Elevii mai multor scoli din judetul Covasna protesteaza, miercuri, impotriva deciziei cadrelor didactice de a intra in greva generala incepand din 31 mai. Initiativa apartine Colegiului elevilor de la Liceul teologic reformat din Sfantu Gheorghe, potrivit Agerpres. Miercuri dimineata, elevii mai multor scoli din orasele Covasna, Baraolt si Sfantu Gheorghe au intrat la cursuri cu banderole albe pe brat, a anuntat presedintele executiv al Colegiului elevilor, Benko Reka.- "Speram ca profesorii se vor razgandi si vor renunta la greva, pentru ca pe noi, elevii, ne afecteaza foarte mult. Noi suntem prinsi la mijloc si nu avem nicio vina pentru ce se intampla in tara", spune Benko Reka, estimand ca la aceasta actiune de protest participa cel putin 500 de elevi din intregul judet.
Presedintele sindicatului din invatamantul covasnean, Nagy Gabor, este insa de parere ca elevii ar fi "imaturi" si nu realizeaza gravitatea situatiei. Liderul sindical nu exclude posibilitatea ca acestia sa fie manipulati.
- "Foarte bine ca fac greva, sa invete si ei ce inseamna democratia. Nu le putem interzice, dar cred ca nu-si dau seama ca de fapt protesteaza si impotriva parintilor si bunicilor lor carora le vor fi diminuate salariile si pensiile. Iar acest lucru se va repercuta direct si asupra lor", a afirmat Nagy Gabor.
Liderul sindical a adaugat ca nu se pune problema ca profesorii sa renunte la intrarea in greva, incepand cu 31 mai, in ciuda protestelor elevilor.
Propun ca toti cei care intra in greava sa fie dati afara. Sunt destui tineri absolventi care vor dori sa se angajeze pe locurile ramasa libere si in mare majoritaet a cazurilor calitatea va creste dramatic.
Educatia precara este nociva pe termen lung. Nu e doar ceva de moment.
Ca si cum nu ar fi destul ca ne confruntam cu o crasa sub calificare si nivel inferior de educatie al fortei de munca care ar trebui sa produca si sa sustina aceste luxuri, iesiri la iarba verde ale bugetarilor, mai si sectionam anul scolar astfel incat sa se creeze discontinuitate si cateva generatii bune de aici inainte.
Domnilor BUGETARI retineti si invatati un lucru odata pentru totdeauna: responsabilitatea dvs fata de banii contribuabililor. As fi curioasa sa stiu cum ar rectiona consiliul de parinti la o scoala americana sau germana sa fie in aceasta postura? In postura in care oamenii pe care ii platesc se joaca cu viitorul copiilor lor... as vrea sa stiu cam cat la suta dintre profesori cauta si participa la cursuri de perfectionare a metodei didactice, cati dintre ei aduc noi modalitati de a transmite ceea ce au in programa, cati dintre ei inteleg cu adevarat care sunt etapele formarii unui adult si cat afecteaza caracterul unui adolescent toate aceste situatii, ca aditie la metodele jalnice de predare,cati dintre ei trec macar evaluarile cu note rezonabile?
Daca tragem linie as putea sa afirm cu oarecare siguranta ca aceste proteste sunt total ne justificate, facand abstractie de promisiunile politice prin care li se mareau salariile. Oare in tara aceasta nu mai exista decat bugetari, categorii defavorizate, pensionari, minoritati samd? Oare in aceasta tara nu exista cumva si romani obisnuiti care chiar trebuie sa munceasca pentru salariul pe care il au?
Ii poftesc pe acesti asa zisi dascali sa incerce sistemul privat de invatamant sa vedem cum s-ar adapta la un sistem competitiv, un sistem in care parintele plateste poate pana la EUR10 000/an insa unde trebuie sa performeze...
Eu sunt cam satula de ignoranta!
tot ca un fapt divers ,toti profesorii fac cursuri de perfectionare!sau cel putin in proportie covirsitoare!si inca o gramada de cursuri,multe dintre ele platite si toate in timpul liber ,simbata si duminica!ai idee care este aplicabilitatea acestor cursuri?iti spun eu ,0!toate aceste cursuri sint in fapt sinecuri pt apropiatii partidului la putere care cistiga bani grei prin predarea de lucruri inutile ,in mare majoritate incropite la repezeala de pe internet si prezentate ca fiind cursuri de perfectionare!stii care-i caracteristica ,in general,generala a celor ce predau aceste cursuri?iti spun tot eu,in general sint profesori f slabi,profesori "alunecosi"care traiesc doar pupind in fund seful si tinind aproape de partidul aflat la putere!
ca si concluzie,nu invatamintul romanesc are probleme ,nu profesorii sint slab pregatiti ,marea problema ,cea care a dus la distrugerea invatamintului ,este politizarea acestuia!totul se face politic ,nu mai exista concurenta ,nu mai exista munca in echipa,totu-i politic si cind cind esti numit doar pt ca esti cu relatii la partid rezultatele din invatamint dispar
nu sint profesor,am pregatirea necesara dar am ales sa fiu "privat"!da` tin legatura cu multi colegi de facultate
ca atare ,profesori faceti greva!nu puteti fi cirpa de praf a politicienil
Presedintele s-a referit si la banii de investitii de la Uniunea Europeana care exista, dar nu sunt folositi. "Dezinteresul pentru banii europeni si coruptia pe buget sunt cauzele pentru care nu se fac investitii, nu cresterea salariilor profesorilor", a concluzionat Traian Basescu.
Vineri, 24 Octombrie 2008, ora 13:03
Sursa: Ziare.com
Autor: Camelia Badea
din surse anonime am aflat ca si bebelusi pregatesc miscari de protesc in mai toate cresele din tara, renuntand la suzete o zi intreaga, in semn de protesc fata de masurile de austeritate anuntate de guvern
sursa: chiar-totul-e-posibil!
(Eu mi-am facut propriile manuale sau/ si/ le-am folosit partial pe cele date de GUVERN.)
Am participat (obligat) la cursurile PIR si am intrat in discutie pe teme de educatie si instruire cu doamna care conducea cursul. Mi-a ascultat doleantele si intrebarile. Drept raspuns mi-a spus ca e de profesie inginer. In timpul cursului s-a dovedit ca prof. cursanti erau mai bine pregatiti decat dansa.
ETC., ETC:,,,,,,,