E neras de saptamani. Parul si-l tine ferit de rigoarea unui piaptan. Batranetea i s-a urcat in spate si-l apasa. De ochi nu i s-a atins. Ii mustesc inca de viata. Pastreaza in ei lumina care curge peste paduri si fanete. Cred ca numai pentru lumina asta a revenit aici, in satul al carui duh a pierit cu zeci de ani in urma. Se uita peste dealuri, spre Vizma, spre Bruznic si Bara. Din toate partile ne copleseste clorofila. Privelistea pare suspendata de niste raze limpezi ca picturile medievale, scrie Dumitru Badita pe blogul Subiectiv.
"Mos Sera, nu-i prea mult noroi in raiul dumitale"? Surade. "Ba da, ne mananca noroiul, iar cand se usuca pamantul, ne mananca puricii".
- Exodul
Imi vorbeste despre niste purici care se inmultesc si zac in tarana uscata. Cum prind picior de om sau de dobitoc sar si-l chinuie cu intepaturile lor ticaloase. Am noroc: e vremea noroiului si nu risc sa fiu anemiat de maruntii vampiri ai Spatei. Batranul se sprijina de coltul casei aproape darapanate. A cazut tencuiala pe alocuri si se vad barnele sfredelite de carii. In fereastra, cateva ghiceve cu muscate rosii. Le-a adus nevasta lui, tanti Florica, din Ghiroda, o comuna mare langa Timisoara. Acolo s-au asezat ei dupa ce au parasit Spata, cu multi ani in urma. Satul s-a pustiit atunci repede.
Taranii si-au incarcat in camioane si caramizile si grinzile caselor desfacute bucata cu bucata. S-au dus unde le-a venit mai bine, in satele mari din campie, in Lugoj si Timisoara, sa munceasca prin fabrici ca sa aiba copiii lor o viata mai usoara. Mirajul orasului, CAP-ul, izolarea si namolul au stins suflarea Spatei. Pe vetrele fostelor case au crescut ierburi si tufisuri. Abia recunosti ca aici au trait candva aproape o suta de familii. Destinul le-a risipit pe toate. Au lasat numai oasele mortilor intr-un cimitir cotropit mai tarziu de buruieni si arbursti salbatici.
Cimitirul e un crang cu niste cruci de lemn putrezit rasturnate prin tufisuri. Aici zac toti acei care odinioara facusera din satul lor o gradina. Munceau pamantul cu boii, tineau stupi, ingrasau porci in padurea cu ghinda si nu le pasa ca traiau izolati intr-un varf de deal: lumea lor le era de ajuns. Apoi a navalit comunismul, i-a lasat fara boi si fara tarini, le-a bagat pe gat CAP-ul si lumea lor a luat-o la vale. Au ramas cu timpul numai cateva case ruinate, o biserica paraginita si cladirea scolii si a caminului cultural cu acoperisul prabusit pe jumatate.
Familia Sera Nicolini a plecat printre ultimele. Nu o lasa inima sa se rupa de satul tineretii. Aveau copilul la scoala si nu mai ramasesera decat doi elevi. Nu mai era de trait in Spata. Au incarcat totul in camion si s-au dus si ei. Si-au construit casa noua langa Timisoara. Pe baiat l-au transferat la o scoala in oras. Barbatul si-a gasit de lucru la un depozit frigorific. A muncit zi de zi la 10 grade C, stivuind cu un utilaj carcase de porc pentru export. Sotia lui a nimerit mai bine, la cofetaria Macul Rosu, apoi femeie de serviciu la o farmacie.
- Inapoi sub cerul Spatei
Dupa revolutie, in anii aceia clocotind de sperante, barbatul si-a anuntat familia ca se intoarce. Implinise 50 de ani, iar serviciul friguros ii manca sanatatea. Spata l-a ispitit cu peisajele ei si cu promisiunea libertatii. A fost ca un vis care s-a ivit din trecut si l-a invaluit. Puterea acelui vis l-a adus pe Sera inapoi. In noroaie si in mijlocul puricilor. Vecin cu biserica ruinata si cu scoala gata sa cada. Un singuratic intr-o casa subrezita de vreme, in marginea unui drum bantuit iarna de lupi si poate de sufletele celor sositi de pe lumea cealalta sa-si planga satul inghitit de salbaticie.
