testare psihologica // Fiecare scoala are cate un psiholog care in functie de varsta copiilor face anumite teste. Daca in urma unui test de inteligenta, sa spunem, la un copil de clasa a V-a, s-a obtinut un IQ peste medie care ar fi cea mai buna masura ca un astfel de copil sa fie sustinut in scoala sau in familie? Este bine sa spunem sa inceapa inca de pe acum sa acumuleze cunostinte de calculatoare spre exemplu ca sa ajunga un foarte bun programator? Care sunt cele mai bune metode de educatie pentru un copil care este mai influentabil emotional adica trece usor de la o stare la alta? In acest caz va rog sa imi indicati si cateva carti despre acest subiect? Va multumesc, anticipat

r // E important de stiut ca dincolo de IQ exista o inteligenta multipla (cautati Howard Gardner – Inteligenta Multipla preferabil in engleza). Ar putea ajunge bun programataor daca inteligenta lui este cu numerele. Ideea e ca un copil inteligent invata din orice si important este sa fie stimulat cu diverse activitati nu „indopat” artificial cu informatii pentru ca o astfel de atitudine ii toceste sclipirea.

despre copii // 1. cum poti unui copil sa-i insufli placerea de a invata? cum il motivezi? vorbesc de varsta scolara. 2. cum se decodifica purtarea unui copil care, stand acasa mai mult timp (bunicii il ingrijesc ziua caci e bolnav) si-o cam ia in cap, incepe sa se rasteasca cu 'vreu aia', 'vreau ailalta' si cand nu i se face pe plac, incepe si plange? el in mod normal merge la gradinita. 3. care sunt semnele ca un copil incepe sa 'scape de sub control', sa minta, sa nu mai spuna cinstit ce face ziua?

r // 1. In primul rand sa nu te auda denigrand sistemul de invatamant, scoala, profesorii, chiar daca ai avea motive. Apoi transformand invatatul in joc, facand mici experimente, in natura, nu clasic la masa pe sistem de meditatii. 2. Un copil „cam bolnav” de regula e hiperprotejat si rasfatat. Noi intelegem rasfatul ca fiind oferirea de servicii din partea adultilor. Adica atunci cand copilul este trezit, este spalat, imbracat, hranit de adult desi ar putea face si singur asta sau ar putea incerca. Un copil crescut asa se poate descuraja considerand ca nu e lasat sa contribuie pentru ca nu e in stare sau, si aici ar putea fi situatia acestui copil, invata ca ceilalti sunt acolo sa-i ofere servicii si are dreptul sa-i pedepseasca atunci cand nu o fac. Cooperarea si asumarea responsabilitatilor se invata treptat, calm dar ferm. 3. Care sunt semnele ca un copil incepe sa 'scape de sub control', sa minta, sa nu mai spuna cinstit ce face ziua?

Ce facem cu copiii cat timp suntem acasa? // Din punctul de vedere al unui psiholog, care ar fi filmul unei zile normale petrecuta cu copilul (considerand o zi de lucru)? De unde invata parintii cum sa fie parinti? (asta in cazul in care instinctul de parinte nu se manifesta de la sine). Multumesc.

r // Instinctul se manifesta dar mai ales sub forma iubirii si a responsabilitatii. E important ca parintele sa invete sa fie atent la copil, sa tina cont de el si sa-i largeasca orizontul. Prin activitatile in care este implicat el trebuie sa simta ca este: conectat, ca poate contribui, ca poate conta si ca poate sa aiba curaj. Sunt momentele importante ale zilei: rutina de dimineata, sarcinile casei, rutina de seara. Si aici e bine sa i se stimuleze independenta (pe masura ce creste sa fie singur lasat la baie, fara a fi strict controlat si intors) si sa i se ceara ajutorul, dar nu prin trasarea de sarcini gen: strangi jucariile sau faci curat ci prin cooperarea cu el in aceste sarcini. Activitatile, distractia sunt discutate, i se dau variante sa invete sa aleaga si sa ia decizii, dar sa aiba de unde alege si parintele sa accepte. De exemplu: mergem la piata, mergem jos cu bicicleta, coloram. Daca in mod frecvent alege aceiasi activitate atunci spuneti intai facem asta (ce vrea el) apoi asta (ce vreti sa mai faca).

