Dupa un prim val de revolte populare in Orientul Mijlociu, asistam la intensificarea miscarilor de strada in locuri pe care personal nu le-am vazut candidate principale la asemenea revolte – Libia siBahrain. In Yemen manifestatiile continua si ciocnirile intre gruparile de manifestanti pro si contra guvenului au schimbat traditionalalele ciocniri cu fortele de ordine ale guvernului.
Bineinteles ca exista un numitor comun intre toate aceste revolte, el este insa extrem de minor, avand in vedere ca o mare parte dintre aceste miscari populare au un caracter local extrem de pronuntat. Numitorul comun nu este in nici un caz cel promovat in vest de mass-media, preponderent occidentala, lipsa de democratie. Majoritatea populatiilor in cauza au viziuni extrem de diferite de cele occidentale despre felul in care ar trebui sa arate o democratie si care ar fi rolul statului in jocul politic si administrarea tarii. Intr-un fel sau altul, majoritatile absolute din aceste tari vad statul in felul in care multi dintre compatriotii nostri il vad. Statul trebuie sa asigure locuri de munca, sa construiasca locuinte ieftine si sa aiba grija ca alimentele de baza sa fie accesibile maselor populare, indiferent de realitatile economice pe piata mondiala sau care ar fi resursele locale pentru asigurarea acestor doleante. Deci democratia-liberala si economia de piata nici macar nu pot fi privite cu simpatie acolo.
Numitorul comun este mizeria, coruptia si lipsa de legatura, limbaj si comportament intre conducerilegerontocraticedin statele respective. Autocratul suprem in Egipt avea peste 80 de ani, cand media de varsta a populatiei este de 22 de ani. In Tunisia diferenta a fost de 65 fata de 24, in Algeria de 67 fata de 23, in Yemen 63 fata de 18. Puteti vedea in graficul alaturat situatia globala, conform unui studiu facut de The Economist. Un ultim element care a dezvoltat aceste revolte a fost reprezentat de relatarile televiziunilor internationale si noile cai de comunicare prin telefonia mobila, retele sociale si blogurile cu rezidenta pe Internet. “Oameni buni, nu ne este bine – iesiti in strada” si au iesit. Si-au gonit dictatorii facand loc pentru altii, care negresit vor veni calare pe promisiuni imposibil de respectat.
Am sa incerc sa analizez situatia din Bahrain. Bahrainul este un regat minuscul, care cuprinde un arhipelag format din 33 de insule din sudul Golfului Persic. Regatul are o suprafată totală de 665 km, insula principala purtand numele statului – Bahrain. Manama este capitala regatului si cel mai mare oras al lui. Bahrainul a fost protectorat britanic din 1861 până în 1971, când si-a câstigat independenta. Populatia regatului atinge cifra de 1.2 milioane de locuitori; din ei aproape jumatate rezidenti straini si naturalizati in regat, partial deveniti cetateni. Multi dintre ei lucreaza in teritoriu sau sunt angajatii bazelor maritime anglo-americane din arhipelag. Cifrele oficiale vorbesc de 62.4% baharinieni si 37,6 naturalizati, posibile cosmetizari ale acestor cifre.
Rezervele de petrol din aceste insule au fost descoperite in 1932 si au fost exploatate la maximum de companiile petroliere britanice. Rezervele de petrol ale Bahrainului sunt astazi pe cale de epuizare. Estimările apreciază că exploatarea petrolului emiratului va continua inca doua sau trei decenii pana la epuizarea lor totala. In ultimul deceniu a început restructurarea economiei; accentul este pus pe dezvoltarea de noi ramuri industriale, atragerea de investitori străini datorită dezvoltarii unor servicii financiare off-shore, turism, comert regional, desalinizarea apei de mare pentru dezvoltarea unei agriculturi moderne. Problema principala a Bahrainului nu este neaparat sociala ci religioasa. Dinastia Al-Khalifa guverneaza Bahrainul neintrerupt din anul 1783, cand Bahrainul a reusit sa-i alunge pe persanii care au detinut controlul acestui teritoriu. Actualul rege al Bahrainului, Hamad ibn Isa Al Khalifa, a devenit Emir in anul 1999 si s-a proclamat rege in 2002.
Guvernul Bahrainului este format aproape in totalitate de membri ai casei regale sau apropiati. Premierul este unchiul suveranului Khalifah ibn Sulman al-Khalifa si conduce treburile tarii din anul 1971, anul independentei statului. Lucrurile nu ar fi iesite din comun daca aceasta dinastie care a alungat persanii in secolul al XVIII-lea nu ar fi fost sunita si o mare parte din poporul din arhipelag nu ar fi shiita. Al-Khalifa sunt istoric conducatorii a doua triburi, Aniza si Utub, ambele originare din nordul Kuwaitului, de fapt din Irak. Respectiv proportiile dintre musulmanii suniţi, care sunt de fapt elita tarii (20%) si majoritatea locuitorilor şiiţi (80%) genereaza multe din nelinistile actuale. Şiiţii considerandu-se discriminati, desi ei sunt majoritari.
Problemele actuale si revolta populara au mai putin legatura cu lipsa de democratie sau libertate si mai mult cu problemele si discrepantele adevarate sau inchipuite de ordin religios.
Problemele Bahrainilor:
1.Sentimentul obiectiv si subiectiv de discriminare economica, avand la baza apartenenta religioasa;
2.Populatia de origine persana, numita Ajam, de ordinul a zeci mii (nu exista numar oficial), care vede in Iran tara lor si doresc o unire cu Iranul.
3.Probleme structurale ale populatiei in regat. Relatia dintre numarul femeilor si al barbatilor (varstele 30-50) genereaza faptul ca o parte din barbati nu se pot casatori, avand in vedere si poligamia, care de facto inlatura sansele multora (in special celor saraci) sa-si intemeieze o familie;
4.Nivelul de trai mult mai ridicat la vecinii din golf (cam 20-40%);
5.Antipatia profunda fata de casa regala Al-Khalifa.
Influente externe:
1.Iranienii vad in Bahrain teritoriul pierdut care face parte din Iran si fac tot posibilul de a alimenta instabilitatea tarii.
2.Majoritatea şiita vede in Iran tutorele religios legitim.
3.Faptul ca populatia Tunisiana si Egipteana a reusit o rasturnare ii indeamna pe revoltati sa-si continuue protestele.
Probleme internationale.
1.O rasturnare in Bahrain favorizeaza net Iranul. Posesia de baze militare in acest arhipelag ar putea prejudicia grav posibilitatea apararii stramtorii Hormuz.
2.Statele Unite detin in Bahrain baze militare, care asigura flancul sud-estic al trupelor americane in Peninsula Araba, Kuwait si Irak. Tot in Bahrain isi are sediul si comandamentul militar al Flotei a V-a a marinei americane si comandamentul flotei aliate anglo-americane.
Revolta bahrainilor a generat pana astazi 24 de morti si aproape 100 de raniti si va continua pana cand va fi innabusita, probabil cu mult mai multe victime.Nu cred ca se va ajunge la schimbari majore sau prabusirea monarhiei Al Khalifa.
Note, bibliografie si citate:
Middle East Review of International Affairs, Rebellion in Bahrain, March 1999
The Wall Street Journal –Death Toll Mounts in Gulf
CIA WorldFactbook –Chiefs of State of Foreign Governments
United States Fifth Fleet – (NSA Jafeir – Bahrain)
