Administratia Prezidentiala a lansat pe SEAP o cerere de oferta pentru achizitia de flori taiate si coroane de flori pentru anul 2011, cu o valoare estimata totala de 56.451,62 de lei, anunta Mediafax.

Conform anuntului, valoarea estimata este de 43.548,39 lei pentru flori taiate si de 12.903,23 pentru coroane de flori.

Licitatia electronica va avea loc intre 4 ianuarie, ora 14.00, si 5 ianuarie, ora 14.00, iar criteriul de atribuire va fi pretul cel mai scazut.

Obiectul contractului il constituie procurarea florilor necesare pentru realizarea buchetelor, cosurilor si aranjamentelor florale decorative, a coroanelor si jerbelor necesare la comemorari si alte evenimente.