O femei de 86 de ani din Iasi a ajuns in stare critica la spital, dupa ce a fost atacata si muscata, pe strada, de o haita de caini maidanezi. O echipa formata din sase medici a intervenit, vineri, pentru a-i salva viata femeii, care a ajuns la spital in soc traumatic, cu multiple plagi muscate la nivelul scalpului si fetei, toracelui, antebratelor si gambelor, anunta Agerpres.

Femeia, din localitatea Brătuleni, a fost adusa in stare critica de catre un echipaj al Ambulantei la Spitalul Clinic de Urgente Sfantul Ioan din Iasi.

"A fost preluata rapid de Unitatea de primire Urgente, iar dupa stabilizare a fost transportata prin curte si apoi pe scari la sala de operatii a Clinicii de Chirurgie Reconstructiva. Pentru prima oara la Spitalul de Urgente din Copou, acest caz a beneficiat si de neurochirurg. In sala de operatii s-au aflat sase medici", a declarat doctorul Tudor Ciohodaru, coordonatorul Unitatii de primire Urgente de la Spitalul Sfantul Ioan. Pronosticul medicilor in cazul femeii ramane rezervat.

Acesta este cel de-al doilea caz inregistrat in interval de doar cateva zile. Marti, o femeie in varsta de 84 de ani, din localitatea Dobrovat, a fost adusa in stare grava la acelasi spital, dupa ce fusese muscata de patru maidanezi.