Depasirea vitezei admise cu maxim 20km/h sau nepurtarea centurii de siguranta vor fi sanctionate doar cu avertisment. Vezi in text noile modificari

de Catalina Ciociltan     HotNews.ro
Vineri, 25 martie 2011, 2:02 Actualitate | Esenţial

 documente
(25 Mar 2011) PDF, 253KB
Plenul Senatului a aprobat, miercuri propunerea legislativa a senatorului PDL Florin Staicu, care modifica legea privind circulatia pe drumurile publice.

Potrivit modificarilor aduse Legii 1995/2002 privind circulatia pe drumurile publice, urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice se vor pedepsi doar cu avertisment:
  • Imposibilitatea inmanarii actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, a celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, cand participantii la trafic nu detin aceste documente in acel moment din motive obiective
  • Depasirea cu maxim 20km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv
  • Conducerea unui autovehicul in mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10km/h sub limita minima obligatorie
  • Nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers
  • Nerespectarea obligatiei pasagerilor aflati intr-un autovehicul de a purta in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate
  • Nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime  de la dobandirea permisului de conducere
  • Folosirea telefoanelor mobile in timpul conducerii, cu execeptia celor prevazute cu dispozitive de tip "maini libere"
Amenda se va aplica numai dupa ce anterior a fost acordat un avertisment scris, iar avertismentul se anuleaza dupa sase luni, daca soferul nu mai comite nicio infractiune.

Cu 2 pana la 6 puncte de penalizare se vor sanctiona nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi sau schimbarea benzii de circulatie, oprirea si stationarea neregulamentara, refuzul inamanarii actelor, patrunderea intr-o intersectie atunci cand circulatia in interiorul acesteia e blocata sau depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise.

In favoarea propunerii de lege s-au exprimat 90 de senatori, in timp ce unul s-a abtinut de la vot. Nu au existat voturi impotriva acestui proiect de lege.

Initiatorul proiectului de lege, senatorul PDL Florin Staicu a sustinut ca avertismentele vor fi contabilizate, urmand sa fie sterse in situatia in care conducatorul auto nu va comite o alta contraventie in termen de sase luni de la primirea avertismentului.

"Proiectul meu de lege introduce avertismente contabilizate in portofoliul contraventional al conducatorului auto, asa cum sunt si punctele de amenda din actualul Cod Rutier. Avertismentele pe care le-am propus eu sunt valabile sase luni. Daca in acest interval de timp conducatorul auto nu mai comite o alta abatere de la Codul Rutier, avertismentul se sterge ca si punctele de amenda. In cazul in care in cele sase luni conducatorul auto savarseste o alta contraventie, atunci el va fi amendat conform Codului Rutier", a explicat senatorul, citat de Agerpres.

Staicu a precizat ca proiectul de lege vine in sprijinul conducatorilor auto care 'la acest moment stiu ca atunci cand ii va opri un agent de circulatie ii va si certa si le va da si amenda'.

'Stim cu totii ca astazi acordarea unor astfel de avertismente tine numai de starea de spirit a agentului de circulatie, ceea ce da un caracter subiectiv. Ele sunt acordate doar daca agentul de circulatie il simpatizeaza pe conducatorul auto, iar in caz contrar acesta acorda direct amenda', a mai spus senatorul democrat-liberal.

Potrivit proiectului de lege, contraventiile sunt impartite pe mai multe clase, in functie de gravitatea faptei, sanctiunile acordate fiind pentru clasa I - avertisment scris, pentru clasa II - 2 sau 3 puncte-amenda, pentru clasa III - 4 sau 5 puncte-amenda, pentru clasa IV - de la 6 la 8 puncte-amenda, pentru clasa V - de la 9 la 20 puncte-amenda, iar pentru clasa VI - de la 21 la 100 puncte-amenda.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

16500 vizualizari

  • +19 (29 voturi)    
    Sceptic (Vineri, 25 martie 2011, 3:02)

    Straistaru Eugen [utilizator]

    Si asa legile sunt prea permisive si vedem tot felul de minunatii cu ochii nostri pe strazi.

    Omul nu se invata minte pana nu e ars cu o amenda, asta e natura noastra!
    • +5 (11 voturi)    
      o mare prostie (Vineri, 25 martie 2011, 7:40)

      Hiksos [anonim] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      nu exista popor civilizat, ci popor amendat

      http://anti.bl0g.ro/noul-cod-rutier/
      • +3 (5 voturi)    
        iresponsabili (Vineri, 25 martie 2011, 11:51)

        karol [anonim] i-a raspuns lui Hiksos

        Cum de s-au făcut aceste propuneri cu haosul în care se circulă şi cu nr de accidente?

        Vorbirea la telefon la volan este interzisă şi amendată în toate ţările civilizate, ca să nu mai vorbesc de nesemnalizarea schimbării direcţiei. De unde s-au inspirat iniţiatorii acestei legi? Din Trinidad Tobago?
        • +3 (3 voturi)    
          Eroare de interpretare ? (Vineri, 25 martie 2011, 16:42)

          eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui karol

          Si la noi se pedepsesc toate cele supuse amendamentului doar ca prima oara iei avertisment si daca ai calcat pe bec in 6 luni platesti conform legii si cu puncte si cu bani.

          Oare e atat de rau sa fi motivat ca 6 luni de zile sa circuli mai atent stiind ca ai fost iertat prima data ?

          Chiar crede cineva ca daca punem amenzi de 1000 de Euro nu vor mai fi accidente grave pe soselele patriei ?

          Despre ce vorbim de fapt aici ?

          Eu zic ca vorbim despre oportunitatea de a invata ceva din propriile greseli si a incerca sa nu le repetam pe viitor.

          Soferii groazei pe care ii intilnim pe soselele patriei nu se fac bine indiferent cat de mari vor fi amenzile in legea circulatiei .

          Sa ne ajute dumnezeu sa nu ne intersectam cu ei si sa speram ca se vor intersecta doar ei intre ei.
          • +2 (2 voturi)    
            hmm (Vineri, 25 martie 2011, 19:36)

            anonim [anonim] i-a raspuns lui eugenrc

            Nu tine dupa parerea mea.
            Politia nu poate sa dea avertismente la toata lumea deci cred ca rationamentul predominant ar fi: am 0 avertismente, pot sa o calc linistit.

            Eu zic ca da, s-ar reduce numarul de accidente pentru amenzi de 1000 E, si 500 mi se pare ok pt depasirea vitezei cu 20 Km/h
            De ce? pt ca nu tb sa fii plin de bani si sa ai masina de 200 de cai ca sa mergi cu 70 prin localitate.
            Soferii groazei depasesc cu mai mult de 20 km/h, deci sunt in alta categorie.
            Ma gandesc de ex ca ar putea fi amenda proportionala cu valoarea masinii, sau cu crestere exponentiala, astfel incat ar fi impact egal si la cei cu venituri mici si la cei cu venituri mari.
            Ramane de gasit o solutie pentru cei care conduc masini care nu sunt ale lor, pt ca daca conduci camionul firmei ar fi o amenda f mare pt un sofer.
            Oricum pe mine ma deranjeaza sa fiu claxonat sau sa mi se faca semne sa schimb banda cand merg cu viteza maxima permisa in locul respectiv.
            • 0 (0 voturi)    
              +1 (Duminică, 27 martie 2011, 20:27)

              Straistaru Eugen [utilizator] i-a raspuns lui anonim

              Nu sunt in totalitate de acord, dar mi-a facut placere sa citesc parerea si o respect!
              Numai bine!
              Eugen S.
            • 0 (0 voturi)    
              Si da si nu (Luni, 4 aprilie 2011, 14:01)

              eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui anonim

              Rationamentul predominant ar fi: am 0 avertismente, pot sa o calc linistit.
              Este posibil sa fie asa.
              In opinia mea cei care nu prea se pricep sa evalueze gradul de periculozitate al propriilor decizi pot face accident si la 50km/h, fara telefon , cu centura pusa , etc.

