“Sigur, reducerea cheltuielilor bugetare e cea mai buna solutie. Fara indoiala. Dar asa? Sa reducem salariile medicilor si ale profesorilor la fel cu ale jandarmilor si politistior, care oricum castiga cu 30-40% mai mult, fara vreun motiv aparent? Si sa mentinem toata armata de functionarei si functionarasi, de prin ministere fara obiectul muncii ca Ministerul Culturii, sau din puzderia de agentii al caror scop nimeni nu pare sa-l inteleaga. Asta e reforma??” - Adrian Stanciu - “Sunt revoltat”.

As incepe cu o mica observatie, presedintele s-a referit la scaderea fondului de salarii al institutiilor. Asta nu inseamna neaparat o scadere a salariilor decat daca nu se fac deloc concedieri, scrie Doc, pe blogul lui.

Dincolo de asta, sunt de acord cu afirmatia dlui Stanciu, la nivel de principiu. Ideea asta cu stabilirea unui procent de taiere si impunerea lui peste tot este nefericita din multe motive. In unele domenii si institutii s-ar putea reduce chiar si mai mult; in altele reducerea este excesiva, daca nu chiar paralizanta. Per total, masura nu are cum sa afecteze nu doar nivelul de trai al acestor oameni ci si functionarea institutiilor statului. Dl Stanciu are dreptate, asa ceva nu se poate numi reforma. Dar nici nu isi propune sa fie. Masura nu e menita sa ajute la functionarea administratiei, ci sa echilibreze bugetul.

Ca paranteza: stiti jocul cu portocalele? E un joc de gradinita care decurge asa: educatoarea da fiecarui copil cate un numar sa-l tina minte; dupa care spune ceva de genul “As manca cinci portocale!” Copilul care are numarul cinci trebuie sa se ridice si sa spuna “de ce cinci si nu sapte?” Apoi cel cu sapte propune un alt numar… si tot asa. Jocul continua cat timp copii sunt suficienti de atenti si interesati.

Presedintele a anuntat masurile astea intr-un mod foarte categoric; guvernul are o majoritate destul de solida, iar anuntul nu a produs, aparent (!), fisuri. Dar ar fi o naivitate sa crezi ca asta inseamna ca masurile acestea nu vor intampina o rezistenta din interiorul sistemului. Vor intampina o rezistenta inversunata, si cand spun “sistem” nu ma refer doar la sindicate, ci si ceva mai sus. Inclusiv in interiorul cabinetului de ministri.

Daca dl Stanciu considera ca reducerea cheltuielilor e masura cea mai buna pentru situatia in care ne aflam, atunci cred ca va fi de acord ca trebuie facuta astfel incat sa-si atinga scopul propus. Cu siguranta ca niciun om rezonabil nu ar sustine o masura care ar arata minunat pe hartie dar ar avea sanse minime sa fie pusa in practica.

Or, unul din modalitatile in care reforme de genul acesta au fost compromise partial sau total pana acum a fost un echivalent al jocului cu portocalele de care pomeneam mai sus. Discutia incepe de jos, reducerile sunt dezbatute la fiecare nivel, iar discutia devine o forma nu cu mult mai complicata a jocului de gradinita: “de ce noi, si nu aia?”, “de ce nu ceilalti?” si tot asa. Cum spuneam, jocul acesta se poate prelungi oricat de mult, si, cum reforma facuta in acest mod depinde de stabilirea acestor detalii, este si ea amanata si reamanata, eventual pana intr-un final cand nu se mai face nimic sau se fac schimbari minime.

Nu spun ca alternativa, asa cum a fost anuntata ea ieri, o sa evite complet genul acesta de tergiversare. Cum spuneam, rezistenta din interiorul sistemului va fi inversunata, si e greu de crezut ca nu va avea unele succese. O sa asistam probabil la compromisuri fata de obiectivul atat de categoric enuntat de seful statului.

De asta e greu sa faci reforma in timp de criza: pur si simplu atat scopul cat si mijloacele sunt supuse constrangerilor si limitarilor date de situatia economica. Reforma e un proces complicat si de durata, criza cere de obicei masuri imediate si nu neaparat reformiste. Iar rezistenta din sistem creste in mod natural atunci cand oamenii din el sunt afectati din doua directii…

Comenteaza Inventarul Stricaciunilor Politice.