Gheorghe Apostol, fostul lider comunist, semnatar al "scrisorii celor sase" prin care era criticat regimul lui Nicolae Ceausescu, a murit sambata, la varsta de 97 de ani, informeaza Realitatea TV. Apostol, fost conducator al Partidului Comunist Roman, a fost principalul contracandidat al lui Ceausescu la functia de lider al partidului, dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Gheorghe ApostolFoto: Agerpres

Trupul neinsufletit va fi depus la Capela Cimitirului Belu Militar si va fi inmormantat la cimitirul Manastirii Cernica.

Nascut langa Tudor Vladimirescu (judetul Galati), Apostol a intrat in PCR in 1934. El a fost in doua randuri prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri si prim-secretar al C.C. al P.C.R, membru al Biroului Politic, al prezidiului permanent al CC al PCR, presedinte al Consiliului Central al Sindicatelor, presedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania, director general al Directiei Generale a Rezervelor de Stat.

La mijlocul anilor '70 este destituit pentru "abatere de la morala", fiind ulterior trimis ambasador in state din America de Sud (Argentina, Uruguay, Brazilia).

In 1989, el semneaza, impreuna cu Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Grigore Raceanu, Constantin Parvulescu si Silviu Brucan, o scrisoare ce critica politica regimului Ceausescu. "Scrisoarea celor sase" a fost citita la 11 martie 1989 la posturile de radio BBC si Europa Libera.

Semnatarii scrisorii au fost arestati si ultrerior pusi sub stare de arest la domiciliu.

Sursa: Wikipedia.