Tanti Florica a refuzat, la inceput, sa-l urmeze. Venea insa de doua ori pe luna sa-i gateasca si sa ingrijeasca mormintele parintilor ei. Visa noaptea ca aluneca dealul cu cimitir cu tot si oasele mortilor se imprastiau peste tot. Abia astepta sa vina sambata, sa se urce in tren si apoi sa razbeasca prin noroaie ca sa vada ca nu s-a miscat nimic, decat ca poate a mai cazut o cruce sau ierburile sunt si mai inalte. O infiora ce mai ramasese din Spata, satul pe care il parasise cu ochii in lacrimi. In final insa a acceptat si a ramas.
Au vaci multe, vreo 200 de oi si o ciurda de porci. Prea multe animale pentru puterile lor. E ambitia lui Mos Sera. A vrut sa fie fermier, sa isi faca singur program. Nici nu a mai asteptat pensia. S-a mutat in casa socrului sau, una dintre putinele care au rezistat exodului, fiindca locatarul nu a vrut sa plece. A inchis ochii aici, sub cerul Spatei. Mos Sera i-a luat locul. Tanti Florica nu-l iarta ca a adus-o iar in singuratatea asta. Se obisnuise la oras, ii placea acolo. I s-a facut mila de barbatul ei si a venit sa traiasca alaturi de el in mizeria pe care frumusetea dealurilor nu o fac mai suportabila.
Femeia ma priveste prin lentilele ochelarilor cu niste ochi albastri si obositi, aproape resemnati. Sufletul ii e insa neimpacat, aproape in fiecare zi isi cearta barbatul. "Mi-o parut rau cand am plecat si acum imi pare si mai rau ca m-am intors. E munca multa si noi suntem batrani si slabi. Nu mai e pentru noi viata asta aici. El nu vrea sa mai vindem din oi, din vaci. Vrea multe animale, dar nu vede ca nu mai suntem in stare. Ce mai caut eu aici? De ce m-am intors?". Striga la vaci, dar parca ar vrea ca vacile si oile si porcii sa fuga si sa dispara, iar ea sa se trezeasca in casa din Ghiroda, ca dintr-un cosmar. Satul tineretii ei a disparut, nu-l mai gaseste decat in memorie, intr-un roi de amintiri luminoase. Spata de acum e un sat fantomatic, un loc dezolant si vitreg pentru o familie care a vrut sa intoarca timpul, sa fie ca altadata.
Au venit doi barbati din Bruznic, cu caruta peste dealuri, sa castreze porcii si, in cateva minute, linistea se face ferfenita. Porcii se zbat in noroi sa scape din stransoarea funiilor si a bratelor si tipa ca in infern. Singura lor sansa ar fi sa smulga prunii de care sunt legati si sa zboare pana la norii aia frumosi a caror umbra curge lin peste pasuni. Bisturiul taie insa precis si masculinitatea lor se revarsa intr-un castron de tabla. Mainile femeii erau obisnuite sa tina tavile cu amandine si savarine.
Cand tipetele porcilor inceteaza, ii aud reprosurile stimulate probabil si de prezenta mea, martor indezirabil al traiului lor primitiv. "Mos Sera, nu toata lumea-i multumita de raiul dumitale!". "O sa-i dau drumul, o las sa plece la Ghiroda, dar sa stii ca pe mine tot aici ma gasesti. Nevasta-mea a fost cea mai frumoasa fata din Spata. Eu sunt de loc din Vizma, e pe dealul celalalt spre apus. Am iubit-o pe Florica de cand am vazut-o si am vrut sa ma insor cu ea si sa traiesc in Spata ca am iubit si satul asta mai mult decat Vizma unde m-am nascut. Acum ei nu-i mai place, dar uite aerul asta nu-l mai gasesc nicaieri".
Un singur lucru il necajeste cu adevarat. Nu mai are pusca. S-a intors in Spata cu arma pe umar. Il facea sa se simta puternic in noptile singuratice de iarna cand haitele de lupi urlau in apropierea casei. Vara trecuta, niste ciobani tineri au bagat oile in gradinile sale. I-a somat sa plece. S-au injurat. S-au amenintat. De frica, a tras. Glontul s-a topit in aer. Vazand ca nu-i de gluma, ciobanii s-au retras. L-au reclamat la politie. Batranul a scapat de proces, dar a ramas fara pusca. I-au confiscat-o politistii si nu a reusit sa o mai recupereze. Scrie petitii catre diverse institutii din Timisoara si Bucuresti. Are autorizatie de port arma. A tras in aer. A vrut, zice, numai sa-i sperie, sa nu se apropie cu batele. Spata nu-i nici pe departe un fief al batranetilor linistite.
- Valea oilor
Cativa oieri din Sibiu au pus ochii cu ani in urma pe Spata pustiita. Au cumparat cele cateva case care cu chiu cu vai mai stateau in picioare si zeci de hectare de pasune. Familia Vonica din Poiana Sibiului s-a asezat prima, inca de pe vremea CAP-ului, apoi au venit jinarii, familiile Sterp si Dragomir. Un italian a cumparat vreo 200 de hectare, a semanat in primul an porumb si grau, apoi nu l-a mai vazut nimeni. Spata s-a transformat intr-un conglomerat de tarle. Toata valea pina spre campie e sub dominatia turmelor. Spata a ajuns o foarte productiva fabrica de telemea. Un cordon de branza leaga Spata de Bucuresti.
Porcii misuna si scurma prin centrul fostului sat. O scroafa coboara pe scara de beton dintr-o camera a cladirii care a fost candva scoala si camin cultural. Acolo e acum cotetul ei. Acolo salasluieste una dintre coloniile acelea de purici infricosatori de care pomenea mos Sera. Peste drum e biserica. Varful turnului s-a prabusit. Intr-o firida vegeteaza un copacel. Sfanta liturghie nu se mai tine de multa vreme. Naosul arata ca o magazie parasita. Clopotul a fost transportat la o biserica dintr-un sat din apropierea Lugojului. Pentru cine sa mai bata si cine sa mai traga de funii? La sarbatori, oierii se duc in satele lor din Muntii Cindrelului. Aici nu-i casa lor si sufletul lor nu-i legat de aceste locuri. Aici e numai pasunea pentru oile de pe urma carora castiga bani sa aiba in Marginime case mari si bine intretinute. Fara ei, salbaticia ar fi cotropit definitiv vatra fostului sat.
Cel mai frumos miel
Foto: Subiectiv
Acum, e o forfota continua de animale si tractoare. Putin dupa pranz, un baietan isi mana turma spre sat. Asculta muzica de pe un telefon mobil tinandu-si o galena infipta in urechea dreapta. Da comenzi unui caine boitar care se repede spre oile rebele. Trecem pe drumul dintre fosta scoala si biserica parasita. Ajungem la familia ciobanasului: o mama cu patru copii, cel mai mare abia a implinit 20 de ani. Stau in casa unui fost gospodar din sat. Magazia s-a umplut cu putini cu branza, sub sopron se inghesuie cativa vitei. Femeia ma invita in casa. E vorbareata si prietenoasa. Imi aduce un teanc cu poze. Imi arata casa lor din Jina. E din caramida, cu doua etaje. Inainte sa vina aici, castigau bani din comertul cu branza. Au vandut ani buni in Piata Delfinului. Apoi, sotul ei a hotarat sa se stabileasca in Spata si sa tina oi.
Au cumparat casa asta cu acareturi si 20 de hectare de teren. Barbatul i s-a dus cu ceva treburi la Jina. Pe drum, a facut infarct. Avea 43 de ani. Lenuta Sterp a ramas sa isi traiasca vaduvia in noroaiele Spatei. La casa din Jina nu au mai lucrat nimic. A ramas asa ca in fotografie, netencuita. Cu banii castigati din vanzarea branzei mai repara acareturile de aici. Au 160 de oi, vaci, porci, oratanii, o gradina cu zarzavaturi si un tractor cu ajutorul caruia razbesc prin noroaie. Drumul de la Bara pana la Spata se preface dupa fiecare ploaie intr-un fluviu de noroi framantat de copite si roti. Noroiul asta ar descuraja si o armata. Daca Spata ar fi o cetate, nu ar cuceri-o usor. Calc cu spaima ca sub talpa dospeste un hau de namol. Abia imi smulg un picior, celalalt se si scufunda pana la genunchi. Ii inteleg pe cei care au plecat. O inteleg si pe tanti Florica. Postmolul a invins un sat intreg. Numai oierii ii rezista.
Rotile tractoarelor lasa in urma santuri adanci. Apa le transforma in crevase. Incet, dar sigur, isi implineste opera de eroziune. Ar fi nevoie de un drum pietruit, dar in vremuri de criza sigur nu mai sunt bani pentru un astfel de proiect aproape utopic. Pe indicatorul rutier din fata primariei din Bara s-a depus un strat de rugina atat de gros, ca abia pot citi "Spata 4 km". Rugina aceea care a mancat tabla comunica totul. E adevarata informatie. Ar putea fi smuls si nimeni nu ar baga de seama. Bine ca la Spata e totusi curent electric. Oierii au televizoare si iluminat stradal.
Ma tin strans de obloanele metalice ale remorcii, noaptea tarziu, pe drumul de intoarcere. Tractorul se opinteste si gafaie printre tufe de maces. Rotile mari arunca in urma jeturi de noroi. Daca nu ar fi balansul asta gata sa ma azvarle, probabil as adormi. Spata m-a sleit de puteri. Ii privesc in departare punctele luminoase aliniate in noapte ca pe marginea unui bulevard. Primul stalp e langa casa lui mos Sera. Probabil nu s-a culcat, probabil scrie o petitie ca sa-si primeasca pusca inapoi sau isi aminteste de vremurile fericite cand s-a insurat el cu cea mai frumoasa fata din Spata. Un alt stilp e langa casa Lenutei Sterp. Fetele ei probabil se uita la televizor. Si tot asa, neon dupa neon, pana in capatul de nord al drumului unde a fost cladirea CAP-ului. Acolo si-a facut casa Ion Vonica, si el un telespectator fidel al programelor de seara tarziu, dupa ce mulge oile.
Tractorul scapata dincolo de culmea dealului si luminile Spatei dispar. E ultima imagine dintr-o poveste deja obsedanta.
PS: Am cautat Spata pe internet. Am gasit un reportaj intr-un ziar timisorean si o evocare pe un blog. Doar atat despre satul ingropat in noroi. Am aflat, in schimb, ca in Grecia exista un oras cu exact acest nume, la 20 km est de Atena. In apropiere se afla aeroportul international Eleftherios Venizelos. In jurul Spatei grecesti s-au construit cartiere rezidentiale, se afla ferme moderne, podgorii si livezi de maslini si cea mai mare gradina zoologica din Grecia. Orasul a fost intemeiat in evul mediu de catre clanul Shpata, emigrat din Epir. Shpata a fost o adevarata dinastie care a domnit prin secolul 14 in acea regiune. Informatia mi-a starnit, desigur, reverii istorice, dar nu sunt de ajuns ca sa fixez o legatura veridica intre clanul din Epir si satul de pe dealurile Lipovei. Ramane, desigur, loc pentru multe intrebari si ironia destinului ca doua localitati cu acelasi nume se afla la extreme: una - un oras grecesc infloritor, alta - un sat romanesc aproape disparut si ingropat in noroaie.
FOTO: Moni Stanila, Eugen Demeterca
Comenteaza pe blogul Subiectiv.
0
0
