Zece elevi de clasele a III-a si a IV-a de la scoala din comuna constanteana Piatra au prezentat, vineri, simptome de toxiinfectie alimentara, la scurt timp dupa ce au mancat produsele primite in cadrul programului guvernamental "Cornul si laptele", informeaza Mediafax.

"Deocamdata, acestea sunt singurele simptome prezentate de copii si nu a fost necesara transportarea lor la o unitate sanitara. Ne gandim ca ar putea fi vorba despre o toxiinfectie alimentara intrucat varsaturile au aparut la aproximativ o ora dupa ce au mancat laptele si cornul. O echipa de inspectori a directiei a plecat deja spre Piatra pentru a ancheta cazul, iar daca situatia o va impune copiii vor fi adusi la spital. Speram insa ca starea acestora sa ramana usoara", a precizat directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, Constantin Dina.

"Abia dupa ce probele vor fi analizate ne vom putea pronunta daca este cu adevarat vorba despre o toxiinfectie alimentara", a mai declarat Constantin Dina.

In ultima luna, s-au mai inregistrat doua cazuri similare, cand cateva zeci de elevi de la o scoala din municipiul Constanta si una din comuna Nicolae Balcescu au prezentat simptome de toxiinfectie alimentara, dar, la finalizarea anchetei epidemiologice, s-a stabilit ca, de fapt, cauza producerii celor doua evenimente epidemiologice a fost virala (Adenovirus), o infectie respiratorie insotita si de simptomatologie digestiva.