              Eu nu cred ca aceasta propunere legislativa este o oportunitate de a ne face de cap pe sosele mai rau decit se intimpla pina acum.

              Eu cred ca multe rele se intimpla pe sosele si pentru ca sunt multi cei care au luat carnetul de conducere mult prea usor, multi care pleaca foarte obositi cu masina , destui care conduc sub influenta alcoolului sau a drogurilor la toti acesti adaugandu-se tinerii inconstienti cu masinii bengoase si nu numai ei.

              Imi pare rau ca in paralel cu aceste amendamente nu se fac publice si niste statistici referitoare la cauzele accidentelor din Romania. Ar fi fost probabil mai putine critici daca am fi stiut care sunt cauzele principale ale accidentelor grave din Romania.

              In opinia mea, doar fraieri ar putea sa-si schimbe stilul de conducere riscand sa faca accidente stiind ca vor primii doar avertisment .
              Cine nu conduce cu atentie poate foarte usor in loc de o contraventie sa savarseasca o infractiune intrind astfel in cadrul penal al legii.
              Sa ne fereasca Doamne , Doamne de asa ceva !
            • 0 (0 voturi)    
              pt hmm (Marţi, 5 aprilie 2011, 17:34)

              varu [anonim] i-a raspuns lui anonim

              daca mergi pe prima banda nu te claxoneaza nimeni.daca mergi pe banda 2 sau 3 cu 50 km/h,atunci te claxoneaza si te si injura lumea
          • +1 (1 vot)    
            Nici macar amenzile nu mai sperie pe jipanmeni (Sâmbătă, 26 martie 2011, 1:26)

            Dyana [anonim] i-a raspuns lui eugenrc

            Acum inlocuim amenzile cu avertismente?
            Au iinebuniit de tot. Acum sa vezi accidente.
            • +1 (1 vot)    
              logica (Sâmbătă, 26 martie 2011, 8:17)

              gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui Dyana

              pai daca nici amenzile nu ii sperie atunci inseamna ca oricum nu conteaza pt acei jipanmeni. legea mi se pare data mai curand impotriva spagii din politie.
          • 0 (0 voturi)    
            ajute (Sâmbătă, 26 martie 2011, 7:43)

            ion [anonim] i-a raspuns lui eugenrc

            sa te ajute pe tine dzeu atunci cand unu care vorbea la telefon nu a vazut cand ai facut stanga si a intrat in tine din lateral in timp ce nu purati centura....e o idee tampita sa scoti reguli de bun simt de cerciulatie de sub umbrela amenzii, mai ales o gloata de soferi maimute cum suntem noi.
            • 0 (0 voturi)    
              Uneori e ghinion (Luni, 4 aprilie 2011, 14:05)

              eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui ion

              De ceasul rau nu scapi .

              Eu unul nu cred ca se va dubla numarul celor care vorbesc la telefon in timp ce conduc.
              Eu cred ca numarul inconstientilor care se cred mai grozavi decat sunt va ramane constant.
          • 0 (0 voturi)    
            la bulgari (Duminică, 27 martie 2011, 15:52)

            bulg [anonim] i-a raspuns lui eugenrc

            a 3 amenda e de 1000 de eur.
            • 0 (0 voturi)    
              Asta e masura potrivita (Luni, 4 aprilie 2011, 14:06)

              eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui bulg

              Sper ca e valabila pe un an de zile de la data primei amenzi.
    • +11 (17 voturi)    
      fals! (Vineri, 25 martie 2011, 7:57)

      catelu [utilizator] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      Legile nu sunt permisive, dar cei care ar trebui sa le aplice dorm in bocanci. Legea nu permite sa tai banda continua, sa vorbesti la telefon in timp ce conduci sau sa nu semnalizezi cand virezi. Doar ca Garcea doarme pe el in birou in loc sa taie chitante.
      • +2 (12 voturi)    
        corect (Vineri, 25 martie 2011, 10:15)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui catelu

        dar acum se da liber la furat masini :)
        n-ai actele? n-ai asigurare? n-ai talon? nu conteaza.. din motive obiective garcea nu are voie sa verifice.. iti da doar avertisment.
        • +5 (5 voturi)    
          fals (Vineri, 25 martie 2011, 10:25)

          lambda [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          garcea poate verifica, dacă datele pe care le spui tu corespund cu ce află el despre numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de tine.
          Abia în acest caz scapi cu avertisment.
      • +2 (2 voturi)    
        plus că... (Vineri, 25 martie 2011, 10:49)

        Tom2 [utilizator] i-a raspuns lui catelu

        atunci când ies în stradă ies la vânătoare, în loc să prevină - vezi de exemplu radarele puse şmechereşte http://www.youtube.com/watch?v=YxoMHDAs76c&playnext=1&list=PLB783888BD255DEB6
        de altfel, istorii sunt prea multe ca să ne mai îndoim de lipsa de respect a poliţiei române...
    • 0 (8 voturi)    
      Mai bien ati face LEGI utile... (Vineri, 25 martie 2011, 9:15)

      ionescu [anonim] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      asa se consuma timpul aiurea pe banii nostri!
      In loc sa inaprim legislatia, sa reducem astfel accidentele si numarul victimelor (nu exista buletin de stiri in care sa nu se anunte un nou grav accident auto!), noi o relaxam.....mare prostie! Poate avem noroc si nu trece o astfel de propunere!
      • +4 (4 voturi)    
        soferii nu scapa de amenda oricum (Vineri, 25 martie 2011, 9:57)

        c [anonim] i-a raspuns lui ionescu

        Soferii in loc sa mearga cu in jur de 50-60 km/h cum merg acum, o sa mearga cu 60-70km. Cei prinsi de radar cu 72km/h o sa primeasca o amenda mult mai mare decat cei care erau de obicei prinsi cu 62km/h. Probabil accidentele cu victime o sa fie mai grave.

        In opinia mea mai bine ar face un plan ca drumurile nationale si europene sa ocoleasca localitatile(mii de satuce si orase unde mergi cu 50 km/h). Unde nu poate sa ocoleasca, sa amenajeze drumul ca sa se poata circula cu 70km/h pe acea portiune care tranziteaza localitatea.
    • 0 (0 voturi)    
      cand intra in vigoare? (Vineri, 25 martie 2011, 9:29)

      cqrt [anonim] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      de cand se aplica?
    • +7 (9 voturi)    
      Dupa avertisment ar trebui dublata sanctiunea (Vineri, 25 martie 2011, 9:48)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      Avertismentul e un fel de mangaiere pe crestet, o "indulgenta" oferita de politist pentru prima abatere... Daca nu este urmata de o sanctiune mult mai aspra in caz de recidiva, nu va avea alt efect decat sa sporeasca "faptele de vitejie" pe care le vedem pe strada.

      Mai eficient ar fi fost ca sanctiunile sa fie progresive:
      - la prima abatere - sanctiunea prevazuta de articolul de lege incalcat
      - la a doua - sanctiunea x 2
      - la a treia - sanctiunea x 4
      - la a patra - sanctiunea x 8
      ...

