Politia ungara a impuscat mortal un cetatean roman in varsta de 41 de ani si a retinut alti doi suspecti, dupa ce acestia ar fi jefuit o banca in Budapesta vineri dupa-amiaza, potrivit site-ului Caboodle.hu.

Un trecator a chemat politia dupa ce a vazut trei barbati inarmati cu pistoale-mitraliera intrand in banca. Hotii au iesit cu 2,8 milioane de forinti (circa 10.000 de euro), dar politia a ajuns rapid la fata locului, dupa ce un angajat al bancii a apasat butonul de alarma.

Banii au fost gasiti langa trupul romanului.

Cetateanul ungar, in varsta de 32 de ani, prins la fata locului, a dat numele si celui de-al treilea, care a fost retinut duminica. Potrivit sefului politiei, cei trei ar fi jefuit cel mai probabil aceeasi banca anul trecut, luand atunci 9 milioane de forinti (circa 32.000 de euro).

Hotii au deschis focul asupra ofiterilor, acestia fiind nevoiti sa traga la randul lor, informeaza autoritatile.