Premierul Emil Boc a inaugurat miercuri, de Ziua Nationala, 20 de kilometri de sosea pe tronsonul Chitila-Voluntari al centurii de nord a Bucurestiului.

"Este 1 Decembrie si, asa cum am promis, Centura Chitila-Voluntari practic astazi este data in folosinta. Cei 20 de km din centura Bucurestiului vor sta la dizpozitia bucurestenilor si nu numai, pentru a usura traficul pe aceasta portiune. Este un prim pas important in vederea finalizarii centurii Capitalei si lucrarile evident vor continua si anul viitor. 116 km de autostrada sau de drumuri de regim de autostrada au fost facuti in doi ani: 54 km Autostrada Transilvania, 20 km la Bucuresti Chitila-Voluntari, 14 km centura Ploiestiului, 14 km centura Timisoarei, 14 km centura Sibiului in regim de autostrada, deci o medie de aproximativ 58 de km de autostrada pe an in 2009 si in 2010, ceea ce arata ca se poate in Romania sa se faca si autostrazi sau drumuri in regim de autostrada, daca este o prioritizare a investitiilor", a declarat premierul, citat de Agerpres.

El a spus ca nu este multumit, din cauza ca centura nu este finalizata si a sustinut ca aceasta ar fi putut fi terminata "mai repede cu 10 ani".

"Noi am dat azi 20 de km in folosinta si sunt direct interesat ca in 2011 si 2012 sa finalizam capetele de centura care fac legatura cu A1 si A2. Adica atunci cand vii din Pitesti, sa poti intra pe centura Bucurestiului pentru a merge pe A2 spre Constanta fara a fi nevoit sa mai treci prin aglomerarile care astazi sunt, din nefericire, in vigoare. Capetele de autostrada - e vorba de aproximativ 20 de km - sunt prioritatea majora pentru Guvern pentru a da Bucurestiului conectarea cu autostrada A1 si A2 si dupa aceea inelul de circulatie al Bucurestiului. Eu propun ca inelul de circulatie al Bucurestiului, care reprezinta o centura de 100 de km, sa fie facut in profil de autostrada si sa fie facut in parteneriat public privat", a adaugat Emil Boc.

Premierul a mai declarat ca Executivul a demonstrat "ca stie" sa directioneze banii spre investitii si spre dezvoltare si a sustinut ca tot efortul pe care romanii il fac de a cheltui atat cat produc este pentru ca Romania sa aiba mai multi bani pentru dezvoltare.

"Tot efortul pe care romanii il fac astfel ca sa cheltuim atat cat producem este pentru a avea mai multi bani pentru dezvoltarea acestei tari. Daca vom da mai multi bani pentru dezvoltare, o vom duce mai bine in viitor, daca vom face din banii tari doar pomeni electorale, asa cum s-a facut in 2008, tara nu se va dezvolta", a spus Boc.

El a mai afirmat ca in ciuda crizei si a conditiilor "grele" in ultimii doi ani au fost dati in folosinta 116 km de autostrada sau de drumuri in regim de autostrada in Romania, lucru care va continua si anul viitor. Potrivit premierului, investitia in infrastructura reprezinta o prioritate pentru Romania si duce la modernizare.

El a precizat ca tot miercuri va inaugura Centura Sibiului, care face parte din autostrada de pe Coridorul 4 - Nadlac-Constanta, un drum "important, care va lega practic Romania dintr-o parte in alta".