Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, ramane in arest, dupa ce magistratii Curtii de Apel Craiova au respins, miercuri, recursul formulat de acesta la decizia Tribunalului Olt prin care a fost respinsa cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a cunoscutului interlop din Olt.

In fata completului de judecata, Bercea Mondial le-a cerut magistratilor sa-l elibereze si sa-l cerceteze in libertate si pe motiv ca "pana acum" nu a avut niciun dosar penal. El le-a spus magistratilor ca are un copil bolnav de SIDA si alti noua minori in ingrijire, relateaza Mediafax.

"Va rog frumos sa-mi admiteti recursul pentru ca am un copil bolnav de SIDA si am inca noua copii minori acasa care ma asteapta sa am grija de ei. Semnez si de trei ori pe zi la Politie daca e nevoie. Nu am avut niciun dosar penal pana acum si daca e nevoie vin la Politie ori de cate ori este nevoie", le-a spus Bercea Mondial magistratilor de la Curtea de Apel.

In fata Curtii de Apel Craiova s-au strans, miercuri, peste 20 de membri ai familiei lui Bercea Mondial, care au fost supravegheati de zeci de forte de ordine pentru prevenirea oricarui incident, transmite Agerpres.

In 3 martie, Tribunalul Olt a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulata de Sandu Anghel. Cunoscutul cap al lumii interlope din Slatina a fost arestat de Tribunalul Olt intr-un dosar in care este cercetat pentru tentativa la omor, dupa ce si-ar fi injunghiat nepotul, Ionut Anghel, zis Mercedes, care a fost internat la Spitalul Judetean de Urgenta Craiova.

Dupa incident, atat Ionut Anghel, zis Mercedes, cat si rudele tanarului aflate in localul unde a avut loc altercatia au sustinut ca victima a fost injunghiata de catre Bercea Mondial. Ulterior, rudele tanarului injunghiat si-au schimbat declaratiile, afirmand ca cel care l-a injunghiat pe Mercedes este unul dintre fiii minori ai lui Bercea Mondial.

Sandu Anghel, arestat pentru tentativa la omor calificat, sustine in declaratia data instantei ca este convins ca "atitudinea sa ilicita nu va ajunge sa fie sanctionata penal", date fiind "aliante" cu persoane publice importante, "care i-au botezat pe fiii sai", potrivit referatului Tribunalului Olt.

Bercea Mondial este cunoscut ca facand parte din lumea interlopa din judetul Olt, presa relatand ca acesta a fost implicat in mai multe lupte intre gruparile interlope, iar in urma cu cativa ani a fost cercetat pentru evaziune fiscala.