient!
    • -13 (13 voturi)    
      Vezi ca si presedintele a recunoscut (Luni, 28 martie 2011, 7:30)

      gogu [anonim] i-a raspuns lui lady_c

      ca a dat o palma...
    • -8 (8 voturi)    
      Aia a aparut dupa ce Crin a fost eliminat, smartie (Luni, 28 martie 2011, 12:29)

      mil [anonim] i-a raspuns lui lady_c

      Nici nu ma mira ca oricine spune ceva antiantonescu primeste +, chiar cand spune o prostie.
  • +20 (20 voturi)    
    adica (Luni, 28 martie 2011, 10:00)

    bula [anonim]

    Antenescu e cam un nimeni!
  • +21 (21 voturi)    
    . (Luni, 28 martie 2011, 10:49)

    iorgos [anonim]

    Radiografia facuta PNL este , din pacate , foarte corecta . Singura idee a lui Antonescu este " Jos Basescu " . Altceva , nimic .
    • +5 (5 voturi)    
      aia nu e idee (Luni, 28 martie 2011, 22:38)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui iorgos

      ci obsesie
  • +11 (11 voturi)    
    adevarul e dureros (Luni, 28 martie 2011, 12:01)

    edi [anonim]

    Din pacate asta e adevarul. Un partid cu mare potential cu primari buni e condus de un mascarici manat in lupta de un singur slogan "jos Basescu"
  • -1 (1 vot)    
    Telegrame cu reactie invers scontata (Marţi, 29 martie 2011, 12:41)

    sl [anonim]

    Noi nu suntem asezati geografic pe continentul american. Noi suntem aici, in Europa, avem vecinii pe care ii avem si ar fi o prostie imensa sa nu tinem cont de acest lucru. Faptul ca trebuie sa ne aplecam acum salele in fata inaltelor porti de peste ocean, in detrimentul intereselor noastre de aici, de acasa, nu ma face decat sa ii dispretuiesc si mai tare pe aceia, care acum, la putere fiind, o fac. Faptul ca Basescu este ridicat in slavi iar Antonescu sau altii sunt pusi la stalpul infamiei (in viziunea functionarilor unei ambasade care, pana la urma, trebuie sa-si apere interesele propriei tari) este de natura sa ma faca sa nu ii mai dau niciun credit vreodata nici lui Basescu, nici partidului din care provine, atat timp cat mult prea multe alte chestiuni in ceea ce-i priveste raman, intamplator, foarte "in ceata"! Aceste documente wikileaks pe care le-am tot citit in toate publicatiile online in care au aparut mi-au intarit convingerea in acest sens, iar asta nu e deloc un punct in plus pentru actuala putere. Dimpotriva, imi genereaza exact o reactie inversa!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi