Dupa PSD, si liberalii anunta ca vor ataca la Curtea Constitutionala prevederile noii Legi a sistemului unitar de pensii, adoptata miercuri de Parlament. Anuntul a fost facut de liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, care a precizat ca demersul liberalilor este unul distinct fata de cel al social-democratilor, potrivit Agerpres.

  • "Cel mai probabil maine cred ca va fi gata sesizarea CCR cu privire la legea adoptata ieri in Camera Depuatilor. Maine o sa facem o prezentare mai pe larg. E un demers complet separat de cel al PSD", a afirmat fostul premier Calin Popescu Tariceanu.

Intrebat care sunt motivele pentru care PNL contesta legea privind sistemul unitar de pensii, Calin Popescu Tariceanu a explicat ca este vorba despre o serie de chestiuni legate de varsta de pensionare.

  • "Sa se inteleaga bine ca peste tot in lume exista doua sisteme de pensii care functioneaza in paralel. Un sistem de pensii sa ii zicem social, si unul privat, paralel, care ar trebui si in Romania sa ia amploare in asa fel incat presiunea pe buget sa fie cat mai mica si unde oamenii sa poata sa cotizeze in functie de posibilitatile pe care le au astfel incat si pensia, la atingerea varstei de pensionare, sa fie in raport cu ceea ce au cotizat. Sa nu mergem pe un sistem egalitarist care nu tine seama de contributiile diferentiate pe care unii le-au avut la sistemul de pensii, care duce la egalizare in jos si care mi se pare profund incorecta", a afirmat fostul premier.

Legea pensiilor a fost adoptata, miercuri seara, de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, dupa o sedinta-maraton de mai multe ore, in forma in care a fost promovata de Guvern si adoptata si de Senat. Legea a fost adoptata cu 170 de voturi pentru, 2 impotriva si 3 abtineri. In favoarea ei au votat deputatii PDL, UDMR si independentii, in timp ce deputatii PSD si PNL au parasit sala, in semn de protest fata de respingerea amendamentelor sustinute de ei - printre care s-au numarat cel privind varsta de pensionare de 63 de ani pentru femei si cresterea punctului de pensie.