Ministerul Afacerilor Externe a anuntat ca in perioada urmatoare vor fi reintroduse temporar controalele la granita dintre Franta si Italia. Masura a fost luata in contextul desfasurarii Summitului Franta-Africa, care va avea loc in perioada 31 mai – 1 iunie, la Nisa.

Incepand cu data de 28 mai (ora 20.00) si pana in 2 iunie (ora 20.00) vor fi reintroduse temporar controalele la urmatoarele puncte de trecere a frontierei interne terestre dintre Franta si Italia:

* Podul Saint-Louis à Menton

* Punctul de frontiera de la Saint-Ludovic a Menton

* Gara feroviara de la Menton

* Punctul de taxare rutiera de la Turbie

* „Axe de la Roya” la nivelul Tende si Breil

Pentru a garanta ordinea publica in apropierea Summitului Franta-Africa, guvernul francez a solicitat reintroducerea temporara a controalelor la frontierele interne, conform procedurilor prevazute de Codul Comunitar privind regimul tranzitarii frontierelor de catre persoane, informeaza MAE.