      Sa vedem daca nu se disciplineaza si cel mai afurisit sofer, atunci cand stie ca va trebui sa plateasca la urmatoarea abatere 3 puncte amenda x 32 sau x 64...
      • -3 (3 voturi)    
        cati (Vineri, 25 martie 2011, 10:40)

        gigiultra [utilizator] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

        ani ai?
        • +1 (1 vot)    
          De 30 de ani am permis si am vazut multe... (Vineri, 25 martie 2011, 12:13)

          Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui gigiultra

          Sanctiunile de azi de la noi sunt niste glume bune, comparativ cu ce se intampla in alte tari in caz de abateri de la regulamentele de circulatie.
          Orice ghiolban cu bani face ce vrea pe sosele, pentru ca amenzile nu-l sperie sau are destui bani sa mituiasca aproape orice politist...

          Daca va trebui sa plateasca niste mii sau zeci de mii de lei pentru a 8-a depasire a vitezei cu 30-40 km/h, sunt sigur ca se mai gandeste...

          Nici in America democratia si respectul fata de lege nu s-a impamantenit cu vorba buna, ci cu streangul si pistolul...
    • 0 (2 voturi)    
      autodenunt... (Vineri, 25 martie 2011, 15:23)

      ilien [utilizator] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      Sint de acord cu tine Eugen. Eu chiar am luat o amenda pentru depasirea vitezei cu o saptamina in urma si marturisesc ca sint de acord ca legile sint prea permisive si amenzile sint singura solutie pentru a ne educa. Pentru ca am luat si puncte de penalizare voi fi atent tot anul care urmeaza la vitezometru. Ar fi cea mai mare greseala daca ar adopta aceste modificari in lege.
  • -2 (18 voturi)    
    niste excroci (Vineri, 25 martie 2011, 5:10)

    eu [anonim]

    Toti agentii de circulatie sunt niste excroci spagari.
    • -3 (5 voturi)    
      Corect (Vineri, 25 martie 2011, 7:35)

      eu [anonim] i-a raspuns lui eu

      corect, corect :)
    • +2 (2 voturi)    
      excroci? (Vineri, 25 martie 2011, 7:54)

      Je [anonim] i-a raspuns lui eu

      Vrei sa zici escroci prietene.
    • +4 (4 voturi)    
      Inteleg pe deplin frustrarea ta dar .... (Vineri, 25 martie 2011, 8:44)

      horatiu [anonim] i-a raspuns lui eu

      nu e chiar asa. "Toti forumistii exagereaza" ...
    • +4 (4 voturi)    
      Toti sunt, numai eu nu! (Vineri, 25 martie 2011, 9:34)

      Ducu [anonim] i-a raspuns lui eu

      Desi la fel se poate spune despre familia ta, sunt sigur ca nu este adevarat!
      La fel si cu agentii!
  • +20 (24 voturi)    
    Erau prea putine accidente probabil (Vineri, 25 martie 2011, 6:38)

    adi [anonim]

    De acum sa te tii. Daca pana acum mai erau unii pe ici pe colo care "respectau" regimul de viteza prin localitati, adica acolo un 65-70 km/h, unde limita e de 50 km/h, de acum se va merge cu 120 km/h. Si daca tot eram undeva pe la coada clasamentului in UE, in ceea ce priveste siguranta circulatiei, acum vom ajunge la subsol.
    Amendamentul o fi fost depus probabil in aceleasi conditii ca si cel a lui Severin, pentru ca s-au saturat unii posesori de Q7,A8 etc. sa mai plateasca atatea amenzi. Dupa cum se circula in Romania nu cred ca ar fi putut avea alt motiv.
    Si toate astea se suprapun peste lipsa de personal din politie si apatia care o manifesta in impunerea disciplinei rutiere, pentru ca oricum respectul fata de partenerul de trafic a disparut demult la soferul roman.
    • -5 (7 voturi)    
      tu nu vezi ce scrie (Vineri, 25 martie 2011, 7:33)

      dani [anonim] i-a raspuns lui adi

      cred ca nu ai priceput nimic, era vorba de pana in 20 km la ora, de unde ai dedus tu ca de acum lumea va merge cu 120 km fara probleme?Eu zic ca va merge la fel dar nu va mai fi sanctionata lumea aiurea pentru 10-20 km mai mult si nici politai nu o sa mai ia spaga ca si pana acum.In plus majoritatea accidentelor grave se intimpla in afara localitatii, linie continua, curba periculoasa etc.Din pacate militienii nostrii stiu sa stea cu radaru doar la ciupeala in localitate, cum ai putin peste te si inhata, in loc sa stea acolo unde trebuie si se intampla accidente grave.Referitor la centura, eu nu o folosesc niciodata in oras, nu ii vad rostul, dar cum am iesit afara din oras am pus centura, nu uit niciodata.O folosesc in afara orasului tocmai ca la viteza chiar este de folos si nu pun centura in oras de frica militienilor, cum fac multi altii.Avand in vedere ca am cateva sute de mii de km parcursi prin toata lumea, eu zic ca am ceva experienta..In plus treaba mi se pare foarte simpla, ai pornit motorul aprinzi instant farurile si dai bice, in localitate nu mai mult de 70 km si fara centura iar afara centura obligatorie si farurile aprinse desigur, desi am observat ca pentru multi este "scump" curentul.
      • +1 (3 voturi)    
        Cine imi raspunde? (Vineri, 25 martie 2011, 10:05)

        ioan [anonim] i-a raspuns lui dani

        In localitate avem limita de viteza de 50 km/ora. Pana acum puteam sa merg cu viteza de 59 km/ora fara sa patesc nimic. Acum daca merg cu 51 km/ora pot primi un avertisment. Daca peste 48 ore sau 179 zile ma inregistreaza din nou cu 51 km/ora pot fi amendat. Si asta deoarece legea nu prevede un minim. Corect ar fi daca se depaseste vitreza cu minim 19, maxim 20 km/ora.
        • 0 (0 voturi)    
          nu iti da nimeni amenda pt viteza asta (Vineri, 25 martie 2011, 11:05)

          vitzee [anonim] i-a raspuns lui ioan

          la limita de 50 kmh, politia romana ( ca si soferii de altfel) permit o marja de eroare de 10 kmh in plus. Implicit, nimeni nu te va amenda sau iti va da avertisment pentru 51-59kmh. Marja de 10 kmh este acceptata si la radar, din mai multe motive: marimea anvelopelor si presiunea in acestea (lucru ce duce la indicarea eronata pe bord), panta, rampa, viteza reala (GPS),,,etc...De aceea exista marja si de aceea nu cred ca vreun politist a dat pana acum amenda cuiva pentru 55kmh....
      • +2 (2 voturi)    
        poate ai tu sute de mii de km (Vineri, 25 martie 2011, 10:46)

        bancher [anonim] i-a raspuns lui dani

        parcursi in toata lumea, dar se vede ca prin Romanica nu prea mai conduci.
        Adi are dreptate in unele privinte, si iti dau un exemplu. Pe Calea Vacaresti viteza maxima e de 60 km/h, ei bine eu conduc cu maxim viteza asta, si daca e liber toti imi dau flash-uri din spate si ma depasesc in tromba, pe motiv ca merg prea incet. Ei merg cam cu 70- 80km/h, dupa apreciera mea. Odata cu aceste amendamente, vor merge cu 90km/h fara jena, ca doar primesc numai avertisment.
        Asa ca aceste amendamente nu vor face decat sa dea mai mult curaj vitezomanilor.
        Cat despre faptul ca nu porti centura in oras e o mare greseala. Centura este utila si iti scapa viata pana la viteze de 40km/h, adica exact viteza cu care circuli in oras. Pe autostrada, cand ai 120 km/h, centura nu iti mai salveaza viata, dar te ajuta sa fii un ,,decedat'' mai frumos, care nu a sarit prin parbriz.
        • -1 (1 vot)    
          Calcul (Vineri, 25 martie 2011, 11:47)

          artimetica [anonim] i-a raspuns lui bancher

          te dai si tu pe prima banda mergi cu 60; calcul tau e gresit va fi maxim doar cu avertisment 80 Km/h, nu 90
    • -5 (11 voturi)    
      sunteti rai si nu ati citit pana la capat (Vineri, 25 martie 2011, 9:14)

      abc [anonim] i-a raspuns lui adi

      Mai intai se da un avertisment scris (trebuie sa scrieti voi, militianu dicteaza, nu de alta dar nu se poate obosi organu cu pixu) iar in 6 luni se anuleaza de la sine sau daca omorati 5 pensionari pe trecerea de pietoni se anuleaza pe loc si sunteti facut cetatean de onoare al orasului respectiv pt contributia deosebita pe care ati adus-o la bugetul de stat.
  • +16 (18 voturi)    
    grozav..... (Vineri, 25 martie 2011, 7:13)

