Chestorul-sef Marian Tutilescu, seful Departamentului Schengen din Ministerul Administratiei si Internelor, a declarat, joi, ca actiuni precum cea de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret vor continua, transmite Agerpres. Aproape 80 de politisti de frontiera si vamesi au fost retinuti joi dimineata in Vama Siret, pentru trafic de tigari si luare de mita.

"Contrabanda cu tigari afecteaza in special Romania, bugetul tarii. Este in primul rand interesul nostru si nu vreau sa fie privita ca o incercare de a demonstra ceva partenerilor straini", a afirmat, intr-o conferinta de presa, Tutilescu.

El a aratat ca actiunea de azi face parte din planul de masuri dispus la nivelul MAI pentru eficientizarea actiunilor de prevenire si combatere a faptelor de coruptie in randul personalului.

"Ma astept ca partenerii externi ai Romaniei sa interpreteze corect actiunea de la Siret, dar ma astept si la interpretari in sensul atragerii atentiei asupra nivelului crescut de coruptie din Romania", a mai spus Tutilescu.

Ofiterii Directiei Generale Anticoruptie, alaturi de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, au efectuat, joi dimineata, mai multe perchezitii in judetul Suceava, intr-o actiune care a vizat lucratori de la Vama Siret suspectati de inlesnirea traficului cu tigari la PTF Siret.

Persoanele implicate in cazul de coruptie de la Punctul de Trecere al Frontierei Siret urmeaza sa fie aduse la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucuresti pentru audieri.

Printre politistii si vamesii acuzati de fapte de coruptie care vor fi adusi in Capitala pentru audieri se numara si seful PTF Siret.