Premierul Emil Boc a declarat, duminica, la Suceava, ca luna aceasta va fi pregatita o rectificare bugetara pentru alocarea unor sume, in regim de urgenta, in vederea ajutorarii zonelor sinistrate, relateaza Agerpres.

In acest sens, premierul a spus ca in sedinta de Guvern de luni, 5 iulie, va analiza, cu fiecare ministru in parte, prioritizarea investitiilor, pentru realocarea unor fonduri in vederea achizitionarii de materiale de constructii necesare in zonele calamitate. Boc nu a precizat de la ce ministere vor fi luati acesti bani.

Boc a solicitat ca pana pe data de 12 iulie sa fie finalizat inventarul pagubelor in materie de infrastructura, pentru a putea fi accesat Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Potrivit lui Boc, pot fi accesati maxim 75 de milioane de euro, iar solicitarea trebuie facuta in maxim zece saptamani de la inregistrarea primului eveniment.

Premierul a declarat totodata ca Guvernul nu incurajeaza constructia de locuinte in zone cu risc, iar cei care au semnat pe propria raspundere atunci cand au construit casa intr-o zona inundabila nu vor primi ajutoare de la Guvern, ci doar cel mult o locuinta modulara, transmite Mediafax.

Boc a precizat ca prefectul de Suceava, Sorin Popescu, i-a atras atentia ca sunt cazuri unde casele au fost distruse sau grav avariate, dar in care locuintele au fost construite in zone cu probleme si ca proprietarii au semnat ca isi asuma riscul.

El a subliniat ca Guvernul nu incurajeaza constructia de case in zone cu risc.

Premierul a mai declarat ca prioritatea Guvernul este ca pana la iarna sa fie solutionate problemele persoanelor care au ramas fara case in urma inundatiilor astfel incat fiecare roman afectat de inundatii sa aiba un acoperis deasupra capului.

Boc a facut apel la calm in relatiile cu oamenii, mentionand ca a vazut oameni care si-au pierdut tot ce au agonist intr-o viata si a dat exemplul unui batran de 83 de ani, din comuna Zamostea caruia i-a fost grav avariata casa, cu o vechime de aproximativ 200 de ani, mostenita din generatie in generatie.

"Niciunul dintre noi sa nu aiba vise de concediu, vacante sau week-end-uri", a spus Boc aratand ca angajatii de la stat sunt in slujba statului mai ales in situatii de urgenta, "daca nu, sa mergem in privat".Boc a reafirmat ca de luni va analiza planurile de investitie ale tuturor ministerelor si se vor identifica sumele de bani ce vor fi disponibilizate, subliniind ca prioritatea Guvernului este ca la iarna persoanele afectate de inundatii sa aiba un acoperis deasupra capului.

"Suntem in plin razboi cu inundatiile, cu stihiile naturii", a spus Boc facand referire la prognoza meteo de saptamana viitoare, previziune care nu este incurajatoare.

El a mai spus ca trebuie ca autoritatile sa evalueze cu exigenta toate distrugerile, pagubele, astfel ca, in doua-trei saptamani, sa fie finalizata evaluare care sa fie ulterior trimisa UE, pentru alocarea de bani din fondul european de solidaritate.

Emil Boc a luat parte la intalnirea Comitetului national pentru situatii de urgenta de la Suceva.

Comitetul national pentru situatii de urgenta se intruneste duminica la ora 16.00 si la Prefectura Galati, a anuntat purtatorul de cuvant al Prefecturii, Petrica Patilea Crangan, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, la sedinta vor participa ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, si ministrul Mediului, Laszlo Borbely, dar este posibil sa vina si premierul Emil Boc.

Sambata, prim-ministrul s-a aflat in judetul Galati, unde a participat la sedinta Comitetului pentru Situatii de Urgenta, iar apoi s-a deplasat in localitatea galateana Sendreni, unde specialistii i-au prezentat digul experimental montat in zona pentru protejarea a circa o suta de case care sunt in pericol sa fie inundate.

Potrivit Prefecturii Suceava, inundatiile din aceasta saptamana au afectat 81 de localitati din judet, fiind evacuate 1.610 persoane, 63 de case fiind distruse, un numar de 4.949 de case fiind afectate atat de inundatii, cat si de alunecarile de teren, iar 602 case fiind izolate. In urma inundatiilor, in judetul Suceava sase persoane si-au pierdut viata.

Aproximativ 2.500 de locuinte si gospodarii din judetul Botosani au fost inundate, in ultimele opt zile, de apele raurilor Prut, Siret, Jijia, Buhai si Miletin, iar peste 3.800 de persoane au fost evacuate si salvate, arata un bilant provizoriu transmis, vineri, de Inspectoratul pentru Situaii de Urgenta.

In total, au fost evacuate din calea apelor 3.800 de persoane. Mai mult de jumatate dintre persoanele evacuate sau salvate, 2.820, provin din municipiul Dorohoi.

De asemenea, in judet s-au inregistrat sapte victime - una in comuna Ibanesti si sase in municipiul Dorohoi.

Cel mai grav afectate de inundatiile puternice, ca urmare a revarsarii Siretului, care a inregistrat debite istorice, au fost judetele Botosani, Suceava, Iasi, Neamt si Bacau.