Parintii la serviciu // Cum imi conving seful si colegii ca eu trebuie e normal sa vreau sa stau mai mult cu copiii mei? Cum imi ajut colegii care isi neglijeaza copiii sa isi dea seama de cat de multa nevoie au copiii lor nevoie de ei? Astept sugestii concrete. Multumesc.

r // La locul de munca poti incerca sa rezolvi problemele care te implica direct. Oricat ai incerca sa-i convingi de un principiu e greu sa reusesti. Poti propune serviciului de resurse umane cursuri de parenting sustinand ideea ca un angajat care are o familie armonioasa e mai eficient la munca. Cat despre atitudinea lor fata de tine, stiu ca in multe locuri de munca atunci cand un angajat scoate copiii in fata devine obositor si ceilalti devin intoleranti. Nu tot timpul e nevoie de mai mult timp cu copilul ci de a face lucruri cu el – o bataie cu perne, o cursa cu biciclete dureaza cateva minute. Parintele in primul rand e un agent socializator adica distreaza copilul si-i faciliteaza interesul fata de ceilalti.

comportamentul violent al copiilor // Ca urmare a nenumaratelor exemple si situatii in care copiii se manifesta cu violenta in relatiile cu ceilalti copii, dar si cu adulti, mai ales in cadrul scolii, nu cumva cadrele didactice ar trebui sa beneficieze de consiliere de specialitate pentru a sti cum sa aplaneze,medieze, preintampine astfel de manifestari ale copiilor? Timp de sase ani, la fiecare sedinta cu parintii, am auzit numai reclamatii de acest fel din partea invatatoarei si a dirigintei insa niciodata, desi am solicitat acest lucru, nu ni s-a dat macar un sfat in ceea ce priveste modul in care noi parintii am putea schimba situatia. In cele mai multe cazuri copiii se manifesta violent doar in cadul scolii.Oare de ce?

r // Da, e adevarat ca adesea cadrele didactice pot evalua o situatie dar nu o pot preveni sau remedia. Ei doar constata si stabilesc vinovati. Desigur exista si exceptii. Solutiile sunt legate de stimularea cooperarii si nu a competitiei. Sa exista activitati in grup dar nu cu ideea de care grup castiga ci doar de a lucra impreuna, sa exista lectii in aer liber, sa existe proiecte distractive in care sa fie implicati: spectacole (nu neaparat Romeo si Julieta), petreceri, publicatia scolii etc

influenta parintilor asupra copiilor // Cat de importanta este implicarea ambilor parinti inca de la nasterea copilului? Cat timp ar trebui sa-si petreaca un tata cu copilul lui de 9 luni? Va simti copilul mai tarziu diferenta de timp petrecuta cu el dintre mama si tata??

r // Cooperarea partenerului trebuie castigata, nu impusa. Adesea partenerul care pare dezinteresat e implicat dar nu coopereaza. E acolo, mai face o gluma. Se pot stimula activitati ritualice. De exemplu: se joaca cu mama, baia o face cu tata. La nastere mama este cea mai importanta in ideea in care ea formeaza legatura cu bebelusul si datoria ei este sa o extinda si catre ceilalti. Cand un parinte este absent sau ineficient pot exista si alte modele: bunici, unchi, matusi. Important este ca un copil sa poata dezvolta relatii semnificative cu adultii – barbati si femei.

