Aproximativ 5.500 de mineri, dintre cei 19.000 de la SNLO si de la complexurile energetice Rovinari, Turceni si Craiova, ar putea intra in somaj tehnic in urmatorii doi ani, a declarat, luni, Ioan Pisc, vicepresedintele Blocului National Sindical, potrivit Mediafax. Sindicalistii au propus la discutiile cu ministrul Muncii, Ioan Botis, ca in cadrul programului de restructurare a minelor sa se recurga la intrarea in somaj tehnic a unui numar de mineri, timp de 24 de luni, in urmatorii doi ani.

Ioan Pisc a explicat ca in acest fel ar fi reduse costurile, iar oamenii ar ramane in continuare la dispozitia complexurilor energetice, pentru cazurile in care acestea isi maresc activitatea.

Potrivit propunerilor facute de sindicalisti, minerii care vor indeplini conditiile de pensionare in 2013 vor beneficia de somaj tehnic pana atunci si vor primi plati compensatorii, iar cei care nu sunt in situatia de a putea fi pensionati vor primi somaj tehnic si diferenta de plati compensatorii.

Vicepresedintele BNS a precizat ca ministrul Muncii a agreat ideea trimiterii oamenilor in somaj tehnic, dar a nu a fost de acord cu asigurarea a 75% din salariu si a sporului de vechime, asa cum prevede somajul tehnic, timp de doi ani, intrucat perioada ar fi prea mare si ar putea crea un precedent.

Ioan Pisc a mai spus ca trimiterea oamenilor in somaj tehnic ar trebui sa inceapa de la 1 martie, dar acest lucru depinde si de cat de repede se finalizeaza discutiile cu Ministerul Muncii pentru a stabili conditiile si criteriile dupa care oamenii vor fi trimisi in somaj tehnic.

Liderul Ligii Sindicatelor Minerilor din Valea Jiului, Zoltan Lacatas, a declarat, la finalul discutiilor de la Ministerul Muncii, ca ministrul Ioan Botis a vorbit si despre programe de reconversie profesionala, insa sindicalistii au atras atentia ca acestea sunt ineficiente in lipsa unor programe care sa vizeze crearea de locuri de munca. Lacatas a precizat ca pentru minerii trimisi in somaj tehnic sau disponibilizati ar putea fi gasite locuri de munca alternative in haldele de steril (pentru ecologizarea zonei) sau in constructii hidroenergetice.

In cadrul intalnirii de luni s-a mai stabilit formarea unei comisii din reprezentanti ai Ministerului Muncii si ai sindicatelor care sa analizeze toate posibilitatile luate in calcul, o decizie finala in acest sens putand fi luata vineri, cand a fost stabilita o noua intalnire.

Pe 10 februarie, ministrul Economiei, Ion Ariton, conducerea CNH si sindicatele din Valea Jiului au incheiat un protocol care prevede asigurarea finantarii pentru continuarea activitatii miniere in Valea Jiului si gasirea de solutii pentru rezolvarea problemei arieratelor CNH.

Protocolul prevede, de asemenea, reorganizarea activitatii miniere din Valea Jiului in vederea continuarii extractiei huilei in conditiile stabilite de UE si in perspectiva formarii celor doua companii energetice nationale, precum si asigurarea conditiilor pentru crearea de noi locuri de munca, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Situatia minerilor din Valea Jiului se afla in discutie de mai multe luni, Ministerul Economiei, reprezentatii CNH si sindicalistii din minerit cautand solutii pentru implementarea unui program care sa stabileasca in ce conditii se va face exploatarea huilei in Valea Jiului.

La inceputul lunii februarie, ministrul Economiei declara ca a discutat cu delegatia FMI un program de restructurare a CNH si s-a convenit ca patru din cele sapte mine sa ramana viabile, iar trei sa intre in proces de inchidere pana in 2018, cu subventie de la bugetul de stat.

La randul sau, seful misiunii de evaluare, Jeffrey Franks, afirma ca FMI doreste ca minele viabile sa fie separate de cele neproductive, iar pierderile acestora sa fie minimizate, ceea ce ar putea presupune inchiderea unor unitati inainte de 2018, termenul limita acceptat de Comisia Europeana.