Presedintele Traian Basescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by ca nu va promulga legile privind TVA redusa la alimente si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

"Guvernul nu cauta solutii pentru compensarea veniturilor care nu s-ar incasa prin aplicarea TVA redusa la alimente sau neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, pentru ca FMI nu le ia in calcul. Cei de la FMI au primit asigurari de la presedintele tarii ca ambele legi nu vor fi promulgate si vor fi retrimise Parlamentului", au spus sursele citate.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, martea trecuta, doua proiecte de lege care prevad aplicarea unei TVA de 5% la alimentele de baza, respectiv neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, declara, vineri, ca a discutat deja cu presedintele Traian Basescu despre problema "votului accidental" din Camera Deputatilor si considera ca seful statului "va lua masuri in acest sens".

Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni, intr-o declaratie de presa, ca nu a primit deocamdata, de la Parlament, cele doua legi, insa atunci cand acestea vor ajunge la Cotroceni pentru promulgare, "mizati pe o atitudine si actiune a presedintelui Romaniei in acord cu interesul national, nu pe o atitudine demagogica sau de natura sa-i pacaleasca pe romani".