Psihoterapeutul si copilul propriu // Va scriu pentru ca ma regasesc, din pacate, in subiectul afisat. M-am separat de mama fiicei mele (si divortat, ulterior) cand fata avea 6 ani, in urma (in principal) a timpului pe care ea, mama, il petrecea cu fiica ei (aproape nesemnificativ, dupa 21-22 seara si un pic in week-end). Intre timp am echilibrat situatia, ne ocupam amandoi de fata, as putea spune foarte bine, dar separati. Ma intrebam daca un psihoterapeut isi organizeaza viata personala - relatia cu copilul, partenerul/partenera dupa cum le recomanda 'pacientilor', ca regula, desigur. Pana la urma si psihoterapeutii sunt oameni ...

r // Daca ma intrebati pe mine, eu cred ca da. E vorba de niste principii care sunt simple. De genul ne punem de acord in privinta copilului, daca am o idee o explic si vad daca am sustinere. Sau nu mintim copilul. De obicei sunt reguli de bun simt doar ca ma straduiesc sa fim consecventi. Si eu fac greseli dar cred ca le pot sesiza si incerc sa le remediez. Incerc sa nu impun lucruri extrem de rigide si sa nu „prind muste”. Adica stiu ca invata si-i place sa foloseasca in grup cuvinte urate. Acasa regula e nu vorbim urat, nu folosim cuvinte urate cu adultii. As prefera sa nu faci asta nici cu copii, dar in grupul tau vedeti cum va faceti regulile.

Institutionalizare // Ajuns la varsta gradinitei, care este alegerea cat mai sanatoasa pentru copil, in conditiile in care parintii lucreaza minim 8 h/zi, gradinita sau bona? Percep copii "istitutionalizarea" ca pe un abandon din partea parintilor sau ca o posibilitate de interactionare cu alti copii?

r // Gradinita este o experienta vitala. As sustine gradinita mai mult decat bona. Oricata iubire si stimulare i s-ar oferi acasa nimic nu poate inlocui interactiunea cu copii. Copii invata mai usor de la semeni decat de la adulti. Adesea la gradinita invata sa accepte alimente noi, obiceiuri noi, isi dezvolta limbajul. El va trebui sa se descurce intr-o lume a semenilor nu intr-o lume in care e inconjurat numai de „oameni mari”.

educatia // Buna ziua! As vrea sa va intreb daca este important pentru cresterea copilului daca parinti ajuta copilul la teme sau este suficient ce face la after-school? In cazul in care parintii sunt amandoi f ocupati si ajung aksa in jur de ora 21 cand in general copilul este pregatit pentru culcare, nu mai au timpul necesar pt discutiile legate de scoala.

r // Important pentru copil este sa primeasca mesajul ca activitatea lui scolara este importanta. Nu neaparat ca note sau ca performante, dar ca ceea ce face el conteaza pentru parinti, ca e valorizat. Scoala este o parte din viata lui si trebuie sa primeasca importanta egala cu celelalte parti din viata lui: familia (adica ce se intampla acasa) si mediul (relatiile lui sociale). Ca parinte nu trebuie neaparat sa faci temele cu el, dar e vital sa fii curios; nu pentru a corecta sau pentru a-i oferi informatii, ci pentru a-l valoriza. Cand se pune prea mult accentul pe note sau performante scolare, copilul invata ca valoarea lui depinde de evaluarea externa si devine dependent de confirmari, de validari din partea adultilor. Cand parintele nu este interesat de scoala si chiar denigreaza sistemul de invatamant, copilul incearca sa impresioneze prin alte activitati si poate alege fotbalul, calculatorul si, treptat, lucruri care-l fac sa para in ochii semenilor interesant, special.