    Flo [anonim]

    ......in conditiile in care si asa avem destui conducatori aut care incalca regulile de circulatie, in loc sa inasprim sanctiunile noi le micsoram! mai ales ca in trafic 80% dintre conducatori vorbesc la telefon fara "maini libre" le dam doar avertisment, ori de cele mai multe ori cand se vorbeste la telefon soferul nu este concentrat si asupra activitatii de conducere, de cele mai multe ori facand greseli in trafic, etc
    • +2 (2 voturi)    
      Vai, vai (Vineri, 25 martie 2011, 8:41)

      horatiu [anonim] i-a raspuns lui Flo

      ... sau schimbind subit directia fara a semnaliza ....
    • +1 (1 vot)    
      made in romania (Vineri, 25 martie 2011, 13:38)

      k7 [utilizator] i-a raspuns lui Flo

      ...ai dreptate dar crezi ca aceste modificari se fac pentru muritorii de rand ?....care sunt sigur ca la leafa ce o primesc nu-si permit sa incalce legea de teama unei amenzi "usturatoare".... se bucura de aceste "facilitatii" tot cei cu spatele "acoperit" de rude "sus puse" sau inclusiv parlamentarii si cei din preajma lor ....asa ca ....made in ROMANIA
  • +5 (7 voturi)    
    Foarte bine (Vineri, 25 martie 2011, 7:37)

    roberto [anonim]

    Liber la max 70 in localitati, iar pe unele zone 80, 90. Bun. O sa apara la fiecare accident un nene care o sa ne spuna de distanta optima de franare, but who gives a f***.

    Semnalizarea? La ce e buna. Cand merge cu 100 si faci slalom, in mod sigur nu mai ai timp de semnalizare. De ce sa nu iti tai calea? De ce sa te anunt ca fac stanga ca sa iti calculezi si tu o ruta astfel incat sa nu stai in spatele meu? Da, foarte bine.

    Asta cu documentele este cea mai buna. Liber la furat masini, conducere fara permis, conducere fara centura, etc. Pentru ca sunt motive obiective. Nu e masina mea. Nu am carnet. Sunt handicapat si scutit de centura. Foarte bine si aici.


    Mizeriile de parlamentari care au votat asa ceva merita sa fie victimele teribilistior de pe sosea. Iar eu continui sa imi sustin idea ca noua carte de identitate pe care am reinnoit-o sa o pastrez curata, fara nici o stampila de la vreo votare. Poate daca lucrurile merg bine, sa invat si un alt imn.
  • 0 (6 voturi)    
    Sunt . . . (Vineri, 25 martie 2011, 7:38)

    gheorghe [anonim]

    . . . de acord cu majoritatea propunerilor si cu explicatiile de fundamentare cu exceptia a uneia: Nerespectarea semnalizarii schimbarii directiei de mers. Pai o asemenea manevra de schimbare a directiei de mers fara a fi semnalizata duce de cele mai multe ori la accidente de circuletie dintre cele mai groaznice. Daca proiectul mai merge si la camera aceasta prevedere trebuie scoasa. Daca nu merge poate Presedintele o va sesiza si va intoarce proiectul inapoi la legiuitor.
  • +3 (3 voturi)    
    Mentalitate (Vineri, 25 martie 2011, 7:38)

    Cris07 [utilizator]

    Tare mi-ar fi placut sa fi fost la noi asa cum am vazut in state. Ai facut basoale in trafic, te trage politia pe dreapta, ti se atrage atentia si poti fi iertat in functie de gravitatea faptei!
    Faci nasoale, da cu tine de pamant si te aresteaza, nu conteaza cine esti!
    Oricum, decat subiectivismul agentului, prefer legea. E in contrast cu ce am spus, dar la noi e treaba de mentalitate si abia apoi putem vorbi americanisme!
  • +2 (6 voturi)    
    Mi se pare corect... (Vineri, 25 martie 2011, 7:49)

    Micky [anonim]

    Nu stiu daca ati inteles ce s-a spus in articol: se acorda avertisment doar o data in sase luni, de aici rezulta ca vor beneficia de aceasta facilitate doar conducatorii care au gresit ocazional si nu se aplica la niste soferi care incalca regulile de circulatie frecvent! Mi se pare corect si acest proiect cred ca va face o relatie mai relaxata intre soferi si agentii de circulatie! Drum bun tuturor si cred ca romanii trebuie sa fie mult mai altruisti in trafic.
  • +3 (5 voturi)    
    Stati linistiti (Vineri, 25 martie 2011, 7:56)

    sdi [utilizator]

    Asa ce va nu o sa treaca de parlament. E aberant. Aste trebuie sa faca presa. Sa scoata la iveala aceste "MICI" lucruri care pt uni senatori se pare ca trec neobservate. Cred ca nici nu au citit textul propunerii. Poate acum, dupa putin tam tam, o sa afle si ei ce au votat, dar repet, nu cred ca o sa treaca de parlament, mai ales ca statul are nevoie de bani din amenzi. Doar nu o sa inceapa cu relaxarea amenzilor de circulatie. Sunt altele mai importante pt stimularea economiei.
  • +2 (4 voturi)    
    care a fost logica? (Vineri, 25 martie 2011, 7:56)

    cristina [anonim]

    Daca d-nul senator spune ca la momentul actual amenzile sunt subiective, de ce nu se ocupa de sursa, si anume sa ceara Politiei sa opereze mai profesionist? Prin a permite soferilor o mai mare libertate face doar un haos mai mare, si mai mult decat atat nu rezolva problema - politia va opera tot subiectiv.
    Sunt tari in Europa unde in orase vezi restrictie de 30Km/h (nu din cauza starii drumului), la noi poate numeri pe degete astfel de cazuri. Sa scapi doar cu avertisment (desigur in caz ca te prinde politia) cand rulezi cu 70km/h printre blocuri, mi se pare ingrozitor de ieftin.
    2. De zeci de ani fabricantii de masini pun accent pe centura de siguranta, iar noi o scoatem (pentru pasageri). De ce? Suntem o populatie increstere? Nu ne iubim copiii si cei cu care suntem in masina?
    3. Sunt soferi care nu au o atentie distributiva foarte buna, iar sa lasi soferii sa vorbeasca la mobil e crima cu premeditare. (termenul de "hands free" din pacate nu e cunoscut la noi).

    As mai avea si alte intrebari (genul "de ce nu sunt amendati cei ce circula cu farurile de ceata cand nu e ceata?"), dar din pacate nu cred ca mi se va raspunde - oficial, desigur .

