Procurorul DNA a sustinut in fata Tribunalului Satu Mare, cu ocazia rejudecarii cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de doi inculpati in dosarul mitei de la Vama Halmeu, ca "persoane politice le-au cerut unor inculpati sa pastreze tacerea si totul va fi bine", au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Aceleasi surse au precizat ca persoanele care au refuzat sa dea orice fel de declaratii in dosarul Vamii Halmeu sunt fostul sef al Autoritatii Nationale a Vamilor, Radu Traian Marginean (demis in data de 10 februarie de premierul Emil Boc), Eugeniu Petrescu, cel care ar fi facilitat intalnirea intre seful ANV si fostul sef al Vamii Halmeu, Nicoleta Dobrescu.

Pe de alta parte, procurorul DNA a spus in fata instantei ca la dosarul cauzei exista o declaratie din 17 februarie 2011 a inculpatului Ioan Romeo Nitu, potrivit careia un anume "Adrian" din ANAF a facut presiuni asupra sa pentru a pastra tacerea, procurorul precizand ca acel "Adrian" se afla acum in arest, relateaza Mediafax.

Tribunalul Satu Mare a respins, joi, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de Liviu Florian si Ion Savu.

In acest dosar au fost arestati, in februarie, oamenii de afaceri Liviu Florian si Ion Savu si Ioan Romeo Nitu, fost angajat al unui magazin duty-free, iar fostul sef al Vamii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, este cercetata in stare de libertate.

Liviu Florian, omul de afaceri din Cluj acuzat ca a luat 130.000 de euro mita pentru a intermedia angajarea unei persoane in functia de sef al Vamii Halmeu ii raspunde procurorului general spunand ca nu a afirmat vreodata ca a adunat bani pentru un anumit partid sau persoana si si-a afirmat in permanenta nevinovatia. Intr-un comunicat trimis redactiei HotNews.ro, Liviu Florian vorbeste despre un dosar instrumentat politic, il acuza pe procurorul de caz si sustine ca este supus unui linsaj mediatic.