Fetita de 5 ani din familie divortata // Buna ziua In clipa de fata fetita locuieste cu mama si bunicii maternali la o distanta de 3oo km de tatal. O iau de cate ori imi este dat voie, pt ca realitatea este ca fiecare vizita a fetitei la mine este o negociere separata. Practica este ca atunci knd o iau o iau pt o saptamana intreaga. Anul asta ( 2010 ) este un an bun, tinand cont ca de la Anul Nou si pana in Mai 2010 am reusit sa o iau de 4 ori (cate o saptamana). I-am facut camera ei, ma zbat pt a-i creea cercul ei de prieteni, etc. E ok. Din pacate bunica maternala in special ( si nici mama nu ajuta prea mult )...efectiv poarta vorbe intr-una de rau, iar efectul asupra fetitei se vede deja. Fetita incearca ca prin fiecare discutie telefonica care o are cu mama (sau familia mamei)...atunci cand e la mine...sa nu carecumva sa lase senzatia ca s-ar simti bine la mine. Ce si cum sa fac...pt a diminua efectele pe termen lung in personalitatea fetitei ? Multumesc

r // Indiferent de ce incearca sa spuna parintii, copiii observa si trag concluzii de unii singuri. De cele mai multe ori copilul invata si retine comportamentul parintelui, sentimentele pe care le are atunci cand este cu el si nu neaparat cuvintele acestuia. Fetita dvs. a inteles situatia si in momentul acesta isi creeaza relatii cu fiecare dintre parinti si cu bunica, incercand sa nu supere pe nimeni. E important sa o faceti sa simta ca apartine si ca e semnificativa pentru dvs. si nu neaparat sa o convingeti sau sa-i aratati cine are dreptate si cine greseste. Sunteti un model pentru ea si are ocazia sa dezvolte o relatie semnificativa chiar si in intalnirile scurte si acesta este lucrul pe care-l puteti "controla". Nu puteti controla cuvintele mamei si ale bunicii sau atitudinea lor.

Copil sensibil // Buna ziua. Am un baiat de 10 ani si jumatate, care este foarte "mamos" si atasat de mine si mai distant fata de tati. Vrea sa asa stau cu el macar cateva minute pana adoarme, desi i-am explicat de nenumarate ori ca e mare de acum si ca trebuie sa doarma si sa adoarma singur. Cu toate acestea nu intelege , imi spune ca vrea sa stea cu mine "macar putin, inainte sa adorm si apoi poti sa pleci, mami". In plus, cateodata cand este foarte bucuros, incepe sa planga. Sunt normale aceste lucruri?Cum sa faca sa-l dezvat de acest "obiceiuri"? Precizez ca este un copil vesel, sociabil cu rezultate bune la invatatura. Multumesc pentru raspuns. Geta

r // Se pare ca aveti conturat in minte un model al masculinitatii dupa care va ghidati, probabil, in relatia cu baiatul. Poate vreti sa va asigurati ca va deveni puternic si sigur pe el. Si are toate sansele sa devina, doar ca la momentul acesta are anumite nevoi pe care ar fi bine sa i le impliniti. Cateva minute petrecute impreuna inainte de culcare e un ritual care nu face rau. El stie sa fie independent, iar daca va cere ceva inseamna ca chiar are nevoie de lucrul respectiv. Sunteti o mama fericita pentru ca baiatul stie sa-si exprime sentimentele si sa-si comunice nevoile. Emotiile pot face parte dintr-un anume tip de inteligenta, "inteligenta cu oamenii", si-l pot ajuta mai tarziu in relatiile cu ceilalti si in profesie. Deja puteti vedea cum il ajuta emotiile - fiind vesel ii este mai usor sa fie sociabil.

