A.F., un roman care munceste in Libia a reusit sa ajunga in Romania dupa “indelungi probleme de logistica (combinate cu birocratia tipica libiana) a marilor companii, privind evacuarea personalului de pe aeroportul international din Tripoli”. Romanul revine cu continuarea relatarii de duminica, cand a povestit pentru HotNews.ro cum a ajuns pe aeroportul militar Mettiga din Tripoli, unde si-a petrecut noaptea de duminica spre luni in asteptarea unui avion care sa il aduca acasa. Vezi in text ce sfaturi ofera romanul celor vor sa paraseasca din Libia.

Citeste aici prima parte a povestii.

"In siguranta acasa si la caldurica, sub aburii unei cani de vin fiert ma simt dator cu o continuare...

De dimineata pe la 6:30 am plecat toti 3 cu Mohamed, soferul companiei catre aeroportul international, cu lumina aprinsa in masina si numai cu bagaje de mana la noi.Orasul era linistit, pustiu pe strazi, cateva puncte de control, verificari de pasapoarte si figuri, intrat apoi pe soseaua proaspat asfaltata (Strabag) cu 4 benzi pe sens ce duce la aeroport.

Am parcat la 0.7km de cladirea aeroportului,chiar in dreptul gheretei ultimului pct de control, de unde am mers pe jos spre parcarea plina de mii de oameni si care arata a camp de refugiati improvizat.

De-o parte si de alta a strazii si in parcare o mare de paturi chinezesti, de toate culorile, modelele (in special florale) si formele, erau intinse pe jos sau cu sfori deasupra, ca niste corturi improvizate si unde, sub alte aceleasi paturi, dormeau mii de oameni inghesuiti unii in altii, barbati, femei, copii, batrani....

Un miros usor ranced de dimineata umeda

Taca tac, taca tac, pe mijlocul strazii trageam cu spor de micul bagaj pe roti, incercand sa evitoamenii (majoritatea africani) care incet, incet, ca niste zombi drogati de oboseala si nesomn se miscau parca fara tinta de colo colo printre noi. In acest decor nu am putut sa nu remarc cateva buticuri ambulante cu mancare si bauturi, parca aterizate din alt film.

Aproape de aeroport alte mirosuri si dune de bagaje desfacute si abandonate, toale peste tot, de parca a plouat cu tot felul de resturi.Apar cozile de sute de oameni care incet incet se unesc toate ca niste tentacule in fata intrarilor din aeroport.Ne continuam mersul catre intrarea din coltul stang si observam fasia “no man land” de 2-3m pazita de politisti cu bete, dupa care un alt front de cozi, relativ distincte de mii de persoane in fata usilor pazite.

L-am urmat indeaproape pe Mohamed, cu tot cu tupeul lui, intr-o mare de oameni insistenti si foarte hotarati si ne-am trezit in fata usii, undedupa lungi discutii si asteptarea de rigoare de 30 minute cu pasapoartele in maini am fost lasati sa intram.Inauntru era atat de plin de oameni si bagaje ca abia aveai pe unde sa te misti. Peste tot celule de paturi colorate inconjurate de bagaje si cu familii intregi, cate 2, 3 copii cateoadata, unii dorm altii vegehaza....

Reusim sa ne mai intalnim cu inca 2 colegi sarbi, Cedo si Alex, care au reusit dupa 2 zile sa ajunga in Tripoli, calatorind intr-o caravana de masini si trecand prin peste 100 puncte de control. Am primit rezervarile spre Milano la Afriqiyah Airlines si am inceput expeditia spre biroul de check in prin marea oameni, avand o ora la dispozitie si beneficiind de ultimul ajutor al colegilor libieni pentru a trece de filtrul politei din zona check in.

In 45 min de lupte si insistente cu oameni (numai africani si egipteni) am ajuns in fata, unde am vorbit cu libienii de la check in si am aflat ca mareata noastra cursa de Milano s-a anulat. Cu pasapoartele in mana am insistat sa fim inscrisi la cursa de Paris si dupa o jumatate de ora, in care 15min s-au scurs pentru tastarea unui singur numar de pasaport, cu un singur deget si multiple verificari dupa fiecare cifra tastata, am primit pasapoartele inapoi cu sfatul sa ne ducem in cealalta parte a aeroportului si sa ne cumparam alte bilete pentru Paris.

Timp de 1 ora cat am stat in zona acelui ghiseu, prinsi ca intr-un cleste intr-o mare de africani si vazand ca nu s-a emis nici un bilet, ci numai trimiteri in alte parti, am realizat subit ca nu avem nici o sansa (impotriva incompetentei birocratice libiene) si nici ce cauta acolo, noi ca europeni. Singura noastra sansa era sa plecam cu ajutorul si protectia ambasadelor europene.

Am iesit toti 5 si ne-am regrupat in zona unde ne-am intalnit si unde mai erau un grup de 13 croati si alti 5 sarbi si de unde am inceput sa-i sun pe cei de la ambasada. Dupa zeci de incercari si intreruperi, am reusit sa vorbesc cu ei si imediat mi-au spus sa contactez o persoana care in momentul acela era afara si trebuia sa plece cu un grup pentru aeronava ungureasca spre Budapesta.