    GANDITI, INTREBATI, DOCUMENTATI-VA domnilor senatori inainte de a vota!
  • +5 (5 voturi)    
    Minunat (Vineri, 25 martie 2011, 8:01)

    Alex [anonim]

    Bine ca le da voie sa nu mai semnalizeze ca si-asa pana acum te impiedicai de toti mamelucii pentru care semnalizarea e o operatiune tare grea si obositoare. Si uite asa o sa ajungem sa mergem cu ochii in patru ca tot nu mai e obligatorie semnalizarea. Ce mai trebuie sa stie fraierul din spate ce ai de gand sa faci? Curiozitatea dauneaza grav sanatatii.
    • +2 (2 voturi)    
      de acord, (Vineri, 25 martie 2011, 10:49)

      gigiultra [utilizator] i-a raspuns lui Alex

      dar oricum nu am auzit pe nimeni nici pana acum sa fie amendat pentru ca nu a semnalizat...
    • 0 (0 voturi)    
      Nepatrunse sunt gandurile . . . (Vineri, 25 martie 2011, 17:00)

      gheorghe [anonim] i-a raspuns lui Alex

      . . . forumistilor. Tie ti-au dat numai plusuri si mie pentru aceiasi idee mi-au dat minusuri. Unde e logica?
  • 0 (0 voturi)    
    buget (Vineri, 25 martie 2011, 8:02)

    ingrijorat [anonim]

    In criza bugetara, vor fi adusi mai putini bani la buget din amenzi si vor creste cheltuielile aferente accidentelor rutiere.Ce spune ministrul de finante si primul ministru? Oare e campanie electorala?
  • -5 (9 voturi)    
    excelent (Vineri, 25 martie 2011, 8:04)

    sebi [anonim]

    super tare !
  • -3 (7 voturi)    
    prostii.... (Vineri, 25 martie 2011, 8:06)

    omul [anonim]

    nea cutare asta PDL ,in loc sa urmareasca acolo o recalculare de pensii sau o scadere de salarii ,chiar sa puna de o spaga ceva,lui ai arde de prostii...
  • +3 (3 voturi)    
    Tara arde, senatul se piaptana (Vineri, 25 martie 2011, 8:11)

    heima [anonim]

    La ce s-o fi gandit dl. Staicu atunci cand a propus modificarile astea?
    Ca avem drumuri europene si judetene ca in palma, autostrazi in lungul si in latul tarii, soferi disciplinati si politia rutiera la datorie, zi si noapte? Evident - in conditiile astea numarul accidentelor a scazut constant in ultimii ani, nu-i asa?

    Pacat ca inainte nu s-a uitat pe trafictube.ro - si se pare ca nici colegii senatori nu prea stiu cum arata circulatia noastra de toate zilele (ar fi si greu cand circula numai cu girofar).
    Mor atatia oameni nevinovati pentru ca politia nu isi face treaba si nu aplica legea, dar alesii nostri indulcesc o lege pe care si asa nu o prea aplica/respecta nimeni.
    Dumnezeu sa ne ajute!
  • +1 (5 voturi)    
    Masura binevenita (Vineri, 25 martie 2011, 8:16)

    eugenrc [utilizator]

    Probabil ca multi ma vor acuza ca am nu stiu ce bolid cu care alerg ca disperatul pe drumurile publice.
    Din pacate nu imi permit astfel de masini.
    Insa salut o astfel de masura tinind cont de citeva aspecte.
    1. In opinia mea cele mai multe accidente au loc din cauza oboselii , a consumului de alcool , a indiscipleni pietonilor, a defectelor masinii si mai ales a unei infrastructuri de slaba calitate.
    2. Apreciez faptul ca exista posibilitatea monitorizarii acestor avertismente.
    Sunt destui cei care nu alearga ca nebunii zi de zi si au nesansa sa calce pe bec exact cand e politia la control . Am convingerea ca aceasta categorie de soferi va fi foarte ponderata in cele 6 luni de gratie de dupa primirea avertismentului.
    Eu cred ca ceilati care merg ca apucatii pe sosele nu se fac bine indiferent de lege.

    O astfel de initiativa ar fi si mai buna daca cei care gresesc in intervalul celor 6 luni ar primi o pedeapsa cumulata si la limita maxima a contraventiilor.
  • +1 (5 voturi)    
    legea rutiera (Vineri, 25 martie 2011, 8:30)

    l [anonim]

    pe asta ce lobby-sti l-au platit? E de necrezut ca Parlamentul a fost de acord cu asa ceva.Si asa e plin de idioti pe drumurile tarii.Acum o sa alerge cu 70 la ora prin oras si o sa fie felicitati.
    Made in Romania
    • 0 (2 voturi)    
      parlamentul nu a fost de acord.... (Vineri, 25 martie 2011, 10:10)

      viorel [anonim] i-a raspuns lui l

      citeste cu atentie.era vorba despre plenul senatului....Stai linistit ca nu o sa treaca de parlament.Eu cu nepurtarea centurii de siguranta sunt de acord.Am vazut acum cativa ani la sibu un accident infiorator, in care soferul si pasagerul au murit arsi in masina din cauza centurilor de siguranta care s-au blocat..
      Fiecare trebuie sa fie lasat liber, sa-si protejeze viata cum considera de cuviinta.
      • 0 (0 voturi)    
        Pe principiul asta... (Vineri, 25 martie 2011, 13:32)

        Bogdan [anonim] i-a raspuns lui viorel

        n-are rost niciun fel de reglementare. Pentru ca, altfel, e clar ca o masina poate sa se strice din senin, deci e inutil ITP, soferii pot face accidente, asa ca n-are rost permisul de conducere, oamenii pot muri curentati, deci eliminam curentul electric. Ma rog, intelegi tu despre ce-i vorba.

        Faptul ca, intr-un caz particular, cineva a murit din cauza centurii de siguranta nu inseamna ca nu ai o contrapondere de cateva sute, mii sau zeci de mii de cazuri in care vatamari grave sau decese nu au fost prevenite de purtarea centurii.
  • +2 (4 voturi)    
    Rupti de realitate (Vineri, 25 martie 2011, 8:39)

    horatiu [anonim]

    Inca o dovada (daca mai era necesar) a faptului ca majoritatea parlamentarilor sint rupti de realitate. Asta ne mai lipsea.....
  • +3 (5 voturi)    
    Grozav (Vineri, 25 martie 2011, 8:47)

    ion [anonim]

    Super tare, de cand asteptam asta. Acuma o sa se poata merge in oras cu 70 fara sa porti centura si sa si vorbesti la telefon. Selectia naturala o sa inceapa sa functioneze din nou si uite asa incet incet nu o sa mai fie aglomeratie in autobuz, traficul o sa fie tot mai lejer la supermarket nu o sa mai fie coada la casa. O idee geniala as zice. Ba chiar as propune sa ajuta si mai mult selectia naturala si conducerea sub influenta alcoolului si trecere pe rosu la semafor sa devina obligatoriu.
    Acuma la modul serios in alte tari sunt adevarate campanii pentru purtarea centurii de siguranta la noi zice numai ai grija sa porti centura dar vezi ca nu ii olbigatoriu. Cat despre viteza il invit pe domnul parlamentar sa traverseze strada in oras cand vine spre el o masina cu 70 la ora.
    • +1 (1 vot)    
      Tare aspru mai judecati (Vineri, 25 martie 2011, 14:53)

      eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui ion

      Amendamentul se refera la primirea unui avertisment in cazul in care gresesti cite odata la 6 luni.
      Zapaucii soselelor nu au nevoie de legi pentru ca oricum le ignora.
      Tare greu de inteles ca o astfel de masura poate transforma sofatul in ceva placut .
      In tara asta totul este in alb si negru.
      Pentru multi , vad ca oastfel de masura transforma toti soferii in vitezomani .
      Poate ca daca am fi cu totii mai indulgenti am zambi mai des unii la altii pe strada.
  • +3 (5 voturi)    
    O legalizare a crimei (Vineri, 25 martie 2011, 8:50)

    Alex [anonim]

    Daca pana acum nu era suficient de blanda legea acum chiar ca e criminala.
    Cele " imblanzite" sunt cele mai frecvente cauze ale accidentelor cu cei pe 2 roti,
    Acum o sa creasca carnagiul citadin,.