ref interactiune copii - parinti // Buna ziua, Avem o fetita de 5 ani si 3 luni, merge la gradi, are bona pana vin parintii acasa ( in jur de 19.00pm) dupa care o ''preluam'' Citim, desenam, coloram, decupam, lipim, spunem povesti, jocuri interactive, televizor doar putin - nu in fiecare zi; fetita este foarte receptiva la nou, trage de noi sa facem impreuna ce-i trece prin cap, adoarme destul de tirziu seara - 10.30 - 11.00pm In week end este tot cu noi parintii. Are foarte multa, energie, nu prea asculta ( nici de bona si nici la gradi citeodata in ultimul timp)si nu am identificat inca metode eficiente sa - i schimbam atitudinea fara a apela la forta verbala sau alte metode care cu siguranta nu i-ar face bine. Merge de circa 2 luni la pian, ii place, o asculta pe profesoara desi o pune serios la munca... Ce ne sfatuiti, cum sa procedam sa o determinam sa asculte mai mult? Multumesc mult Cristi

r // Televizorul nu e neaparat un lucru rau, acum sunt seriale in care joaca copii si care prezinta si relatiile cu parintii. Fetita poate sa invete si in felul acesta. In momentul acesta pare sa aiba multi adulti cu care sa relationeze si probabil a invatat ca limitele sunt flexibile. Nu puteti neaparat controla cum anume pastreaza limitele bona sau cei de la gradinita, dar va puteti controla atitudinea dvs. E important sa fiti fermi, dar nu autoritari, si consecventi. De exemplu, ii oferiti posibilitatea de a alege si acceptati alegerea pe care o face, dar din momentul in care a luat decizia trebuie sa o respecte. Reactiile dvs. nu trebuie sa fie sub forma unor pedepse, ci sub forma unor consecinte logice ale comportamentelor ei. Astfel nu va fi eficient sa o trimiteti la ea in camera ori de cate ori nu asculta, ci sa aveti reactii legate de fapta ei. Daca imprastie jucariile, de exemplu, ii cereti cooperarea pentru a le putea strange inapoi. Le strangeti impreuna si, in general, faceti activitati impreuna. Si, astfel, nu se va simti pedepsita si nici alungata. Fiind un copil activ are nevoie de activitati solicitante si distractive. Pianul ii poate educa rabdarea, dar ar putea sa o ajute si un sport, eventual un sport de echipa. Un copil activ are nevoie de dinamica, nu de restrictii.

abandonul copilului si evolutia lui ca individ // Buna ziua, partenerul meu de viata ne-a parasit la scurta vreme dupa nasterea copilului. Nu a dorit sa impartim custodia si nici sa aiba vreun contact cu fiica lui. Fetita nu-i poarta numele, in certificatul de nastere nu este trecut ca tata. Deci tatal biologic practic nu exista. Intre timp cresc fetita cu un alt barbat. In ce masura ar putea fi afectat copilul daca i-as spune de existenta tatalui abia la maturitate (acum este inca mica)? Sau care ar fi cea mai buna metoda de a-i oferi fiicei mele o copilarie senina fara a-i ascunde adevarul (in ideea in care tatal biologic ar putea aparea oricand pentru a-si revendica drepturile parintesti)? Va multumesc

r // E important sa stie adevarul si acesta poate sa-i fie prezentat intr-o maniera in care ea sa inteleaga. Cand sunt mici, parintii folosesc povesti prin care ii spun copilului ca exista parinti care "ajuta sa te nasti" si parinti care te iubesc si te cresc. In cazul acesta poate fi: "un barbat m-a ajutat sa te am si altul este alaturi de noi acum". Cu cat copilul primeste informatia mai devreme, cu atat este mai usor, deoarece creste cu aceasta realitate. Cand exista secrete si vestea este data la un moment dat, reprezinta o schimbare majora in viata copilul sau chiar a adultului si aceasta il destabilizeaza. Tot ce a fost in urma, tinde sa creada ca a fost o minciuna.

copii 0-2 ani - mame la munca? // Care este perioada minima in care o mama ar trebui sa stea langa copilul ei inainte sa revina la munca? Ce consecinte pe termen mediu si lung poate avea "predarea" copilului de varsta foarte mica unei persoane care nu este membru al familiei si nu are studii de specialitate? Pun aceste intrebari in perspectiva reducerii indemnizatiei pentru cresterea copilului, care va avea drept efect revenirea a numeroase mamici la munca inainte ca bebelusii sa implineasca 2 ani. Totul se intampla in contextul in care locuri in crese nu exista, iar foarte putine dintre bonele la care apelam nu sunt calificate pentru serviciile prestate.

