Judecatoarea Georgeta Buliga, magistrat la Curtea de Apel Iasi, Sectia Civila, a fost trimisa in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru luare de mita si trafic de influenta. In acelasi dosar a mai fost trimis in judecata si Liviu Popescu, pentru dare de mita si cumparare de influenta, anunta DNA, intr-un comunicat de presa.

In prezent, Georgeta Buliga este arestata preventiv.

La sfarsitul lunii februarie 2010 - inceputul lunii martie 2010, Georgeta Buliga, judecator la Curtea de Apel Iasi, a pretins si primit de la Liviu Popescu suma de 4.000 euro, sustinand ca banii sunt pentru colegele sale de complet, judecatoare la aceeasi curte de apel.

Cu aceeasi ocazie, ea a pretins si o suma pentru sine, al carei cuantum nu l-a precizat. Banii au fost pretinsi si primiti pentru ca Liviu Popescu sa obtina o solutie favorabila intr-un recurs la un proces de divort.

Georgeta Buliga si celelalte doua judecatoare faceau parte din completul investit cu solutionarea acestui dosar ce viza, in principal, un apartament in municipiul Iasi, un teren in judetul Iasi si doua autoturisme.

In conditiile in care Judecatoria Iasi si Tribunalul Iasi constatasera ca fosta sotie a lui Liviu Popescu avusese o contributie de 90% in dobandirea bunurilor comune si ii fusesera atribuite o mare parte din acestea, la data de 12 martie 2010, completul din care facea parte Georgeta Buliga a modificat in tot aceste hotarari, dand castig de cauza lui Liviu Popescu.

Dupa pronuntarea acestei decizii, Georgeta Buliga i-a mai cerut lui Liviu Popescu inca 1.000 euro, sustinand ca banii sunt pentru una dintre membrele completului de judecata.

In 26 noiembrie 2010, Liviu Popescu i-a dat inculpatei 1.000 de euro, magistratul Buliga Georgeta a acceptat o alta suma, 3.000 euro, care i s-ar cuveni ei pentru "ajutorul" dat in obtinerea unei hotarari favorabile.

In 27 noiembrie 2010, Georgeta Buliga a primit suma de 3.000 de euro, constatandu-se savarsirea infractiunii flagrante.

Prin hotararea din 27 noiembrie 2010, Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru judecatori a incuviintat luarea masurii preventive a arestarii fata de magistratul judecator Georgeta Buliga.

In 28 noiembrie 2010, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acesteia pe o perioada de 24 de ore, iar la data de 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti a dispus arestarea preventiva a Georgetei Buliga pe o perioada de 29 de zile.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Curtea de Apel Bacau, instanta desemnata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in urma cererii de desemnare a altei instante pentru judecarea cauzei, formulata de procurorii anticoruptie, in baza art. 61 indice 1 din Cpp.