    In loc sa inaspreasca pedepsele, ei le relaxeaza,
    Pesemne prea multe procese pierdute din lipsa de probe .

    O sa se ajunga la jihad daca legea nu isi face treaba - ia sa va taie calea cand sunteti pe 2 roti unul care " nu semnalizeaza " sau vorbeste la tel si " nu te am vazut". Si sa inteleaga ca e vorba de crima nu de neatentie.
  • +2 (4 voturi)    
    dl. Florin Staicu (Vineri, 25 martie 2011, 8:50)

    Algernon [anonim]

    va purta pe constiinta victimele care vor rezulta din aplicarea amendamentelor sale? Dinsul va plati spitalizarea, despagubirile, procesele samd ?
  • 0 (4 voturi)    
    cred ca e o masura buna (Vineri, 25 martie 2011, 8:58)

    Sf Ilie [anonim]

    Doar prima abatere este avertisment. In felul asta, politia chiar va sanctiona aceste abateri care acum scapa nesanctionate in general. Iar omul cand vede ca a fost oprit, avertizat si notat se va gandi de doua ori daca repeta pe banii lui experienta. Eu as fi adaugat si becurile arse pe lista. Prima oprire, avertisment. La a doua, banii jos.
  • +1 (1 vot)    
    amenda in functie de venituri (Vineri, 25 martie 2011, 9:15)

    tusgureanu [anonim]

    din punctul meu de vedere, amenda acordata, ar trebui sa tina cont de venituri ... pana atunci toti "jeepanii" ne vor sfida si ne vor rade in nas. Pai unul care are un venit lunar de 2000 RON plateste o amenda pt depasirea limitei de viteza de 150 RON, ca si cel care are un venit lunar de 10000 E (cum este liderul sindical...) plus spaga ....
    ... pai care este efectul acestor avertismente/ amenzi, pt unul ca acest "sindicalist" ???
  • +3 (3 voturi)    
    lege si ordine de Dambovita (Vineri, 25 martie 2011, 9:17)

    doru [anonim]

    "Senatorii melcilor "voteaza sau initiaza tot felul de nastrusnicii,,,,,ridicol si penibil , limita de viteza oricum nu se respecta ,legea e mult prea blinda fata de UE,referitol la viteza,accidentele grave se tin lant.
    E cazul sa fie aplicata vointa electoratului si sa desfintam Senatul . Acasa cu ei...pre multi prosti si smecherasi in Parlament.
  • +2 (2 voturi)    
    erori (Vineri, 25 martie 2011, 9:17)

    andrei [anonim]

    Cred ca ar trebui incurajata prin lege purtarea centurii de siguranta, transportul copiilor in scaune adecvate, a folosirii dispozitivelor hands-free si mai ales a semnalizarii - aici e in vorba in cele mai multe cazuri de nesimtire din partea celor care nu o fac.
    Sunt foarte curios daca se va schimba in bine circulatia dupa adoptarea acestor masuri.
  • +2 (2 voturi)    
    avertisment (Vineri, 25 martie 2011, 9:18)

    gelu [anonim]

    dar celor care accidenteaza pe trecerea de pietoni ce li se da? propun bomboane de ciocolata!
  • +3 (3 voturi)    
    Modificari ale ale Legii de Senatului Romaniei (Vineri, 25 martie 2011, 9:25)

    mc [anonim]

    Senatul Romaniei da dovada de IRESPONSABILITATE,nu stiu a cata oara,adoptand Legi in acelasi sens,unic,iresponsabil.In Romania se produc multe,multe accidente de circulatie cu victime,cu enorme costuri pentru sistemul medical,din cauza depasirii vitezei legale,nefolosirii centurii de siguranta,utilizarii telefonului mobil,nerespectarii regulilor la schimbarea benzii de mers,intoarcerii prin locuri nepermise,in cea mai mare parte produse de cei cu masini puternice,cei cu bani,cei de la putere,inclusiv parlamentari.Pentru ca vine vara si BAIETII si-au luat masini noi s-au gandit sa-si faca si Legea ca sa zburde pe sosele.Cumplit ceea ce ne astepta !
    Din pacate Parlamentul Romaniei este in epoca de piatra in comparatie cu Parlamentul European,de exemplu.Si sunt sanse ZERO sa se schimbe ceva spre civilizatie.
  • +5 (5 voturi)    
    amenda in functie de venit... (Vineri, 25 martie 2011, 9:27)

    agentu' tusgureanu [anonim]

    singura solutie, dupa parerea mea, ar fi aplicarea amenzilor in functie de venituri... restul este pierdere de vreme...
    pai o amenda de 150 RON aplicata unui posesor de Logan poate avea candva acelasi efect si la un posesor de Q7...???
    • +1 (1 vot)    
      de ce nu ... (Vineri, 25 martie 2011, 16:31)

      eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui agentu' tusgureanu

      amenda in functie de IQ ?

      Cei mai destepti daca o dau in bara inseamna ca au facut-o in mod intentionat si drept urmare merita sa fie pedepsiti mai drastic.
      Cei care au IQ mai mic pot fi chiar iertati plecand de la vorba romaneasca : "Iarta-i doamne ca nu stiu ce fac".


      Aceasta este o gluma , va rog sa o tratati ca atare.
  • +1 (3 voturi)    
    asta avem nevoie (Vineri, 25 martie 2011, 9:31)

    Sorin [anonim]

    paine si circ.
  • +4 (4 voturi)    
    asta e foarte grav: (Vineri, 25 martie 2011, 9:34)

    nemanipulabila [utilizator]

    "Nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers"
    • +2 (2 voturi)    
      lipseste o parte a comentariului (Vineri, 25 martie 2011, 10:45)

      nemanipulabila [utilizator] i-a raspuns lui nemanipulabila

      completez:
      Pai obligatia de a semnaliza schimbarea directiei de mers este aproape lafel de importanta cu obligatia opririi la culoarea rosie a semaforului, cum adica sa fie pedepsita doar cu avertisment si puncte?
      Precis ca nesemnalizarea intentiei de schimara a directiei de mers a produs mai multe accidente decat depasirea cu 10-15 km/h a limitei de viteza... si tocmai relaxarea acestei reguli face mai grea evitarea unei situatii cand boul din fata nu semnalizeaza...
      Nu-i de ajuns ca toti nervosii trag disperati de volan schimband directia dupa impulsurile lor bolnave de moment?
  • +2 (2 voturi)    
    Foarte corect, dar (Vineri, 25 martie 2011, 9:34)

    anonim [anonim]

    Sistemul poate fi implementat CU CONDITIA punerii la punct a unui sistem electronic de urmarire.

    Scopul Politiei la urma urmei NU ESTE DE A AMENDA ci de a preveni! Ori in limita +10-20 km la ora, sunt cazurile oamenilor obisnuiti, care au ratat un indicator de limitare a vitezei sau nu au apucat sa franeze destul la intrarea in localitati.

    Consider ca este foarte corect, scopul politiei este de a preveni nu de a jecmani sau de a mari bugetul.

    Problema nr 1 a accidentelor este starea drumurilor, pe un drum prost si 30km la ora este o depasire a vitezei.
  • +3 (3 voturi)    
    Ce mai mare timpenie !!!! (Vineri, 25 martie 2011, 9:34)

    anonim [anonim]

    Domnilor parlamentari, in Romania este haos pe sosele, iar dv acum legiferati dezastrul.