r // In primii 3 ani de viata copilul are o nevoie imensa de afectiune. Mama este prima care dezvolta relatia cu el si ii ofera afectiune, iar rolul ei mai departe este de a-i deschide copilului interesul catre ceilalti. Daca "predarea" se face catre o persoana care ofera afectiune, faptul ca nu e membru al familiei sau ca nu are studii de specialitate, nu are importanta. Oricat de timpuriu s-ar face "predarea" mama trebuie sa ramana o prezenta constanta, sa nu-i faca surprize copilului si sa nu-l pacaleasca. Copilul invata noua rutina si se obisnuieste cu ea. Dar daca stie ca mama vine la o anumita ora, lucrul acesta ar trebui sa se respecte. Incercarile de a-l pacali si programul haotic il destabilizeaza, il fac sa fie nesigur, nu neaparat absenta zilnica a mamei un anumit interval de timp.

TICURI la copii // Ce parere aveti despre o fetita de 4-5 ani care, exclusiv in momentele de fericire, exuberanta, bucurie (deci numai in momente pozitive) adopta anumite ticuri nervoase (cred...) si anume: - miscarea rapida a palmelor (miscare continua interior-exterior) - mentinerea gurii deschise in mod exagerat (deschisa foarte mult). In momentul in care trece "momentul maxim" , revine la normal... Insa aceste manifestari sunt foarte dese, absolut in fiecare zi. Mentionez ca in momente negative nu are nicio reactie de acest gen. Ce trebuie sa facem? Unde sa mergem cu ea? Multumesc mult pentru raspuns.

r // Ticurile, in general, sunt legate de o stare de anxietate sau de emotii foarte puternice. Pentru astfel de copii, cu o emotionalitate puternica, e important sa existe o rutina a zilei, o predictibilitate a activitatilor si o stabilitate a relatiilor. E vital sa nu fie amenintati, nici macar in gluma. V-as recomanda sa cereti opinia unui specialist pentru a va asigura ca nu este o stare psihica afectata ce ar trebui ameliorata. Incercati sa obtineti opinia si unui psiholog clinician sau psihiatru, dar si a unui psihoterapeut. O faceti ca sa va informati, nu ca sa cautati un diagnostic. E important sa vedeti daca starea ei evolueaza; tendinta ar fi ca ticurile sa se agraveze sau sa se multiplice.

Cum trebuie procedat? // Am un baiat de 10 ani , care are rezultate foarte bune la invatatura ,dar este foarte nervos , in special dimineata cand trebuie sa mearga la scoala.Gaseste diferite motive de suparare gen;nu-mi place in ce ma imbrac sau ma incalt etc.Daca nu si-a facut tema la un obiect il apuca o stare de rau si nu mai vrea sa mearga la scoala (este in clasa a IV-a)Are si un frate mai mare(17 ani) care il sicaneaza permanent (baiatul cel mare este total rupt de invatatura (bineinteles ca-l certam)-reactia lui sa fie asa din cauza ca cel mic invata ,si atunci se razbuna pe el?

