Tribunalul Bucuresti a publicat motivatia judecatorului care a decis arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vintu, Ovidiu Turcan si Alexandru Stoian.

  • Vezi atasata motivarea

Pasaje semnificative din motivarea judecatorului:

  • Inculpatul Vintu Sorin Ovidiu alaturi de inculpatii Turcan Octavian si Stoian Alexandru, desi aflati sub puterea unor masuri preventive care le-au limitat dreptul de libera circulatie si cunoscand invinuirile care le sunt aduse, au conceput si aplicat un circuit complicat de comunicare cu condamnatul Nicolae Popa pentru a putea sa ingreuneze executarea pedepsei  - toate mesajele ajung foarte greu pentru ca se comunica prin viu grai intre cele doua capitale - in acelasi sens a se vedea si hartile relationale ale traficului posturilor telefonice interceptate.
  • Trebuie avuta in vedere notorietatea cazului FNI, acel sistem de acumulare a fondurilor banesti de la persoane fizice sau juridice, creat sub aparenta unui fond deschis de investitii, care in final a generat un grav prejudiciu atat sistemului financiar-bancar din Romania cat si unui numar foarte mare de persoane fizice, si gradul de pericol social al infractiunii comise de catre inculpati, care fac parte din categoria infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei. 
  • Urmarea socialmente periculoasa produsa datorita activitatilor derulate de inculpati pentru  zadarnicirea si ingreunarea  executarii pedepsei de catre acest condamnat o reprezinta afectarea increderii societatii in autoritatile judiciare. Asadar, pericolul social al faptelor de favorizarea infractorului se rasfrange asupra sistemului judiciar penal, care potrivit competentelor legale trebuie sa asigure efectivitate actului de justitie. Efectivitatea actului de justitie este asigurata numai  atunci cand vinovatul, persoana vinovata de comiterea unei infractiuni, executa pedeapsa stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva. Zadarnicirea, ingreunarea executarii pedepsei de 15 ani inchisoare aplicata condamnatului Popa Nicolae are autoritate de lucru judecat, dincolo de orice dubiu, pentru ca instanta de judecata a statuat ca este vinovat.
  • Analiza actelor probatorii ale cauzei demonstrează ca lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie avută în vedere rezonanţa acestor fapte îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei, la care se adaugă sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivităţii. Acestea sunt elemente de natură a naşte temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită.
  • Aceste fapte ale inculpatilor dobandesc un grad de pericol care se accentueaza intrucat, desi erau cercetati pentru favorizarea infractorului si se aflau sub obligatiile legale stabilite de organele judiciare inca din luna decembrie 2009, au continuat sa desfasoare activitati de sprijin material in favoarea condamnatului. Asadar, practic in paralel cu demersul desfasurat de autoritatile judiciare competente in scopul extradarii condamnatului POPA NICOLAE, inculpatii desfasurau actiuni de ingreunare a punerii in executare a unei hotarari judecatoresti definitive si executorii.
  • Cercetarea în stare de libertate a celor acuzaţi că sprijină material şi moral un condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni ce au generat prejudicii imense sutelor de mii de victime devin circumstanţe ce ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni.
  • În plus, în cauză, inculpaţii sunt cercetaţi de mai multe luni pentru aceste fapte şi li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi cu toate acestea au continuat să acorde ajutor condamnatului.
  • Incontestabil, măsura privării de libertate reprezintă o măsură extremă, dar la fel de incontestabil este şi faptul că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt de o gravitate extremă iar din actele cauzei rezultă că lăsarea lor în libertate ar avea urmări imediate şi indirecte asupra ordinii publice.
  • Folosirea in convorbirile telefonice de catre inculpati, care erau deja urmariti penal si stiau acest lucru, a unui limbaj direct si prin care acestia discuta deschis si detaliat despre activitati infractionale de favorizare a infractorului este oarecum surprinzatoare dar care ar putea fi explicata printr-o posibila subestimare a posibilitatilor tehnice de interceptare ale autoritatilor romane.
  • Desi metoda schimbarii terminalelor ar fi teoretic apta sa asigure evitarea alertarii autoritatilor penale, modalitatea la care inculpatii au apelat in concret lasa mult de dorit, intrucat inainte de schimbarea efectiva a terminalelor noile numere de telefon erau transmise prin mesaj sms tot pe telefoanele vechi, neridicandu-se astfel mari probleme in identificarea celor noi.
  • Inculpatii Sorin Ovidiu Vintu si Stoian Alexandru s-au prevalat de dreptul la tacere si in cursul urmaririi penale.
  • Favorizarea unui infractor condamnat la 15 ani inchisoare pentru savarsirea unor fapte ce au prejudiciat paturi largi de populatie dovedeste o periculozitate deosebita a celor 3 inculpati favorizatori si justifica o masura preventiva severa.
  • De altfel, din datele cauzei (mai exact convorbirea din data de 30.10.2009) rezulta clar ca remiterea sumelor de bani catre Nicolae Popa nu a inceput in anul 2009 ci cu cel putin doi ani inainte, fiind deja stabilit un "circuit" cu acest scop.
  • Tribunalul gaseste deosebit de relevant faptul ca inceperea urmaririi penale si mai mult, luarea unei masuri restrictive de libertate nu a avut nici un impact asupra atitudinii inculpatilor fata de normele penale si ordinea de drept, norme pe care acestia au ales sa le ignore si in continuare cu indiferenta dar si vadita desconsideratie fata de capacitatea organelor judiciare romane de a-i trage la raspundere penala.
  • Inculpatul Sorin Ovidiu Vintu a fost initiatorul intregul demers infractional, din acest punct de vedere periculozitatea sociala a acestui inculpat reliefandu-se pregnant.
  • Tribunalul deduce din acest context ca staruintele inculpatului Sorin Ovidiu Vintu in a impiedica finalizarea procedurii de extradare nu par altruiste.