    Sa inteleg ca s-a marit limita de viteza pe DN1 de la 70 km/h la 90 km/h :) .... stai sa te ti sa vezi cite accidente o sa fie ....
  • +2 (2 voturi)    
    Ok ok (Vineri, 25 martie 2011, 9:38)

    drak latinu [utilizator]

    Dar nu inteleg de ce vrea rutierul actul de identitate ? Daca ai permisul de ce ttebuie sa vada cineva actul de indentitate ? Cand te gandesti ca in UK nu au nici un fel de act de identitate si apropo de rutiera pana in anul 2000 nici poze nu aveau pe hartiea care era driving license ;) democratie adevarata acolo !
  • +3 (3 voturi)    
    asta-i gluma de 1 Aprilie? (Vineri, 25 martie 2011, 9:40)

    RSC [anonim]

    Maine-poimaine o sa citesc ca in Romania, pentru coruptie, crima, etc se dau doar avertismente...In conditiile in care tarile din vest isi inaspresc legislatia si majoreaza amenzile pentru nerespectarea regulilor de circulatie (si asta fie pentru a aduce mai multi bani la buget - fie pentru reducerea accidentelor si siguranta traficului) se trezeste Romanica sa le taie de tot, ca si cum poporul roman ar fi ajuns la un grad de constiinta si educatie foarte ridicat, iar bugetul ar fi atat de mare incat abia ar putea fi cheltuit.
  • +3 (3 voturi)    
    inca o tampenie din parlament (Vineri, 25 martie 2011, 9:42)

    florin [anonim]

    - regulile de circulatie sunt prea permisive oricum in romania si nici nu se aplica
    - nesemnalizarea schimbarii directiei de mers deschide poarta la si mai multe accidente. Cine o sa suporte spitalizarea daca nu statul, in 99% din cazuri (esti singurul care intervine la accidente rutiere). Nu o sa mai ai nici o siguranta pe drumuri.
    - nu se v-or respecta limitele de viteza nici cat pana acuma.
  • +2 (2 voturi)    
    Presa romana (Vineri, 25 martie 2011, 9:45)

    maximus [anonim]

    Ori este o greseala de tehnoredactare ori este lipsa de cunostinta in domeniu...Eu nu am mai auzit de Legea 1995/2002, probabil in mintea unora, sau in capacitatea unora de a face un articol corect si spre o informare corecta, asta denota seriozitate...Pai cum sa ma apuc sa citesc in continuare articolul cand de la inceput ma duceti in eroare, poate sa mai creada cititorul ca este informat corect...este vorba de OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si nici decum ceea ce este scris in articol...Cat despre: "Amenda se va aplica numai dupa ce anterior a fost acordat un avertisment scris, iar avertismentul se anuleaza dupa sase luni, daca soferul nu mai comite nicio infractiune." - Pe cuvantul vostru ? Nici o INFRACTIUNE? Asta inseamna ca daca in 6 luni de zile mai comit o abatere privind circulatia pe drumurile publice, respectiv sa nu port centura - se numeste INFRACTIUNE potrivit articolului vostru
  • 0 (4 voturi)    
    ce tampenie (Vineri, 25 martie 2011, 9:47)

    bogol23 [utilizator]

    In loc sa inaspreasca amezile si se APLICE masuri care sa reduca numarul accidentelor acum permite ca toti tampitii sa circule cu viteze mai mari.
    Sper ca legea nu fie promulgata - din ce se vede este un proiect de lege aprobat doar de senat...poate ca deputatii daca nu Base in final sa aiba mai multa minte.
    • +1 (1 vot)    
      nu e timpenie (Vineri, 25 martie 2011, 15:55)

      eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui bogol23

      permite odata la 6 luni sa faca ce spuneti dumneavoastra.
    • +1 (1 vot)    
      Toti Tampitii ? (Vineri, 25 martie 2011, 16:27)

      eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui bogol23

      Toti timpitii circula timpit indiferent de ce scrie in lege .
      Ce pacat ca nu se face mai multa logica in scoli.

      Tin sa va amintesc ca nu toti care au carnet sunt timpiti .

      Mai sunt si soferi capabili sa adapteze viteza la conditiile rutiere.

      Tampitii circula oricum haotic si ii doare undeva de lege.

      Tampitii au acum sansa sa faca cumul de puncte daca sunt prinsi cu mita in sac in interval de 6 luni.
  • +1 (7 voturi)    
    Modificarea este buna. (Vineri, 25 martie 2011, 10:02)

    mircea [anonim]

    Accidentele de circulatie sunt facute in 99% din cazuri de cei care au obtinut permis precum Piedone-primar la sectorul 4.Cei care obtin permis si habar nu au de regulile de circulatie provoaca accidentele,la care se mai adauga cei care o fac pe grozavii.
  • +2 (4 voturi)    
    este foarte corect ! (Vineri, 25 martie 2011, 10:18)

    Bogdan [anonim]

    Mi se pare foarte aiurea sa fiu vanat de politist cand incalc viteza cu 2km/h pentru ca dupa ce stau de o ora intr-un ambuteiaj am un moment de libertate :P
    Mi se pare corect sa mi se dea un avertisment si o sa casc ochii foarte mari. Daca sunt idiot de doua ori atunci merit amenda. Si ma refer la toate cazurile descrise mai sus, care sa fim sinceri, sunt metode de a ciuguli niste bani de spaga sau amenzi, nimic serios.
    La ce drumuri avem cred ca nu e cazul sa fim atat de rigizi. Cat despre bizonii din trafic sa stiti ca nu se vor schimba prea mult indiferent de reguli...
  • +1 (5 voturi)    
    a mai ramas o singura problema (Vineri, 25 martie 2011, 10:34)

    Alex [anonim]

    Cred ca o astfel de initiativa legislativa nu ar afecta nici in bine nici in rau situatia existenta pe sosele.

    Cu totii stim ca nici un sofer nu ar apasa pedala de acceleratie astfel incat sa circule cu o viteza mai mare decat cea la limita evitarii oricarui pericol. Atata timp cat traim intr-o societate civilizata in care toate regulile de circulatie sunt respectate by default, intervenind factorul uman si faptul ca fiecarui sofer ii pasa de siguranta in trafic si protejeaza vietile celorlalti participanti, nu ar fi o problema in relaxarea amenzilor.

    Oricum, avand in vedere gradul de respect, responsabilitate si civilizatie al soferilor, cred ca nici 10 amenzi nu s-au mai dat in Romania de la inceputul anului. De accidente am fost feriti, din nou, gratie responsabilitatii de care dau dovada soferii romani.