r // In rutina copiilor exista 3 momente importante ale zilei, rutina de dimineata, sarcinile casei si rutina casei. Despre importanta rutinei zilnice in dezvoltarea unui copil puteti citi mai multe si pe site-ul www.timpimpreuna.ro. Cand exista probleme in rutina de seara, in sensul ca se culca tarziu, apar probleme in rutina de dimineata. Si astfel schimbarile in programul de dinainte de culcare pot rezolva nervozitatea de dimineata. In privinta relatiei dintre ei doi, cand intr-o familie exista 2 copii, de regula exista si competitie intre ei, dar nu pe aceleasi subiecte si astfel ei se dezvolta opus. Daca unul invata, celalalt e dezinteresat de scoala. Cred ca cel mare se "razbuna" pe el nu din cauza scolii, ci pentru ca isi testeaza fortele si poate, pentru ca simte ca rolul lui ii afecteaza locul pe care il are el insusi in familie. Timp de 7 ani, fratele mai mare s-a bucurat exclusiv de atentia parintilor, apoi a trebuit sa o imparta cu altcineva si este cu atat mai rau cand acel cineva este "copilul bun". E important sa stiti ca ei nu vor performa in acelasi domenii si sa le transmiteti ca fiecare e valoros in felul lui si fiecare are un rol in familie si rolul lui e important.

O solutie... // Baietelul meu de 3 ani si jumatate, nu vorbeste mai deloc! Doar cuvinte cu 2-3 silabe si cand vrea el! Si celalalt baietel al meu, de 5 ani si jumatate acum, a inceput sa vorbeasca dupa varsta de 3 ani si jumatate! Dar parca cel mic e mai incapatanat! Ce sa fac? L-a vazut un psiholog pentru ca din pacate logoped bun n-am aflat sa existe pe la noi si ne-a sugerat sa-l fortam sa vorbeasca nedandu-i lucruri decat daca cere prin vorbe si nu prin gesturi! Ce ne sfatuiti?

r // Intr-adevar copiii vorbesc atunci cand au nevoie sa vorbeasca si astfel daca primesc totul inainte sa ceara nu au niciun motiv de nemultumire. Pare ca aici e nevoie de mai mult, in sensul ca au nevoie de interactiuni care sa stimuleze comunicarea verbala. Gradinita este un mediu ideal pentru ca ofera copilului posibilitatea de a comunica cu semenii, cu cei de varsta lui. Copiii invata mult mai usor in interactiunile intre ei, decat de la adulti. Incercati sa le asigurati o companie constanta a altor copii, iar cand vorbiti cu ei, faceti pauze si asteptati raspunsul lor si nu vorbiti niciodata in locul lor. Logopedul poate ajuta in aceasta perioada printr-o "gimnastica a gurii". Sunt lucruri pe care le puteti invata si le puteti folosi.

Despre limite... // Romanii (in general) si copiii din Ro (in special) au nevoie mai mult decat oricand de psihologi. Sa nu cadem insa in extreme...in sensul ca nu putem absolutiza rolul psihologului. Gresesc? In acest sens...cateva intrebari: 1) Cum interpretati conceptele freudiene de "transfer" si "contra-transfer" (concepte legate de psihanaliza) si cat de prezente sunt ele astazi in exercitarea acestei profesii extrem de delicate? 2) Cat de actual este astazi, pentru psihanaliza, conceptul de "Complex al lui Oedip" si cum il gestionati in relatia copil/parinte (in special in relatia baiat/tatal baiatului)? 3) Cum gestionati problema "disonantei cognitive", atat de prezenta astazi in Romania datorita unei invatari/educatii pernicioase? 4) Romania balteste astazi intr-o anomie schizoida generalizata. Cum gestionati aceasta problema delicata a normelor si valorilor dezirabile in conditiile in care nici parintii (multi dintre ei, din pacate) nu stiu pe ce lume traiesc? Multumesc.

