Liderii de sindicat Vasile Marica fostul presedinte al Aliantei Bugetarilor "Sed Lex" si Iacob Baciu CSDR au explicat pentru HotNews.ro cum au ajuns la veniturile de zeci de mii de lei. Marica a explicat ca salariul lui a fost votat de membrii de sindicat si ca atunci cand acestia luau stimulente i-a crescut si lui venitul. Iacob Baciu presedintele CSDR a explicat ca salariul sau a fost votat in functie de veniturile incasate de sindicat si ca i se pare justificat in conditiile in care munceste 24 de ore din 24.

  • Iacob Baciu: sindicatul mi-a stabilit un venit echivalent cu salariul unui ministru

Vasile Marica presedinte al Sindicatului National Vamal Unirea: masina noua in 2010, doua imobile si 7.400 salariu de sindicalist. Declara ca detine un teren de 500 de metri patrati in Otopeni, un apartament de 98 de metri patrati in Bucuresti si o casa in Otopeni cumparata in 2008. Si-a cumparat in 2010 un Volkswagen Golf si mai conduce Toyota Yaris. Mai declara un credit de 150.000 de euro contractat in 2008. Din activitatea sindicala a castigat 88.950 lei: 44.436 de la Sindicatul Vamal Unirea si 44.514 de la Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante. Venitul lunar castigat in 2009 fiind de peste 7.400 de lei la care se adauga si salariul sotiei aproape 6.000 de lei lunar (71.813 lei venit anual 2009)

AUDIO Iata ce a declarat Vasile Marica despre veniturile sale:

Descarca fisierul audio in format MP3

  • Veniturile s-au stabilit prin Consiliul National si in Adunarea generala. Salariul meu este de 30 de milioane restul sunt venituri. Daca ei au luat 1,5 % la venituri am luat si eu procent si atunci s-a dublat salariul. Banii vin numai din cotizatiile membrilor de sindicat.
  • Eu nu mai trebuie sa justific salariul in fata membrilor de sindicat pentru ca ei mi-au votat salariul. Pentru ce sa mai justific. Eu sunt in regula nu am nici o problema. Ei au mi-au votat un salariu fix si un venit mobil.  Care-i problema?
  • Daca statul roman tine pe toata lumea in saracie pentru a domnia colegii mei au spus: domle' sa il platim sa fie in regula pentru noi ca sa poa' sa ne reprezinte. Daca in Romania venitul mediu este de 9000 de euro si tii un doctor cu 400 de euro inseamna ca undeva diferenta asta mare se fura undeva.  Oamenii nu au fost de acord sa ma lasa in bataia vantului sa fiu negociabil de altii ci sa fiu pentru ei.
  • Acum am veniturile diminuate. Cele din declaratie sunt pe anul trecut. Mi-am diminuat veniturile cu cat s-a diminuata cu 25%. Atunci cand nu s-au luat stimulente nici eu nu am mai luat venituri sumplimentare. Cand ei nu au luat al 13-lea salariu nici eu nu am luat al 13-lea salariu.
  • Eu nu mi-am ascuns veniturile. Am castiat si sapte milioane si acuma castig foarte mult. Dumneavoastra mergeti pe conceptia ca am ceva de ascuns. Ca daca esti mai instarit esti si necinstit. Nu e asa. Nu tin la functia asta. De aia mi-am si depus mandatul. Nu veniturile sunt problema mea. Problema mea este sa ii reprezint corect. Si daca ii reprezint corect si ei au trait corect. Jumatate din cei pe care ii reprezint sunt in regula.
  • Toata lumea trebuie sa se orienteze pentru un trai bun nu unii sa fure si sa dea salarii mici.

Baciu Iacob presedinte Confedertia Sindicatelor Democratice din Romania: 10 terenuri, venit lunar de 10.000 de lei, 5.000 de lei de la sindicat. Are in proprietate sapte terenuri agricole, trei terenuri intravilane, 800 de metri patrati de luciu de apa si o casa. Raporteaza un credit la banca de 41.000 de euro. Sustine ca castigat anul trecut 58.704 lei din activitatea sindicala, adica aproape 5.000 de lei lunar. La aceste venituri se adauga 14.383 lei, membru CA al Sind Romania SRL, 11.183 membru CES si 46.069 lei vicepresedinte CNAS. In total un venit anual de peste 130.000 de lei, adica un venit lunar de peste 10.000 de lei.

AUDIO Iata ce declara Baciu Iacob despre veniturile sale:

Descarca fisierul audio in format MP3

  • Inca de la constituire s-a stabilit o grila cu coeficienti de la 1 la 9. Si in raport de veniturile confederatiei, poate sa ajunga de la minus, ca a fost un an de zile cand n-am luat salariu, pana la maximum si totul se raporteaza la veniturile din cotizatii.
  • Pentru ca au fost ani cand n-am luat bani, ca sa fiu foarte direct. Si totul merge in raport de bugetul care e si grila asta e aprobata pentru ca in momentul in care s-a constituit Confederatia s-a plecat cu coeficientul maxim echivalent cu salariul unui ministru si, bineinteles, cu minim - salariul minim sau deloc, daca nu ai bani.
  • Intamplarea face ca, dupa atatia ani de zile, incet-incet s-au echilibrat lucrurile in cadrul confederatiei, pentru ca la 600.000 de membri asta e situatia. Si anul trecut asta a fost reala si am publicat-o ca sa stie o tara intreaga si o lume intreaga. Nu am stabilit eu de unul singur sau cu ceilalti colegi, pentru ca eu realizez ca nu sunt numai eu. Pentru ca cei care au declarat le putem vedea la toti din biroul operativ al Confederatiei.
  • Din baza se incaseaza 1% si catre Confederatie platesc de la sindicatul de baza 5% din 100% si federatiile la fel catre confederatie. De fapt uniunile si federatiile platesc 5% din suma incasata. Sindicatele de baza incaseaza 1% din salariul de incadrare.
  • Pe munca pe care o ai de 24 de ore din 24 eu zic ca e foarte justificat. Vi se pare normal ca Isarescu sa aiba salariul care-l are?  Noi sa lucram de gratis pentru toti patronii astia care peste noapte in 20 de ani au ajuns mari miliardari. Salariatii pe care ii reprezint lucreaza la patron si la stat. Eu pe aia ii reprezint. Eu nu ma pot duce sa ma intalnesc cu aia cu salariu de muncitor necalificat.   

Lista veniturilor liderilor de sindicat:

  • Dumitru Costin presedintele Blocului National Sindical: a castigat anul trecut 239.000 de lei, 20 000 de lei luna,  13.000 de lei salariu de sindicalist si 3.000 de lei lunar de la trustul Realitatea plus alte venituri.
  • Musoiu Valentin prim-vicepresedinte Federatia Sindicatelor Gaz-Romania: credit de 300.000 de lei si venit lunar de 9.000 de lei.
  • Tancau Petrea Petre presedinte Federatia Nationala a Sindicatelor din Chimie si Petrochimie: 188.000 de euro in banca si 14.700 de lei venit lunar.tt
  • Ivascu Minel secretar general BNS: venit lunar de 9.500 de lei si 34.000 de euro in conturi.
  • Fisc Scradeanu Ion, presedinte Federatia Sindicatelor Libere si Independente Energetica si prim-vicepresedinte BNS: venit lunar de 7.000 de lei si 166.000 de lei in conturi.
  • Enache Steluta director economic BNS: venit anual de 140.000 de lei si 11.700 lei venit lunar.

Vezi aici averile si veniturile complete ale sindicalistilor