Presedintele Traian Basescu si-a exprimat joi speranta ca indemnizatia pentru cresterea copilului "nu va fi sau va fi foarte putin afectata" de masurile de austeritate angajate in proiectul scrisorii de intentie cu Fondul Monetar International.

"Alocatia categoric nu trebuie atinsa. Trebuia sa privim cu atentie si indemnizatia. Sper ca nu va fi sau va fi foarte putin afectata indemnizatia pentru cresterea copiilor", a spus el, intr-o conferinta de presa.

"Sper sa fie minim afectata, dar nu va pot spune" acum care este decizia finala, a precizat seful statului.

Traian Basescu a explicat ca in prezent "se fac calcule pe toate variantele, cum sa ai o anvelopa pe programele sociale redusa cu 15%".

El a afirmat ca programele sociale care vizeaza copii, "pentru ca au o adresabilitate precisa" si un scop demografic exact, nu pot fi incadrate in categoria ajutoarelor considerate "exagerate".

"Sa vedem cu ce vine Guvernul", a adaugat el, facand referire la faptul ca executivul condus de Emil Boc ar trebui sa prezinte miercurea viitoare lista concreta a masurilor pe care intentioneaza sa le aplice.

Joi, surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro ca indemnizatia pentru cresterea copilului, acordata mamelor pentru maximum 2 ani, va scadea cu 25% din nivelul actual.

In acest moment, indemnizatia este de 85% din media veniturilor din ultimul an. Astfel, mamele vor primi 63,75% din media veniturilor, au precizat sursele citate. Potrivit acestora, va fi pastrata limita minimala de 600 de lei. De asemenea, va fi pastrat si plafonul maximal de 4.000 de lei

Andreea Paul Vass, consiliera premierului Emil Boc, a afirmat marti, la Realitatea FM, ca Ministerul Muncii analizeaza variantele pentru reducerea alocatiei pentru mame, declarand ca ea va scadea in mod cert, solutia cea mai probabila fiind reducerea procentului de 85% din media venitului pe ultimele 12 luni.