    Singura problema care a mai ramas de rezolvat este cea a motociclistilor satanisti, sinucigasi, donatori de organe, violatori de babe si mancatori de pisici negre care au inceput din nou sa transforme in iad atmosfera de calm, respect si siguranta existenta pe soselele noastre. Aceasta este adevarata problema asupra careia trebuie sa ne indreptam atentia.
    • +1 (1 vot)    
      Modificare legislativa (Vineri, 25 martie 2011, 12:34)

      Motociclist [anonim] i-a raspuns lui Alex

      Chiar si fara motociclisti, iarna asta a fost un iad pe sosele. Macelul nu a fost din cauza motociclistilor, asa cum bine stiti. Macelul a fost din cauza voastra. Nu cunoasteti legislatia majoritatea, sunteti antitalent, unii aveti permise obtinute pe spaga, copii de bani gata cu masini puternice, dar fara experienta necesara. Personal, nu sunt de acord cu aceste schimbari legislative. Au facut scimbarile dupa chipul si asemanarea lor. Unii nu semnalizau de fel pana acum. Au un motiv in plus sa nu o mai faca in viitor, gratie acestei modificari ,inteligente' .
      • 0 (0 voturi)    
        mda (Vineri, 25 martie 2011, 13:04)

        Alex [anonim] i-a raspuns lui Motociclist

        observ ca nu s-a simtit ironia din mesajul meu. te-ai atacat degeaba.
  • +1 (5 voturi)    
    Suntem tara donatorilor de organe (Vineri, 25 martie 2011, 10:47)

    Frankie [utilizator]

    Iar aceasta lege intareste si mai mult afirmatia !
  • +4 (4 voturi)    
    de ce? (Vineri, 25 martie 2011, 11:19)

    ghitza [anonim]

    eu propun ca intreg codul rutier sa fie anulat, ca atare ne mai avand nevoie de politie rutiera o desfiintam (economisim bani, nu?), iar problemele din trafic se vor rezolva de catre preoti..intr-un fel sau altul
  • 0 (0 voturi)    
    ar trebui ca semnificatia punctului=unica in UE (Vineri, 25 martie 2011, 12:05)

    ... [anonim]

    nu cunosc sistemul de puncte din RO (si nici n-as vrea sa caut prea mult) ... totusi, cate puncte are un permis romanesc ?!? Ma socheaza existenta unei clase VI, cea cu 21-100 de puncte. Cunosc sistemul pe puncte francez, unde un permis are 12 puncte ... su atat ! Ai trecut de 3 ori pe rosu, sau n-ai centura de sase ori, sau ai depasit viteza cu peste 20km/h de 4 ori, bye-bye permis ! Insa 100 de puncte sanctiune ?!? Poate e pt un GRUP de contravenienti :))
    • 0 (0 voturi)    
      15 puncte (Vineri, 25 martie 2011, 14:01)

      sorin [anonim] i-a raspuns lui ...

      .. are un permis romanesc. Si e bine ca spui cum e in Franta, ca se mai calmeaza infiierbantatii care combat pe aici. Tu spui ca in Franta treci pe rosu de trei ori, depasesti viteza cu peste 20 km/h de 4 ori, bye-bye permis??? LA noi pentru oricare din cele mentionate, la prima abatere, bye-bye permis!!! Ca multe alte legi si cele de circulatier sunt in Romania foarte aspre, si sunt multi care la vor inasprite!
  • 0 (0 voturi)    
    Cine este camera decizionala ? (Vineri, 25 martie 2011, 12:43)

    Tiberiu [anonim]

    Bun ! A trecut de Senat... Dar cum va reactional Camera deputatilor unde puterea este majoritara..Nu este camera decizionala C.D. Deci este vorba de un proiect de lege aflat la jumatatea drumului .. Politia rutiera a reactionat dur si cred ca va bloca pe cale guvernamentala proiectul la C.D. prin alesii puterii...
  • +1 (1 vot)    
    Sper sa nu se voteze (Vineri, 25 martie 2011, 14:07)

    vitezo mad-ul [anonim]

    E o prostie. VOr fi accidente cu consecinte mai grave, si asta in mod evident. Senatorul cu pricina sa duca acasa, ca nu de aceea il platim toti.
  • +1 (1 vot)    
    conform cu ce ? (Vineri, 25 martie 2011, 17:25)

    cdinside.ro [anonim]

    "Potrivit modificarilor aduse Legii 1995/2002 privind circulatia" ... bine dar conform cu care ordonanata, lege sau ce-o mai fi , ce numar , din ce an .. ?
  • +1 (1 vot)    
    circulatia (Vineri, 25 martie 2011, 19:25)

    gabriel [anonim]

    Depasirea cu maxim 20 km/ora...asta inseamna de fapt ca pot fi prins cu 51 km/ora,primesc avertisment...sunt prins iarasi cu 51 km/ora...amenda...nu se specifica in textul legii ca depasirea cu 11-20 km/ora ca pana acum...asa ca nu e chiar permisiva...e chiar mai rau...cititi si o sa-mi dati dreptate.
  • +1 (1 vot)    
    ce e aia obiectiv? (Vineri, 25 martie 2011, 20:25)

    cititor [anonim]

    Imposibilitatea inmanarii actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, a celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, cand participantii la trafic nu detin aceste documente in acel moment din motive obiective.
    CARE SUNT MOTIVELE OBIECTIVE SI CINE LE VA STABILI? Tot politistul? Vai de capul lui dar si de-al nostru.
  • +1 (1 vot)    
    La ce sa te astepti (Vineri, 25 martie 2011, 21:07)

    Mihai [anonim]

    din partea unui potocaliu, de aceeasi teapa cu Buda, ala cu eliminarea raspunderii avocatilor, PDL are o inclinatie deosebita spre limitarea cat mai mare a raspunderii faptelor savarsite, mai lipseste sa mai propuna o lege ca ayunci cand un camion intra in casa peste tine ca tu sa suporti reparatiile camionului. Regulile rutiere stiam ca sunt facute pentru a descuraja incalcarile ei, nu pentru a le incuraja dar atat timp cat in PDL se incurajeaza faradelegile nu prea te poti astepta la lucruri bune.
  • +1 (1 vot)    
    cu alte cuvinte: (Vineri, 25 martie 2011, 22:36)

    turistul [anonim]

    viteza maxima in localitate: 70 km / h
    viteza maxima afara: 120 km / h
    viteza maxima pe autostrada: 150 km / h
  • +1 (1 vot)    
    initiatorul,a scapat de la spitalul 9 ? (Vineri, 25 martie 2011, 22:46)

    danard [anonim]

    ....dintre toate,cea cu nerespecterea OBLIGATIEI de a semnaliza schimbarea directiei de mers,e condamnare la moarte pt. unii ! somnul in plen, naste monstrii !
  • +1 (1 vot)    
    asteptam ceva mai profund (Sâmbătă, 26 martie 2011, 4:04)

    ChaveZ [anonim]

    ....da nerespectarea obligatiei de a semnaliza schimbarea directiei de mers e cel putin bizara ,hai sa scoatem becurile de senalizare si gata.
    PROIECT DE LEGE.(sugestie)
    .....toate mall-urile si comlexele de la marginea oraselor sa aiba propriul carosabil de preluare a traficului din DN-uri (cu pod etc gen BANEASA),s-a strangulat circulatia din cauza lor .
    exp. C-TA , BACAU ,PLOIESTI si lista poate continua.........A LOVIM IN INTERESE nu bun nu bun
  • 0 (0 voturi)    
    No, pai mai dati... (Sâmbătă, 26 martie 2011, 23:33)

    lucius [anonim]

    ...o lege ce anuleaza toata legislatia rutiera, s-asa e numai pe hartie si nu o respecta decat fraierestenii!
    Sa imblanzesti sanctiunile rutiere intr-o tara in care mii mor in accidente este un gest plasat undeva intre imbecilitate si crima.
  • 0 (0 voturi)    
    S-a scumpit carburantul... (Duminică, 27 martie 2011, 10:40)

    Alex [anonim]

    si n-au mai ramas bani de amenzi si de spagi...
  • 0 (0 voturi)    
    Salutare (Marţi, 19 iulie 2011, 19:45)

    dan [anonim]

    Clatitarul sef de pe Republicii Brasov nu este in toate facultatile mintale, ia-s recomanda cu toata sinceritatea un examen psihologic si un examenpsihiatric
  • 0 (0 voturi)    
    Clatitarul sef de pe Republicii din Brasov e dus (Marţi, 19 iulie 2011, 19:54)

    Dany [anonim]

    II recomand examen psihologic si examen psihiatric, am ajuns sa ne conduca dobitocii fara cap.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version