Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis, miercuri seara, o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) in cazul senatorului Catalin Voicu, dar, potrivit Legii nr. 177/2010 din 28.09.2010, procesele in care se admit astfel de exceptii nu se mai suspenda, informeaza Agerpres.

ICCJ a admis cererea de sesizare a CCR privind exceptia de neconstitutionalitate a OUG nr. 43/2002 astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 134/2005, a legii nr. 54/2006 si a dispozitiilor art.87 din legea nr. 304/2004.

Avocatul Ion Cazacu, care il reprezinta pe Catalin Voicu, a ridicat, la termenul din 6 octombrie, o serie de exceptii de neconstitutionalitate, printre care si aceea privind activitatea Directiei Nationale Anticoruptie, care "printr-o ordonanta, a fost transformata intr-o institutie care nu este supusa niciunui fel de control, iar modul in care sunt numiti procurorii la acest Parchet, care nu functioneaza pe langa nicio instanta, este abuziv".

Potrivit Legii nr. 177/2010 din 28/09/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, alineatul (5) al articolului 29, se abroga. Alineatul 5 prevedea suspendarea procesului pana la o pronuntare a judecatorilor CCR cu privire la exceptia considerata ca posibil admisibila de catre ICCJ.

Completul de noua judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a decis, miercuri seara, mentinerea in stare de arest preventiv a senatorului Catalin Voicu, trimis in judecata pentru fapte de coruptie, alaturi de fostul judecator Florin Costiniu si de oamenii de afaceri Marius Locic si Costel Casuneanu.

Completul de noua judecatori a respins recursul avocatilor lui Catalin Voicu la decizia prin care Sectia penala a ICCJ a constatat, pe 6 octombrie, legalitatea masurii arestarii preventive a senatorului si a respins, de asemenea, cererea de eliberare conditionata sub control judiciar formulata de avocatii lui Voicu.

ICCJ a mai respins, pe 6 octombrie, cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligatia de a nu parasi tara de catre Catalin Voicu si l-a obligat pe acesta la plata a 200 de lei cheltuieli judiciare. Decizia ICCJ poate fi atacata cu recurs in 24 de ore.

Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a senatorului Catalin Voicu, acuzat de doua fapte de trafic de influenta in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie, in forma continuata.

In acelasi dosar, au fost trimisi in judecata: Florin Costiniu, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, fost presedinte al Sectiei civile si de proprietate intelectuala din cadrul ICCJ, acesta fiind deferit justitiei pentru complicitate la trafic de influenta; Costel Casuneanu, asociat la SC PA&CO International SRL Bacau, pentru cumparare de influenta, in forma continuata; Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii in legatura cu fapte de coruptie, toate in forma continuata.