Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, a declarat, joi seara, la TVR, ca, in situatiile in care se fac presiuni politice asupra magistratilor, Consiliul Superior al Magistraturii si ministrul Justitiei ar trebui sa intervina rapid si ferm intrucat acestia au nevoie de protectie, potrivit Agerpres.

Daniel MorarFoto: AGERPRES

Daniel Morar a sustinut ca aceste doua institutii au avut reactie intarziata in cazul de la Pitesti, cand "magistratul respectiv a fost linsat in direct la televiziuni". Potrivit sefului DNA, in astfel de situatii exista un efect imediat asupra procurorilor si judecatorilor.

"Categoric ca exista acest efect si, de aceea, in asemenea situatii se impune interventia CSM si a ministrului de Justitie, o interventie care sa vina imediat, nu dupa patru zile, o interventie care sa fie cat se poate de clara in apararea magistratului si ferma! Nu e posibil sa vina un comunicat al CSM-ului care nu stim la ce se refera, care vorbeste de niste dezbateri, cand magistratul respectiv a fost linsat in direct la televiziuni", a afirmat Morar.

El a subliniat ca magistratul are nevoie de protectie in acel moment si ca, potrivit Constitutiei, CSM este garantul independentei Justitiei.

"Degeaba vine cu un comunicat foarte usor, nu stim la ce se refera. De asemenea, Ministerul Justitiei trebuie sa intervina in astfel de momente, pentru ca asemenea manifestari publice trezesc un sentiment, trezesc o teama, au un anumit efect inhibitor fata de magistratul care face acte procedurale, care face o ancheta, care judeca", a sustinut seful DNA.

Daniel Morar a spus ca nu stie cum sa explice lipsa de reactie in acest caz, intrucat chiar daca membrii CSM sunt la inceput de mandat ei traiesc in acest sistem.

"Situatii de genul acesta cu presiuni ale oamenilor politici asupra magistratilor au mai existat si CSM a reactionat probabil uneori mai repede. Acum a fost un comunicat foarte timid. Noi am fi asteptat si de la MJ. Sigur, a aparat doar dupa patru sau cinci zile, or magistratul implicat intr-o asemenea investigatie timorat, amenintat are nevoie de protectie in acele momente, nu dupa patru zile cand nu mai e pe ordinea de zi", a completat el.

Potrivit lui Morar, la DNA nu au existat insa cazuri de procurori care sa fi suferit depresii puternice sau sa iasa din sistem din cauza presiunilor.

"Este posibil sa fie, dar nu la DNA. In general, oamenii care lucreaza la DNA sunt destul de puternici si chiar daca primesc amenintari stiu ce au de facut", a explicat el.

Seful DNA a sustinut ca cea mai mare problema cu care se confrunta procurorii anticoruptie este sistemul de imunitate.

"Categoric, sistemul de imunitate reprezinta o piedica pe care nu o putem depasi. Celelalte sunt dificultatile comune ale unui dosar, dificultati date de complexitatea dosarelor, de pozitia publica sau politica a celui cercetat sau de presiunea pe care o face un partid politic care isi apara membrii sau colegii unui om politic cercetat", a afirmat Morar.

UPDATE CSM: Am reactionat cu respectarea principiilor proportionalitatii si gradualitatii

In replica, CSM sustine ca "a reactionat in cazul de la Arges cu respectarea principiilor proportionalitatii si gradualitatii raportate la evolutia acuzelor publice legate de instanta si magistratii argeseni".

"Prima reactie a Consiliului a fost comunicata a doua zi ( comunicat CSM din 28 ianuarie 2011), dupa lansarea informatiilor eronate referitoare la doamna judecator Ioana Mihaela Neacsa", precizeaza CSM, intr-un comunicat de presa.

In paralel - si anterior solicitarii Ministerului Justitiei - Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara pentru verificari specifice, adauga CSM.