Indicatia a fost in acel moment doar pentru mine, insa dupa numeroase esecuri in a contacta telefonic persoana, am hotarat sa ramanem inpreuna toti cinci colegii si sa nu risc o iesire din aeroport degeaba. Dupa alte contacte telefonice cu ambasada am reusit sa stabilim o intalnire in jur de ora 2 pm, in aceeasi zona din interiorul aeroportului, pentru un eventual zbor cu o cursa romaneasca in care sa-i luam si pe ceilalti.

In tot acest timp, in interiorul aeroportului, exact in zona in care am fost la check a fost un haos de nedescris, oameni cu bagaje in cap se calcau in picioare, o femeie lesinata a fost transportata pe brate afara, se impingeau (nu am inteles unde), se tipa, erau femei cu copii in spate, la un moment dat a inceput o bataie generala, in urma careia au intervenit (calcand peste bagaje si oameni) fortele politienesti cu bate, reusind dupa 30 minute sa imbunatateasca situatia (care a revenit la haos in 3 minute dupa plecarea lor).

In jur de ora 1 pm a ajuns la noi ambasadorul Serbiei si ne-a luat pe toti pentru o cursa de linie ukrainiana, pentru Kiev. Pentru asta a trebuit sa iesim afara, in zona cladirii VIP si de protocol, unde am primit boarding passurile si de unde in coloana si cu pasapoartele in maini, am plecat pentru ultima data pe lungul drum al calvarului intrarii in aeroport, trecand printre noi dune de bagaje desfacute si cu aceasi asteptare de rigoare in fata lor de cc 30 de min.

In drum spre check in, m-am intalnit si cu reprezentantul nostru (cu banderola tricolora pe brat) caruia i-am comunicat ca o sa plec cu avionul ucrainian la Kiev, ei amanand cursa romaneasca pentru ziua urmatoare.

Zborul a fost placut si odihnitor, echipajul mai mult decat ospitalier si dupa 3 ore jumatate, pe la 21:30 pm aterizat in frigurosul Kiev(-11C˚), unde am fost fiecare asteptati de reprezentantii ambasadelor noastre (doar pentru mine din partea Ambasadei Romaniei la Kiev au venit consulul si un atasat).

Am aflat de la firma noastra din Milano ca ne-au rezervat cate o camera la un hotel din Kiev, iar dupa discutii si schimburi de date, cei de la Ambasada noastra si a Portugaliei ne-au ajutat sa ajungem cu masinile lor la hotelul nostru (30km). A doua zi la pranz am primit rezervarile de la firma si am zburat la Bucuresti via Viena.

Multumesc pentru ajutor tuturor si multa bafta celor care inca mai sunt in Libia.

Cateva sfaturi pentru cei care vor sa iasa din Libia:

1. Principala problema in evacuarea expatilor din Libia este de departe problema de logistica a diverselor companii de a asigura in totala siguranta transportul din zonele izolate din desert catre Tripoli (distante de ordinul sutelor km pana la peste 1500km – Libia e de 6 ori mai mare ca Romania).

Cel mai sigur mod este cel aerian – de unde si complicatele probleme de logistica si intarzierile.

Pentru cei care se incumeta sa plece cu masina, le recomand sa plece in convoi, sa circule numai ziua, ideal cu cat mai putine bagaje - prezenta unui laptop va poate intarzia cu orele, sa se inarmeze cu multa rabdare mai ales la multele puncte de control din zona guvernamentala, etc.

2. Urmatoarea problema este ajungi in siguranta in zona aeroportului international Tripoli, de obicei traversand orasul.

Nu circulati noaptea !!! Tineti pasaportul la vedere. Nu folositi in mod ostentativ gadgeturile, nu fotografiati!!!

In zona aeroportului nu o luati spre intrarile principale. Tineti stanga cat mai mult pe langa parcare spre latura din stanga a aeroportului.

Imediat langa coltul stang al cladirii aeroportului se vede cladirea VIP sau de protocol, cea cu stalpi albi de drapeluri in fata. Acolo, pe alee este locul unde puteti da de diverse grupuri de europeni si de reprezentanti ai ambasadelor. Nu fiti timizi, intrati in contact cu ei si plecati cu prima ocazie.

Pentru cei care sunt in aeroport: trebuie sa va duceti in zona de intrare din acelasi colt stang al aeroportului, mergeti tot inainte de-a lungul laturii stangi, pana in zona dintre “moschee” (2 camere de rugaciune) si buticul cu ziare si suveniruri – cei de la ambasade ii spun Humanitarian Zone. Aici cautati grupuri de europeni si ramaneti cu ei pentru ca zona e mai libera si este vizitata zilnic de reprezentantii ambasadelor.

3. Pentru parasirea cat mai rapida a teritoriului Libiei trebuie sa contactati ambasada Romaniei in Tripoli sau alta ambasada europeana.

Folositi logistica ambasadelor europene pentru ca ei se cunosc, au informatii cu listele si programul curselor europene si sunt in legatura permanenta intre ei.

Nu incercati sa plecati cu bilet sau rezervare de la compania voastra pentru ca este o nebunie sa credeti ca veti reusi, pe langa faptul ca riscati sa fiti ranit sau furat.

In drum spre imbarcare este foarte usor sa va pierdeti de grup - nu pierdeti din ochi grupul.

Ambasada Romaniei in Tripoli:

+218 21 361 52 95, +218 21 361 29 12 din Romania

021 361 52 95, 021 361 29 12 din Tripoli

Bafta!

F.A."