Primul termen pe fond al procesului in care primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, este judecat in stare de arest preventiv pentru fapte de coruptie, intr-un dosar in care este implicat si omul de afaceri pitestean Cornel Penescu, este programat marti la Tribunalul Arges, scrie Agerpres.

Primul termen pe fond, stabilit initial pentru 13 aprilie, a fost amanat de instanta din cauza lipsei dosarului si a fost reprogramat pentru data de 11 mai.

In acelasi caz, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, pe 15 aprilie, cererea lui Antonie Solomon de suspendare a procesului de la Tribunalul Arges, pana la solutionarea cererii de stramutare a dosarului de la aceasta instanta.

Magistratii instantei supreme vor lua in discutie cererea de stramutare a procesului pe 14 mai.

Solomon se afla din 23 martie la Penitenciarul Colibasi, unde a fost transferat dupa trei saptamani petrecute in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Arges. El a formulat deja si doua cereri de liberare sub control judiciar si o cerere de liberare pe cautiune, care au fost respinse de Tribunalul Arges, deciziile primei instante fiind confirmate apoi de Curtea de Apel Pitesti.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Pitesti au dispus, pe 19 martie, trimiterea in judecata a edilului Craiovei pentru infractiunile de luare de mita in forma continuata si fals intelectual savarsit in legatura directa cu o infractiune de coruptie.

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata, in stare de libertate, Cornel Penescu, acuzat de dare de mita in forma continuata, fostul administrator al firmei PIC, Gheorghita Pieca, acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, si directorul magazinului PIC din Craiova, Dragos George Stancu, acuzat de dare de mita.