r // Apreciez cunostintele dvs legate de abordarea psihanalitica si nu numai. Pregatirea mea fiind diferita (Psihoterapie Adleriana) lucrez cu alte principii. De cele mai multe ori situatii in care se afla copiii, familiile nu necesita o analiza atat de profunda si axata pe cauze cum e cea psihanalitica. Desigur si teoria adleriana este o teorie analitica dar nu psihanalitica. Situatiile cu familiile sunt adesea situatii de reeducare. Incercam sa intelegem scopul comportamentelor si emotiilor. De exemplu prefer sa vad ca un comportament la un copil nu este generat de Complexul lui Oedip, ci orientat catre un scop care poate sa fie obtinerea atentiei sau puterea, razbunarea de exemplu. Toate aceste scopuri se pot baza pe descurajarea pe care a trait-o. Iar nevoia lui de a obtine e legata de nevoia de a apartine si de a fi semnificativ. Atunci cand aceste nevoi ii sunt implinite si comportamentele si emotiile sunt adaptate. Desigur aveti dreptate in legatura cu atmosfera societatii, dar preferam sa rezolvam ce putem sa rezolvam. Lucram cu oamenii care vor sa faca ceva diferit in viata lor si in familiile lor in ideea de a functiona mai bine si de a-si dezvolta sentimentul comunitar (interesul social). Un om este cu atat mai exchilibrat cu cat logica lui privata este in acord cu bunul simt comun. N-as zice ca parintii nu stiu pe ce lume traiesc. Poate nu reusesc tot timpul sa prioritizeze ce ar parea mai important, poate functioneaza exagerat in sarcina muncii sau in general sunt prea responsabili si uita sa se relaxeze si sa se distreze impreuna cu copiii. Multi parinti, din reflex spun copilului cand il lasa la gradinita: "Sa fii cuminte, sa mananci, sa dormi" cand ar putea spune: "Sa te distrezi bine". Desigur copilul poate invata ca distractia nu inseamna sa faci rau altora. Si acest lucru il invata de la parinti. Umorul cred ca ar putea salva aceasta societate “schizoida” dar nu cand parintele rade de copil sau de altcineva sau e cinic ci cand rade impreuna cu ei.

:) // Inteleg ce spuneti iar, in subtext, am inteles bine raspunsul dvs. :) Nu intamplator v-am pus aceste intrebari...Anyway... Plecand de la intrebarile puse de mine as dori sa va spun (basculand putin intr-un domeniu mai delicat, al Filosofiei de ex) ca, pentru mine, mitul omului raional s-a prabusit. Practic, rationalismul cartezian a fost demontat bucatica cu bucatica atat de psihanaliza lui Freud cat si de celebra piramida a lui Maslow....Gresesc? Si atunci...mi-e teama ca multi "psihanalisti" (iertati-mi malitiozitatea, e doar "conjuncturala" ) cad in capcana hiper-conceptualizarilor, a "arhetipurilor" (offfffff, si Jung asta...) cu care opereaza intr-o lume aproape ideala, fara sa aiba habar, de fapt, de lumea REALA in care ei trebuie sa "jongleze" cu psihoterapia. Ati inteles unde bat? Ganditi-va numai la cat adulti depresivi exista in Romania.....ganditi-va la alcoolism (romanii sunt pe primele locuri in Europa...stiati?), ganditi-va la 1001de cauze care genereaza dezechilibre teribile in cadrul unei familii (saracia, lipsa de perspective - mai ales!!! - , nivelul extrem de scazut de instructie, alcoolismul, violenta conjugala, etc). Da, stiu, nu o sa pretind NICIODATA ca un psihoterapeut are "menirea"/obligatia/datoria...spuneti-i cum doriti...de a rezolva aceste probleme extrem de grave...Am incercat doar, in cateva cuvinte, sa aduc perceptia psihoterapeutului despre potentialii lui clienti mai "cu picioarele pe pamant", pentru ca ,va rog sa ma credeti, "materialul clientului" e de foarte proasta calitate! Multumesc inca o data pentru raspuns, pentru apreciere si pentru onestitate. Succes in activitatea dvs! Toate cele bune! Doru BARBU

depresia la adolescent // Va rog tare mult sa-mi dati niste sfaturi despre cum as putea sa o ajut pe fiica mea de 14 ani sa scape de gandurile obsesive care o chinuie, teama ca ar putea innebuni ,ganduri de suicid cand vede un obiect ex.cutit,fringhie,priza ganduri pe care nu le doreste dar revin mereu .va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat